Unde-i Guvernul promis, domnilor Lupu şi Candu?

Victor Cobăsneanu

Răspunsul la această întrebare interesează, cu siguranţă!, toată lumea şi nu că am fi naivi şi nu am înţelege că optimismul unor politicieni nu are, deseori, acoperire reală, dar din cauza că cineva continuă să ne aibă, pardon, de proşti şi să ne pună macaroane pe urechi. Or, dacă ne aducem aminte câtă încredere emanau două săptămâni în urmă feţele liderului (probabil, de jure, dar nu şi de facto, deoarece se creează impresia că acesta este doar un simplu purtător de cuvânt) democrat Marian Lupu şi a spicherului Adrian Candu, astăzi avem tot dreptul să cerem de la ei ca promisiunile să fie onorate. Nu de alta, dar când şi-au ridicat mâinile pentru demiterea guvernului Streleţ, care tot de ei a fost votat şi în componenţa căruia erau destui colegi de partid care nici în cele mai rele vise nu puteai să-i suspecţi de altă orientare decât cea pro-europeană, aceştia au dat impresia că doritorii de a părăsi fracţiunea PLDM şi a veni cu hurta în noua alianţă sunt atât de mulţi, încât în zece zile sau, cel mult două săptămâni, vom avea o nouă guvernare. În loc să-şi tempereze emoţiile şi să-şi ascundă bucuria că în prag de iarnă a mai picat un cabinet în frunte cu „colegul din PLDM”, democraţii s-au dat în spectacol şi astăzi avem tot dreptul să le reproşăm: uitaţi-vă, domnilor, că lucrurile nu sunt chiar atât de roz cum vi le-aţi desenat voi! Ba mai mult, nu fără aportul democraţilor, care au continuat să scoată foc pe nări gen „cu sau fără liberal-democraţi vom avea o nouă alianţă” sau „am vorbit deja cu mulţi pldm-işti care şi-au anunţat dorinţa să vină la negocieri”, fracţiunea PLDM se pare mai unită ca niciodată şi drept exemplu poate servi breefingul de la începutul acestei săptămâni, la care Deliu şi K şi-au reiterat poziţia de a nu participa la negocieri, până când „colegii” nu-şi schimă comportamentul. Şi precum războiul dintre democraţi şi pldm-işti de pe reţelele de socializare au atins cote periculoase, iar o vorbă înţeleaptă spune că „lupul îşi schimbă părul, dar nu şi năravul”, putem fi convinşi că podurile au fost arse în aşa fel, încât sunt şanse extrem de mici pentru a fi reparate. Pe unde mai pui că şi comuniştii lui Voronin, după ce au uitat că s-au crucit cândva să nu mai facă prietenie cu „trădătorii”, şi-au manifestat interesul şi dorinţa de a participa la clădirea unei noi alianţe… pro-europene (de parcă nu tot ei numeau mai ieri AIE-3 „alianţă pentru euro”) s-au cam dat cu fundul la gard şi nu sunt de acord să le dea celor din PDM o recipisă, conform căreia comuniştii au schimbat macazul şi acum nu văd altă cale de dezvoltare a republicii decât cea europeană. Adică, comuniştii ar dori să fie parte componentă a unei eventuale AIE-4, dar fără prea mari angajamente şi fără a pierde (din ceea ce i-a mai rămas) din propria identitate pro-estică. Ca să nu mai amintesc că şi din punct de vedere matematic fracţiunile PD şi PCRM au doar 40 de mandate, iar liberalii şi grupul lui Leancă (care ar putea aduce o majoritate cât de cât confortabilă, dar nu decisivă) au declarat că nu se văd în aceeaşi căruţă cu comuniştii. Deloc întâmplător, după consultările cu preşedintele Nicolae Timofti, aceeaşi democraţi, care se consideră „coloana vertebrală” a viitoarei alianţe au declarat că sunt gata să prezinte astăzi, vineri, 13 noiembrie (Doamne, ce zi cu ghinion!), nu componenţa noului Cabinet de miniştri şi nu o proaspătă alianţă, dar un… Raport de guvernare, care poate fi semnat individual de orice deputat, de la stânga la dreapta! Adică, democraţii au uitat ce au promis — să nu intre în cârdăşie cu acei care au altă orientare decât cea pro-europeană şi acum sunt gata să fie colegi de alianţă şi cu dracu, şi cu tat-su. Pe de altă parte, unii analişti politici mai romantici cred că chiar preşedintele Timofti ar putea tăia nodul şi ar propune la funcţia de premier o persoană agreată de mai multă lume, dar ştiind „spiritul de iniţiativă” şi „voinţa de fier” ale acestuia nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece şi, vorba lui Vladimir Voronin, să visăm mălai.

Şi încă ceva. Mai multă lume politică de la Chişinău si-a declarat dezacordul şi dezamăgirea cu gestul preşedintelui Klaus Iohannis, care a refuzat să promulge decizia cu privire la acordarea Republicii Moldova a unui împrumut de 150.000.000 de euro şi a returnat documentul parlamentului. Cei mai temperamentali din fire s-au grăbit să declare că nu astfel procedează fraţii între ei, dar… să nu ne grăbim cu supărările. În primul rând, România nu a refuzat să ne ajute, ci doar vrea să vadă stabilitate la Chişinău şi să ştie cui şi pentru ce dă banii. În al doilea rând, să stăm şi noi strâmb şi să vorbim drept: cam de ce ar trebui Bucureştiul să ne dea bani, efectiv aproape pentru a nu muri de foame, dacă noi înşine (vezi exemplul de la Orhei) nu încăpem în piele de bine şi organizăm concerte de milioane cu vedete internaţionale. Om fi noi fraţi, nu încape îndoială, dar n-ar strica să ne punem şi în pielea contribuabililor de peste Prut.

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.
1 comments

Cu intrebari de genul la frunzarii obositi a porno starului Filat, ei nu vor sa intre in negocieri, de asta si se intinde rizina, dar o sa fie fiti sigur de asta, cu mudacii care au frecat miliardul ori fara ei

Lasă un răspuns

*