ORAŞUL DEMNITĂŢII ŞI SURDOMUŢII

După ce săptămâna trecută am „îndrăznit” să-mi expun punctul de vedere în ce priveşte situaţia social-politică din Republica Moldova, fără a trage cu urechea la ce spun alţii şi fără a mă lăsa influenţat de varii sentimente şi presupuneri, am fost criticat (pe unde mai uşor, pe unde mai dur) de unii cititori — vezi, Doamne, m-am vândut nu ştiu cui şi nu ştiu pentru ce — chiar dacă nu simt pe conştiinţa mea nici un astfel de păcat. Sincer vorbind, nu m-am supărat pe criticii mei (ba dimpotrivă, le-am înţeles corect mesajul şi nestăvilita lor dorinţă, după atâtea trădări şi dezamăgiri, de a vedea faptele şi lucrurile doar în culoare roz), fiindcă astăzi este greu să munceşti oriunde, darămite într-un organ de presă, care mai este şi un formator de opinie, pe lângă faptul că informează (trebuie să informeze) corect cititorul. Aşadar, lăsând la o parte frustrările şi supărările, astăzi sunt nevoit să fac unele precizări absolut necesare, pentru a scoate de la ordinea zilei presupusele acte de vânzare-cumpărare a umilei mele persoane, dar şi pentru a-mi apăra punctul de vedere, la care, cu certitudine, am dreptul legitim… În primul rând, NU SUNT CATEGORIC DE ACORD CU STAREA DE LUCRURI DIN REPUBLICA MOLDOVA, DORESC CA MILIARDUL SĂ FIE PUS LA LOC, IAR CEI VINOVAŢI SĂ FIE TRAŞI LA RĂSPUNDERE. De altfel, acest lucru l-am spus şi-n Tableta precedentă, numai fără majuscule, or mi se pare că acest lucru contează mai puţin. Nu pot fi împotriva miilor de oameni care au fost şi vor mai veni în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) pentru ca să apere şi interesele mele, pentru că i-a ajuns cuţitul la os, pentru ca să fie auziţi şi pentru a-i face pe cei de la putere să plece urechea la doleanţele celor care i-au cocoţat sus şi cu mâinile cărora ar putea fi coborâţi pe pământ. În al doilea rând, SUNT SOLIDAR CU CEI DIN ORAŞUL DEMNITĂŢII, DAR NU CRED ÎN SINCERITATEA UNOR PERSOANE AFLATE LA TRIBUNA CENTRALĂ. Îmi scot pălăria în faţa celor care îşi petrec zilele şi nopţile departe de familie, care îşi sacrifică sănătatea pentru a ne reîntoarce țara înapoi, dar nu i-am uitat (şi nu i-am iertat!) pe acei care au fost mereu în bătaia vântului politic şi care au făcut sluj în faţa celor mari şi tari. Nu pot să cred că, de exemplu, Vasile Năstase şi Angela Aramă şi-au pus cenuşă pe cap şi regretă timpurile când turnau polonicele cu dohot în micuţul nostru butoiaş cu miere. Am îndoieli că locul domnului Vasile Mârzenco, care, de când mă ştiu, am impresia că „slujeşte fermierii” călătorind prin lume şi punând macaroane pe urechi, dar fără nici un rost, este în frunte. Am trăit un profund sentiment de ruşine duminica trecută, când un ofiţer cu nume moldovenesc (Cebotarenco, mi se pare) bâiguia ceva de la microfon într-o „moldovenească” cu un sufocant accent rusesc. Ca să nu mai zic că multă lume cocoţată la tribună nu face altceva decât să regleze nişte conturi. În al treilea rând, NU CRED CĂ ALEGERILE PARLAMENTARE ANTICIPATE SUNT OPORTUNE. Am mai spus-o şi o repet — alegerile, care ar putea avea loc în toamnă sau la primăvară, ar putea fi fatale pentru viitorul european al Republicii Moldova. Înţeleg bine argumentele celor care s-au săturat să le dea vot de încredere actualilor guvernanţi şi să le ierte toate porcăriile pe care le fac, dar să nu uităm că aceştia nu au căzut de pe Lună, că sunt rezultatul voturilor noastre şi că de la începutul independenţei încoace am fost nevoiţi să alegem mereu din cei mai răi pe cel mai puţin rău şi niciodată pe cel mai bun dintre cei mai buni. Nu ştiu, poate liderii Platformei DA au un scenariu care ar putea să ne ferească de pericolul venirii la putere a lui Dodon sau Usatâi, iar dacă acesta există să ni-l spună şi nouă. Şi pentru a nu fi învinuit că doar aduc critici şi nu propun ceva constructiv, daţi-mi voie să mă dau şi eu cu părerea, or consider că este timpul ca pe arena politică să apară o nouă formaţiune (unde au mers vreo 40 de ce n-ar mai merge încă una?), curată şi onestă, condusă, eventual, de Maia Sandu (se pare că PPEM al lui Iurie Leancă a fost un simplu foc de paie), la care aş adera şi eu cu mare plăcere şi care într-o perioadă scurtă de timp ar avea un cuvânt greu de spus. În al patrulea rând, CONDAMN SURDOMUŢIA ACTUALEI GUVERNĂRI, care a luat apă în gură, în loc să iasă în faţa mulţimii din PMAN şi să spună oamenilor ce gândeşte să facă. Monoloagele, talk-showurile de la televizor sau „tratativele” la diferite niveluri (vorba lui Mihai Ghimpu, care în ultima vreme a luat-o razna cu totul şi care a zis că el nu este de nivelul Maiei Sandu — lucru, de altfel, clar ca bună ziua) or fi bune, dar nu într-atâta încât să deblocheze situaţia. Nu de alta, dar învinuirile, multe dintre ele mai mult decât fondate, aduse celor de la putere sunt atât de grave, încât a le lăsa să treacă pe lângă ureche este mai mult decât o crimă. Mai cu seamă că, vorba înţeleaptă spune că „acel care tace este de acord cu învinuirile care i de aduc”.

Şi încă ceva. Propun specialiştilor independenţi şi echidistanţi, din ţară sau de peste hotare, să ne răspundă, o dată şi pentru totdeauna, la o întrebare „existenţială” pentru noi: câtă lume încape în PMAN şi care sunt graniţele ei? Pun această întrebare nu că pe mine m-ar interesa foarte mult câtă lume vine sau este adusă cu arcanul la cutare sau cutare manifestare (întotdeauna a contat calitatea, dar nu cantitatea), dar din simplă curiozitate — cine totuşi spune minciuni?

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About Victor Cobăsneanu
Redactor-șef al ziarului „Observatorul de Nord”, câştigător în topul „10 jurnalişti ai anului”.
1 comments

Lasă un răspuns

*