Trei morți, patru răniți și…din nou muzică

0
120
Șobolanul de Metal va intra în drepturi pe 25 ianuarie 2020 și își va încheia „mandatul” pe 11 februarie 2021.
Șobolanul de Metal va intra în drepturi pe 25 ianuarie 2020 și își va încheia „mandatul” pe 11 februarie 2021.

Dacă e să credem înțelepciunii populare care zice că așa cum vei începe anul, așa îl și vei termina, există premise pentru a ne face griji. În pofida promisiunilor făcute de prezicători și horoscoape, precum că anul bisect 2020, în pofida tuturor prejudecăților și superstițiilor, va fi unul foarte bun și că Șobolanul, care deschide un nou ciclu astrologic, ne va aduce mai multă liniște și prosperare, primele zile ale noului an nu prea ne-au dat motive de satisfacții și perspective luminoase, ba dimpotrivă — au turnat apă la moara celor care sunt de părerea că anul bisect aduce mai multe nenorociri și probleme.

Judecați și singuri, domnilor și doamnelor, unde te întorci numai fapte și emoții negative, cam peste tot dezastru și lacrimi… Prețurile la majoritatea produselor alimentare au înnebunit și vânzătorii se plâng că lumea cumpără doar câte patru cartofi și doi morcovi… Automobiliștii sunt supărați, fiindcă prețurile la carburanți au luat-o din nou razna… Din cauza vremii uscate și a lipsei de umezeală grâul nu încolțește, iar copacii au început să înmugurească. În alertă sunt și apicultorii, care ar putea înregistra pierderi irecuperabile… La Soroca un bărbat a fost salvat, în ultimul moment, de la moarte sigură într-un incendiu provocat de propria lui prostie… La Volovița se aprinde ca o torță, nitam-nisam, o mașină a Salvării, iar medicii și șoferul se salvează în extremis… La Voloave a fost incendiată intenționat o casă și chiar dacă nu a avut de suferit cineva, acest semnal este unul foarte periculos — oamenii nu se tem de păcate nici în toiul celor mai importante sărbători religioase… La Racovăț, un tânăr de 26 de ani a decedat în urma unei electrocutări… La Cerlina, în urma unei bătăi „ca în familie”, nepotul și-a ucis unchiul… La Bălți un carabiner îl împușcă mortal pe un tânăr de 23 ani… Triplu omor cu sânge rece la Bălți… La Bender a fost împușcat fără milă un polițist… Circa 280 de copii din Republicxa Moldova au ajuns la spital în doar 24 de ore… Un microbuz s-a răsturnat în România… Un avion ucrainesc s-a prăbușit după un atac cu rachetă în Iran — cică, „din greșeală”, dar ce mai contează acest lucru, dacă au murit peste 150 de oameni nevinovați, printre care și 15 copii… La Costești a fost snopit în bătăi un tânăr de doar 20 de ani, care în drum spre spital a decedat — acum organele de anchetă sunt puse pe fapte mari, dar ce mai contează această râvnă dacă ucigașii și-au făcut cu sânge rece treaba lor murdară, iar un sat întreg rămâne neputincios în fața criminalilor… În Alabama s-au declanșat niște furturi draconice, în urma cărora rămâne doar praful și pulberea… În Australia focul a mistuit tot ce se putea de mistuit și nu cred că cineva mai consideră această țară-continent un rai pe pământ… La Alba Iulia în urma exploziei unei butelii cu gaz au rămas pe drumuri câteva familii cu bătrâni și copii… La Chișinău a fost înregistrat primul deces în urma gripei — este vorba de un copil de doar șase ani… La Criuleni, un nebun de legat, aflat în lumea lui Bahus a luat ostatici câțiva oameni… În deșerturile din Arabia Saudită a nins ca în povești… În Filipine a erupt unul din cei mai „cuminți vulcani”… Și toate acestea (dar câte încă au rămas în afara atenției noastre, vă dați seama?) s-au întâmplat doar în primele două săptămâni ale anului 2020.
Bine că nu trăim în tundră și fiecare dintre Dumneavoastră își dă bine seama că aceste evenimente cu semnul minus, descrise mai sus, nu sunt un rezultat al fanteziei bolnave, ci o descriere reală a ceea ce se întâmplă în jurul nostru. De altfel, am căutat aproape cu lumânarea și ceva fapte și evenimente cu semnul plus, dar nu prea am găsit, iar cele ce țin de petrecerile sărbătorilor de iarnă chiar nu cred că au vreo semnificație deosebită, deși… Și aici avem carențe mari — numărul de colindători și de hăitori a scăzut mai mult decât semnificativ, nu vă pare?

   Ba mai mult, am privit cu mare atenție un buletin de știri de la unul din posturile TV mai populat și mai veridic și vreau să vă mărturisesc următoarele: din cele 19 știri transmise, 13 au fost cu conținut negativ. La polul pozitiv am sesizat doar 6 știri și acelea mai mult cu tentă ambiguă, gen Plahotniuc și familia sa nu mai sunt doriți în SUA, procurorul Viorel Morari a fost reținut pentru 20 de zile, liderul PPR Vlad Țurcan a părăsit formațiunea și a fost ales vicepreședinte la PUN sau la Rio de Janeiro a avut loc un festival al persoanelor cu tatuaje. Despre probleme sociale rezolvate, despre istorii de succes, despre persoane vulnerabile salvate de foame sau îngheț sau despre politicieni mărinimoși nu am citit și nu am auzit. Dacă Dvs. știți despre astfel de exemple chiar vă felicit și să știți că sunteți niște norocoși.
În fine, această situație are și o explicație – în conformitate cu calendarul chinezesc, noul an începe nu pe 1 ianuarie, ci la a doua lună nouă după solstițiul de iarnă. Adică, Șobolanul de Metal va intra în drepturi pe 25 ianuarie 2020 și își va încheia „mandatul” pe 11 februarie 2021. Dacă și după aceasta lucrurile nu vor intra în albia normală, atunci… nici nu știu ce să mai zic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.