ANUL 2020: SĂ NU TRANSFORMĂM VISELE FRUMOASE ÎN… RAHAT

0
106
Până la urmă, tot la filozofia vieții mă întorc și zic — ce a fost am văzut, iar ce va fi, vom vedea.
Până la urmă, tot la filozofia vieții mă întorc și zic — ce a fost am văzut, iar ce va fi, vom vedea.

  Dacă anul 2019, care este pe ducă, ne-a dezamăgit și ne-a adus mai multe probleme decât soluții, nu este cazul să ne lamentăm și să dăm vina pe cutare sau cutare, fiindcă toate horoscoapele ne-au preîntâmpinat că Anul Porcului o să fie unul greu de digerat.

Ni s-a spus și în frunte ni s-a scris că în 2019 ghinionul o să bată la ușă, că pericolele ne pândesc la fiecare pas, că vom avea mai puțin noroc ca de obicei (cam cât păr are broasca) și că pentru a nu nimeri în tot felul de capcane și pentru a avea mai multe suișuri decât coborâșuri va trebui să dăm serios din coate. Ba mai mult, ni s-a amintit că și 2019 va fi un an de tranziție (lucru, de altfel, logic pentru Republica Moldova, care a făcut din tranziție o… tradiție), iar Porcul din noi va încerca, dar nu va reuși să stea mai departe de situațiile nefavorabile și că foarte puțini dintre noi o să fie omul potrivit la locul potrivit și, mai ales, la timpul potrivit. Și iaca, poftim, a trecut anul și mulți dintre noi au toate motivele să creadă în tot felul de horoscoape și preziceri. Adică, anul 2019 a fost greu, chiar poate mai greu decât ne-am fi așteptat.

La o adică, am meditat și eu asupra Anului 2019 și trebuie să recunosc că nu am prea găsit fapte și evenimente care ar merita semnul plus. Când afirm acest lucru, am în vedere situația la general, or la particular cineva poate să afirme și contrariul, adică să considere Anul Porcului fericit sau poate chiar cel mai fericit — unul a întemeiat o familie, altul a câștigat la loto, al treilea a vândut reușit vaca, iar al patrulea și-a procurat automobil. La nivel de republică însă lucrurile au stat din rău în mai rău și nu există nici un domeniu (!!!) care ar putea să ne aducă satisfacții, or unde dai — crapă, unde te întorci — numai probleme, cu oricine vorbești vezi numai scârbă în jur, iar luminița din capătul tunelului cum nu s-a văzut, așa și nu se vede. În alți ani, de exemplu, stăteam bine măcar cu dansurile, dar în 2019 nici aici lucrurile nu sunt tocmai roz, iar vânzoleala care se atestă în jurul „JOC”-ului mă scutește de orice fel de comentarii. Bineînțeles, și în Anul Porcului cap de afiș a fost politica mare, care mai mult ne da bătăi de cap decât satisfacții — un dictator și uzurpator a dat bir cu fugiții, iar altul nu s-a lăsat așteptat și se afișă în plin proces de consolidare; alianța construită pe muci, cum spuneam și altă dată, s-a destrămat ca un castel din nisip, dar altă alianță (informală, dar la fel de anapoda ca și prima) taie și spânzură după bunul ei plac; alegerile locale generale au fost mai degrabă un dezastru decât un prilej de a privi cu încredere în viitor ș. a. m. d… Justiția a fost și rămâne aidoma unei mingi de fotbal, în care bate cine dorește și cum dorește. Economia rămâne pe brânci, iar succesele unor agenți economici sunt mai degrabă „în pofida”, dar nu „datorită” statului. Agricultura așa și nu se poate ridica din genunchi, chiar dacă oamenii de la țară sunt poate unicii care mai țin aprinsă flacăra speranței. Medicina și învățământul nu și-au depășit încă rolul de cenușărese, iar schimbările la vârf în ministere, mai cu seamă cel al Educației, nu le poți considera un pas înainte, ci dimpotrivă. Sportul este vai de capul lui, iar fotbalul moldovenesc a ajuns să fie la un nivel mai jos decât cel din Mozambic. Îți vine să-ți dai două palme și să apuci câmpiile, nu alta!

Pe de altă parte, la fel de tradițional, toate gândurile noastre bune și frumoasă se îndreaptă spre anul care vine. Cică, Anul Șobolanului promite noroc și succese, dar cu o condiție — să procedăm numai prin metode oneste, să protejăm mediul ambiant și să avem o atitudine respectuoasă față de oameni. Cei care vor încerca să-și realizeze obiectivele prin metode necinstite, vor fi loviți de eșecuri și de dezamăgiri! Ce să zic, cam greu, dar face să încercăm. De altfel, Șobolanul deschide un nou ciclu astrologic de 12 ani și în plan global se consideră că de modul în care va începe noul ciclu va depinde viitoarea strategie a dezvoltării întregii civilizații. Pe unde mai pui că Șobolanul este cel mai respectat din zodiac, are un intelect înalt și intuiție, este un tactician și strateg genial și datorită acestor calități reușește să facă față oricăror probleme. Cică, acei care își propun să se îmbogățească și să crească pe scara ierarhică, Șobolanul le va ajuta să obțină rezultatul dorit cu condiția ca această persoană să se dedice plenar acestui scop. După toate posibilitățile, nu vom putea evita intrigi și conspirații, însă acest lucru nu presupune că trebuie să așteptăm pasivi în fața unor „uragane” fatale. Și să nu uităm că noul an 2020 va fi unul bisect, adică în calendar va apărea a 366-a zi (29 februarie) și acest lucru sperie multă lume. Astrologii însă sunt de părerea că anul bisect nu este o sentință, ci o excepție de la regulă! Adică, ar fi cazul să renunțăm la ideile că acesta ar aduce mai multe nenorociri, catastrofe și un dezechilibru al vieții. Totul va fi exact invers. Ce să mai, ne așteaptă un an de vis frumos, numai că noi, moldovenii suntem cei mai mari maeștri în a transforma orice vis frumos într-un rahat ordinar…

Până la urmă, tot la filozofia vieții mă întorc și zic — ce a fost am văzut, iar ce va fi, vom vedea. Pe această notă de „pesimism cu mici semne de optimism” vă doresc tuturor sărbători fericite și… fie ce-o fi. Mama măsii!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.