În ultima zi de vară, Comisia Electorală Centrală a înregistrat oficial 13 candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova, iar peste o săptămână, la 20 septembrie, aceștia vor începe campania electorală propriu-zisă. Probabil, fiecare dintre cei 13 are planuri mari, dar îmi permit să cred că sunt printre ei și unii care nu au motive întemeiate să creadă că sunt buni acei „soldați” care doresc să ajungă „generali”.
Or, campania pentru funcția de președinte al unei republici nu este tocmai ceea ce îi trebuie unui cocoș care aleargă după găină și se gândește că „dacă n-o ajung, măcar mă încălzesc”. Electoratul nostru merită mai mult respect decât ceea ce îi propun unii dintre cei 13, chiar dacă toți au adunat numărul de semnături necesare în susținerea candidaturii sale (ceea ce nu înseamnă că toți candidații vor acumula 15.000 și mai multe voturi, atâta câte au adunat grupurile lor de inițiativă — despre aceasta vom vorbi la momentul oportun).
Apropo, numărul mare de candidați (pentru o republică atât de mică) nu este neapărat un lucru rău, ba dimpotrivă — acest lucru denotă că avem o societate democratică, care asigură șanse egale pentru toți. Cu toate acestea, ar fi greșit să-i considerăm pe toți candidați reali la primul fotoliu demni de această funcție, fiindcă sunt și din acei care s-au inclus în cursă pentru a pune bețe în roate sau pentru a dispersa și mai mult electoratul. Deși…, alegătorii din Basarabia sunt deprinși cu Buletine de votare de peste un metru, în care își regăsesc locul nu doar oameni pe cinste, dar și cameleoni ordinari. De altfel, nu mă voi deghiza în judecător și nu voi face agitație pro sau contra, dar îmi voi permite să-i împart pe cei 13 mohicani pe categorii, în ceea ce privește șansele la scrutinul prezidențial din 20 octombrie.
Categoria 1: CANDIDAȚII CU ȘANSE REALE. Poate că cineva are altă părere, dar la această categorie se încadrează doar o singură persoană, actualul președinte Maia Sandu. Poate, nu din primul tur va fi aleasă, dar în turul doi, indiferent de cine va întra în „marea finală”, nu văd cum Maia Sandu ar putea pierde. Fără îndoială, orice minune este posibilă, dar în cazul nostru nu cred că este posibil așa ceva.
Categoria a 2-a: CANDIDAȚI CARE MERITĂ SĂ CÂȘTIGE ALEGERILE, DAR NU AU NICI O ȘANSĂ. Știu că anume candidații din această categorie au motive să se supere pe astfel de pronostic, dar nu au cum să nu fie de acord cu el. În ordine alfabetică, acești candidați sunt Alexandru Arseni și Igor Munteanu. Ambii candidați corespund întocmai funcției de președinte, grație experienței și prestației lor pe parcursul anilor. Unul dintre ei a stat la începuturile independenței noastre și mereu și-a demonstrat atașamentul față de valorile europene și românești. Al doilea, diplomat de carieră, care a fost și ambasador al RM în SUA (iar în această funcție nu este numit orișicare), în virtutea calităților pe care le are și, nu în ultimul rând, al vârstei, ar fi candidatul ideal, dar… Sincer vorbind, nu înțeleg de ce ambii au făcut acest pas, cunoscând bine deznodământul alegerilor din această toamnă. Căror sondaje le-au dat crezare și de ce s-au înscris de bună voie și (chiar) nesiliți de nimeni, pe lista perdanților.
Categoria a 3-a: CANDIDAȚII DE CONJUNCTURĂ. Această categorie include mai mulți candidați, lucru (a)normal în astfel de situații. Cu părere de rău, în aceasta listă i-am inclus pe istoricul Octavian Țâcu și pe Andrei Năstase, care meritau să fie alături de domnii Arseni și Munteanu, dar nu am făcut acest lucru pentru că aceștia au pierdut altă dată și este de neînțeles ambiția lor de a „forța mâna alegătorului”. În rest doar personaje care reprezintă interesele cuiva sau care merg în alegeri fiindcă „așa au dorit partidele pe care le reprezintă”. Alexandru Stoianoglo (de altfel, un contracandidat mai real al Maiei Sandu în turul doi) are în spate un partid mare, dar cu un lider (Dodon) neagreat de mai multă lume. Renato Usatâi rămâne un jucător care nu are ce pierde, Ion Chicu dorește să-și aline orgoliile și să mai șteargă din frustrări, Tudor Ulianovschi are, se pare, un singur susținător consecvent, în persoana ex-procurorului de Chișinău, dar ar putea să-l piardă și pe acesta, fiindcă Ivan Diacov deja înclină mai mult spre Stoianoglo, Iar Vasile Tarlev a fost, este și rămâne un reprezentant sadea ar zilei de ieri, care nu poate merge în ziua de mâine.
Categoria a 4-a: CANDIDAȚII CARE NU AU NICI ȘANSE, NICI MERITE. Vă rog să nu mă învinuiți în misoginism, dar aici le-am inclus pe celelalte trei reprezentante ale sexului frumos. S-ar părea că „colega” Natalia Morari ar merita să fie tratată cu mai multă indulgență, dar nu cred că pot face acest lucru. Irina Vlah are și ea o limită, pe care a atins-o în funcția de bașcan, iar Victoria Furtună va avea motiv de bucurie dacă o să-și găsească votul său și a rudelor apropiate.
În fine, acesta este doar un pronostic al unui om care a vociferat ceea ce l-a dus capul și care nu se va supăra dacă cineva, din categoria a 2-a, va răsturna acest „scenariu”…
