Svetlana Nicov: „ Succesul unui medic nu vine de la sine. Este să îți găsești pasiunea și să pui suflet în ceea ce faci!” 

0
695

 Am surprins un moment impresionant, care mi-a rămas pentru totdeauna în inimă despre eroina poveștii mele. Era la o sesiune de informare pentru tineri, povestind cu multă inspirație, cum doar ea știe, ca să le capteze atenția. Vocea ei domoală, gesturile, felul de a comunica cu tinerii, întrebările oferite atât de atent și delicat, pentru a-i provoca la o discuție deschisă, m-au vrăjit parcă, zicându-mi atunci: „Probabil, are darul hipnozei această doamnă”, căci am simțit dorința de a rămâne să o ascult mai departe – altfel nu puteam să explic. Te atrăgea, fără să vrei, ca să asculți ce povestește, iar pe atunci încă nu știam că este medic de profesie, medic ginecolog.

 

Atunci am observat în ochii tinerilor acea conexiune reciprocă și acel licăr în privirile lor, ce vorbea despre încredere și admirație. O ascultau cu mare interes și se părea, că nimic nu le-ar putea sustrage atenția, căci vocea ei calmă și plăcută, dar și mesajul adus, au reușit să pună stăpânire deplină pe inimile lor.

Așa a rămas și astăzi eroina mea: întotdeauna calmă, cumpătată, mereu pregătită să-ți ofere sfatul necesar și să găsească cele mai bune soluții la problema, care te preocupă, cu un set impresionant de competențe profesionale, acumulat pe parcursul activității prodigioase în domeniul ginecologic.

Este despre Svetlana Nicov, un profesionist dedicat, cu o frumoasă experiență, înzestrată cu alese calități și virtuți, care i-au întregit imaginea unui medic, dar și manager de excepție.

Știm cu toții, că sănătatea feminină este esențială, iar alegerea unui ginecolog potrivit poate influența semnificativ calitatea vieții. Dumneaei a fost și rămâne a fi anume acel specialist, în care poți avea deplina încredere, indiferent dacă este vorba despre consultații de rutină, monitorizarea sarcinii sau tratamente pentru diverse afecțiuni, ținând cont întotdeauna de starea psiho-emoțională, relația dintre adolescent și părinte, de care au nevoie toți adolescenții.

Acum, mai recent, când Centrul Prietenos Tinerilor „Ana” a marcat aniversarea de 25 ani de la fondare, cea mai bună apreciere și recunoștință a fost prezența tinerilor voluntari, reprezentanților administrației publice locale, dar și organizațiilor și instituțiilor, care au muncit cot la cot în proiecte comune. Florile recunoștinței, diplome de gratitudine, cadouri și mesaje de apreciere – toate fiind dovada unei activități prodigioase în promovarea activă a unui mod de viață sănătos în rândul tinerei generații și nu numai.

Nu am ezitat să susțin acest interviu, pentru a afla mai multe despre activitatea protagonistei mele și povestea ei de succes.

  • Doamna Svetlana, aș fi vrut să aflu care este povestea acestui frumos început și de unde vine dragostea față de medicină? 
  • Dragostea față de medicină își trage rădăcina chiar din satul meu de baștină, Ochiul Alb. Acolo s-a născut această dragoste, având în preajmă medici, manageri, oameni de știință, implicați în procesul de dezvoltare a asistenței medicale autohtone. De-a lungul timpului oamenii sunt în căutare de mai BINE și iată la sfârșitul anilor ’90, fiind ghidați și motivați de mai mulți specialiști din afara țării, am convenit că beneficiarii au nevoie de o abordare și tratare mai buna, prin oferirea unui mediu prietenos, cu utilizarea tehnicilor noi în comunicare și respectarea drepturilor pacientilor.
  • Recent, ați marcat o frumoasă aniversare de 25 ani de la inaugurarea YK „Ana”, care se bucură până în prezent de o mare popularitate, mai ales, în rândul tinerilor.
  • Pe 7 aprilie 2000, cu suportul UNFPA ne-am deschis ca Centru de Planificare Familială și Sănătatea Reproducerii, prestând servicii în problemele sexual – reproductive, în cadrul familiei și pentru tineri, ca ulterior, să oferim prioritate  serviciilor pentru tineri.
  • După cum știm cu toții, orice început nu este atât de ușor. Cu siguranță, că funcția pe care o exercitați este una responsabilă. Cum reușiți să îmbinați jobul, cu rolul de soție, gospodină, mamă și bunică?
  • Chiar dacă orice început nu este ușor, am reușit atât eu, cât și predecesorii mei să rezistăm multor provocări, ca să avem astăzi un centru, care se bucură de apreciere, câștigând încrederea beneficiarilor. Am un colectiv minunat, care mă susține în toate, pentru care sunt foarte recunoscătoare. În menținerea unui echilibru sănătos între jobul meu și familie, am fost mereu susținută de părinții mei. Am învățat de la mama cum să repartizez rolurile în familie, iar de la tata am preluat și am dezvoltat aptitudini manageriale.
  • Ce fel de servicii prestează Centrul YK „Ana”, pe care îl ghidați? 
  • In cadrul centrului se presteaza servicii de sănătate, în scopul prevenirii:
  • Infecțiilor Sexual Transmisibile;
  • Sarcinii nedorite și pregătirii către ea;
  • Prevenirea tulburărilor psihoemoționale și de personalitate;
  • Tulburărilor de dezvoltare pubertară;
  • Dereglări de nutriție;
  • Probleme de sănătate în urma utilizării de substanțe;
  • Violență și trafic, și nu în ultimul rând examinările profilactice la adolescenți, cu vârsta de 14 si 17 ani, ce stă la baza dezvoltării corpului uman.
  • Știm cu toții, că grație activității prodigioase, pe parcursul acestor ani, ați reușit să contribuiți la fortificarea unei colaborări frumoase cu o echipă impresionantă de voluntari de pretutindeni. Ce aveți a ne spune la acest subiect?
  • Un loc important în educația pentru sănătate este educația de la egal la egal. În cadrul centrului formăm deprinderi la tineri pentru a transmite informatii veridice semenilor. Continuu tinerii au beneficiat de școala trainerilor, unde au învățat și experimentat subiecte, pentru a oferi mesaje, informație pe ințelesul adolescenților și au interacționat cu tineri din alte centre. Este greu de estimat un număr exact de tineri instruiți, dar din cei mai activi sunt aproximativ 300. Pe lângă ei au participat mai mulți tineri la activitatile noastre, atât în cadrul centrului, cât și în afara lui.
  • Cine au fost partenerii de încredere, în realizarea inițiativelor propuse, pentru promovarea unui mod sănătos de viață? Care a fost impactul acestei frumoase colaborări?
  • Desigur, realizarea inițiativelor propuse, nu ar fi fost posibilă, fără susținerea și colaboarea fructuoasă cu partenerii. N-am fi reușit de sinestătător să facem atâtea lucruri frumoase fara UNFPA, Corpul Pacii, USAID și, nu în ultimu rând Centrul Național de Resurse NEOVITA. Impactul a fost unul semnificativ pentru comunitate și sperăm în continuare la un partenerat sustenabil.
  • Cum credeți, ce ar trebui fiecărui om ca să fie cu adevărat fericit? 
  • De fapt, fiecărui om îi trebuie foarte puțin, ca să fie cu adevărat fericit. O condiție foarte importantă, este să-și iubească jobul, să facă lucrurile cu dragoste și dăruire. Mie îmi place ceea ce fac și asta recomand la toți: să fiți atenți în alegerea profesiei. Dacă veți alege ceea ce vă place, veți urma cu încredere drumul ales și veți fi cu adevărat fericiți. Eu vin la serviciu din plăcere și îmi exercit meseria cu dragoste și dăruire, ceea ce-mi oferă o stare de bine și împlinire sufletească. Din orice domeniu poți învăța ceva. Odata ce ai trecut pragul Centrului, cu siguranță vei învăța ceva important pentru tine, cu care te vei împărtăși și vei transmite altor tineri.
  • Care este motto-ul de care vă conduceți în activitatea dumneavoastră de zi cu zi și cu ce îndemn veniți pentru tânăra generație? 
  • „Sanatatea este cea mai importanta valoare a vietii”, este motto-ul, care mă inspiră. Vin cu un îndemn pentru tânăra generație: „Învățați să puneți preț pe lucruri importante în viață, să formați obiceiuri și deprinderi sănătoase. De multe ori, în goana după fericire, uităm să punem preț pe valorile importante al vieții. Dar un stil de viață sănătos te va ajuta să te simți mai bine pe toate planurile și îți va aduce multe beneficii pe termen lung.”

Pentru conformitate: Delia DUMITRESCU


Articolul precedentParada costumelor ECO – un eveniment marcant de Ziua Pământului la Drochia
Articolul următor75.000 de lei amendă pentru un șofer prins băut la volan
OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.