Masculii dintr-o specie de animale pe cale de dispariție din Australia renunță la somn ca să facă sex, iar această obsesie ar putea fi motivul pentru care numărul lor continuă să scadă, potrivit unui nou studiu realizat în Australia, informează BBC, citat de DIGI24.
Cercetătorii au descoperit că masculii speciei de pisică marsupială nordică (Dasyurus hallucatus) călătoresc la mare distanță în căutarea partenerilor de împerechere, de multe ori renunțând la somn pentru a-și satisface nevoile sexuale. Lipsa orelor de odihnă ar putea explica motivul pentru care masculii acestor marsupiale carnivore se înmulțesc până la moarte după un singur sezon de împerechere, spun experții. Femele, însă, pot trăi și se pot reproduce până la patru ani.
Masculii „acoperă distanțe mari pentru a se împerechea cât mai des și se pare că impulsul lor este atât de puternic încât renunță la somn pentru a petrece mai mult timp în căutare de femele”, a spus Christofer Clemente, lector superior la Universitatea din Sunshine Coast. Unele dintre pisicile marsupiale nordice monitorizate s-au deplasat pe o distanță de peste 10 kilometri într-o singură noapte – echivalentul a 40 de kilometri pentru oameni – potrivit studiului. Masculii nu se mai îngrijesc de igiena corporală în timpul sezonului de împerechere În plus, masculii speciei par să fie mai vulnerabili în fața paraziților. Motivul cel mai probabil: nu se mai îngrijesc de igiena corporală ca să își dedice tot timpul activităților asociate cu sezonul de împerechere. Cercetătorii au mai spus că masculii nu sunt la fel de vigilenți ca femelele atunci când își caută hrană sau când se feresc de prădători. „Lipsa somnului și simptomele asociate cu o perioadă prelungită [fără somn] ar face recuperarea imposibilă și ar putea demonstra cauzele deceselor în rândul masculilor după sezonul de împerechere”, a spus Joshua Gaschk, autorul-șef al studiului.
Mai sunt în jur de 100.000 de pisici marsupiale nordice în sălbăticie, dar populația lor „înregistrează un declin rapid”. Foto: Profimedia Images Masculii „devin pradă ușoară, nu pot evita coliziunea cu mașinile sau mor pur și simplu de epuizare”, a explicat Gashck. Potrivit organizației Australian Wildlife Conervancy, mai sunt în jur de 100.000 de pisici marsupiale nordice în sălbăticie, dar populația lor „înregistrează un declin rapid”. Pierderea habitatului din cauza dezvoltării urbane și a atacurilor pisicilor fără stăpân reprezintă o amenințare serioasă, specia de marsupiale din Australia fiind în același timp deosebit de vulnerabile la otrăvire din cauza broaștelor de trestie.nformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere.