Într-un loc pitoresc de pe malul Ciuhurului se înalţă Stânca Dragostei — un simbol al îndrăgostiţilor autohtoni.
ÎNTRE NISTRU ŞI PRUT
Cunoaştem bine cam totul „de afară”, dar nu prea ştim ce avem acasă, indiferent dacă este vorba de personalităţi, sport, muzică sau turism. Prin urmare, “Observatorul de Nord” lansează o nouă rubrică, care va prezenta atracţiile turistice din Republica Moldova. Pentru că este păcat să ajungi la umbra Piramidelor Egiptene, dar să nu fi ajuns în Peştera Răposaţilor din Rudi, să te fotografiezi în vârful Turnului Eiffel, şi să nu cunoşti unde se află podul Eiffel din Ungheni, ori să schiezi în Munţii Alpi, dar să nu te fi căţărat măcar o dată pe stâncile milenare din Corjeuţi, Brânzeni sau Buteşti. În caz că cititorilor le va plăcea această rubrică, vom publica în ziar şi o hartă turistică pentru cei care vor să fie turişti la ei acasă.
Se zice că demult, tare demult, într-un sat din zona Râşcaniului se iubeau doi tineri, ea — fiica frumoasă a unei ţărance, el — chipeş fecior al unui boier de prin părţile locului.
Şi fiindcă lumea şi mai ales familiile nu vedeau cu ochi buni această dragoste, cei doi se ascundeau adesea printre pietroaie şi peşteri şi îşi şopteau cuvinte numai de ei ştiute.
Aşa trecu o lună, două, un an, iar ei doreau din ce în ce mai mult să-şi împreuneze destinele şi să joace o nuntă de să se audă chiotele şi peste Prut.
Dar într-o zi, când flăcăul se hotărî să-i ceară mâna fetei, tatăl său se puse în poară şi i-a interzis să o mai vadă, iar de căsătorie nici vorbă.
Atunci îndrăgostiţii au fugit de acasă, au urcat pe cea mai înaltă stâncă, au scos inelele din fire de iarbă şi le-au pus grijuliu pe o piatră.
S-au sărutat pentru ultima oară şi… au sărit.
Peste decenii stânca ce a fost martoră a sacrificiului în numele iubirii a devenit un simbol pentru sătenii din Duruitoarea şi Văratic, astfel că au botezat-o “Stânca Dragostei”.
Şi dacă de Ziua Îndrăgostiţilor multe cupluri merg la Verona, unde se află celebrul balcon al lui Romeo şi al Julietei, atunci pe parcursul întregului an şi mai ales de Dragobete, unele cupluri de pe la noi urcă pe vârful acestei stânci, unde se sărută pătimaş.
Mulţi dintre cei care vin aici pentru a admira toltrele din nord-vestul republicii rămân înduioşaţi când aud de la băştinaşi despre această poveste de dragoste, curmată pe vârful stâncii.
O legendă locală spune că îndrăgostiţii au rămas totuşi nedespărţiţi — ea s-a prefăcut într-o stâncă, iar el într-un râu.
Chiar şi astăzi putem admira Ciuhurul (flăcăul) ce curge neîncetat pe la poalele stâncii (fetei) şi o mângâie cu apele sale.
Se zice că în nopţile cu lună plină feciorul boierului şi fiica ţărancei îşi iau iarăşi chip de tineri şi hoinăresc ţinându-se de mână, iar dacă se încumetă să-i urmărească cineva îl transformă pe loc în piatră şi rămâne aici pe veci.
Nu în zădar veţi vedea zeci de pietre înşirate pe malul stâncos.
