Când cel mai bun din teren este… arbitrul Petru Ciobanu!

0
156

Ca și celelalte meciuri din campionatul raionului Soroca la fotbal, partidele din etapa a V-a au excelat la capitolul „goluri marcate și primite”. În trei din cele patru jocuri disputate au fost marcate nu mai puțin de 18 goluri sau câte 6 reușite (!!!) per meci. La astfel de rezultate pot spera chiar și hocheiștii care, deseori, nu marchează mai mult de 2-3 goluri.        Astfel, cel mai mult s-a marcat la Racovăț, unde liderul a dat 7 „boabe” outsiderului, dar… se putea și mai multe, pentru îmbunătățirea golaverajului. Cu un scor de tenis s-a terminat și partida dintre Prietenia Agro și Rublenița, meci în care gazdele și-au păstrat poarta intactă, chiar dacă elevii lui Ilie Manea veniseră, probabil, cu gânduri mari pe malul Nistrului. Cu mare interes a fost așteptat și meciul de la Visoca, unde gazdele au primit replica revelației, echipei din Bădiceni, dar, judecând după scor, visocenii sunt puși pe fapte mari și doresc să aibă rezultate bune pe toate „fronturile”. Și numai în meciul de la Soroca, în care „orășenii” au dat piept cu volovițenii s-a înregistrat o remiză frumoasă. Zic „frumoasă”, fiindcă am făcut o comparație dintre acest meci din campionatul raional cu meciul din campionatul Republicii Moldova, FC Visoca-FC Pepeni, care a avut loc cu o zi înainte și care a fost net inferior. Ambele formații din campionatul raional au prestat un meci de calitate, dar… cel mai bun de pe teren a fost arbitrul Petru Ciobanu!!! Maniera s-a de arbitraj este una modernă și nu poate să nu fie remarcată. Bravo, domnul arbitru, și… păcat că Soroca nu are o brigadă de arbitri care ar putea să ne reprezinte în cele mai importante competiții. Iată și rezultatele tehnice ale etapei: VOLOVIȚA-SOROCA:1-1; PRIETENIA AGRO-RUBLENIȚA: 6-0; STEAUA-OCOLINA: 7-0; VISOCA-BĂDICENI: 4-1. Clasamentul se prezintă astfel: Etapa a VI-a programează meciul „de foc” — Soroca-Steaua, dar și meciul de mare interes, Bădiceni-Visoca. În celelalte meciuri se întâlnesc Rublenița-Visoca și Ocolina-Prietenia Agro. Începutul meciurilor la ora 10:00. (Dan AOLEI)

Loc Echipa M V E Î M/P Puncte
1. STEAUA Racovăț 5 4 0 1 21-13 12
2. VISOCA 5 3 1 1 17-11 10
3. PRIETENIA AGRO 5 3 1 1 17-8 10
4. BĂDICENI 5 3 0 2 10-9 9
5. INTER II 5 2 2 1 16-12 8
6. VOLOVIȚA 5 1 2 2 8-10 5
7. RUBLENIȚA 5 1 0 4 15-19 3
8. OCOLINA 5 0 0 5 6-28 0

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.