INTER SOROCA — medaliată cu bronz în Divizia B, Nord!

0

Sfârșit senzațional de campionat pentru fotbaliștii din Soroca! După ce două etape în urmă sorocenii, dar și rivalii lor din Fălești, au bucurat microbiștii veniți la stadion cu o prestație mult peste media campionatului (chiar dacă ai noștri au pierdut cu scorul de 1-2) și după victoria concludentă în partida din deplasare, 4-1 în fața Academiei Viitorul, a urmat un nou meci foarte frumos, de data aceasta în confruntarea directă pentru locul III și medaliile de bronz. De altfel, meciul cu FC Pepeni a fost unul mai greu decât arată scorul, dar gazdele au fost superioare la toate capitolele și nu cred că oaspeții (care, de altfel, au prestat pe alocuri un joc prea dur) au motive să fie supărați.

Or, ce n-ai zice, dar sorocenii sunt participanți cu ștate vechi în astfel de competiții, pe când echipa din Pepeni a fost debutanta competiției. Până la urmă, grație eforturilor comune și golurilor marcate de Igor Balan și Vasile Botnaru (2), sorocenii au „trântit” bine ușa și și-au adjudecat medaliile râvnite. Pe de altă parte, locul I și promovarea în Divizia A a fost câștigată, pe merit, de formația din Fălești, care a putut profita de faptul că rivalii din Edineț au terminat benzina cu vreo 4 etape înainte de finalizarea competiției. Iată și rezultatele ultimei etape: CRUIZ PLUS-FC FĂLEȘTI: 4-2; ACADEMIA VIITORUL-FC EDINEȚ: 5-6; INTER-FC PEPENI: 3-0; FC RÂȘCANI-FC REZINA: 2-2; INTERSPORT-SPORTING: 4-3.

Și încă ceva. Știu că mulți amatori ai fotbalului ar vrea să cunoască componența echipei sorocene, dar și a oaspeților care vin la Soroca, dar… Cu părere de rău, organizatorii competiției încă nu sunt în stare să asigure măcar cel mai elementar și primitiv mod de sonorizare, fiindcă, până la urmă, nu cerem nocturnă (ca la Hâncești) sau un gazon și vestiare (ca la Izvoare). Poate la anul se va ține cont de aceste „mici probleme” și se va face ceea ce trebuia demult de făcut.

Dan AOLEI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.