BC „Soroca Baschet” ca juca finala campionatului Republicii Moldova, Liga I

0

Doar trei meciuri le-au de ajuns baschetbaliștilor soroceni pentru a-și adjudeca dreptul de a juca finala pentru titlul de campioană în cel de-al doilea eșalon al baschetului moldovenesc. Elevii antrenorului Serghei Crudu au fost net superiori în fața studenților din capitală, iar scorurile înregistrate vorbesc de la sine.

În partida de sâmbăta trecută, care s-a dovedit a fi și ultima dintre cele două competitoare, sorocenii au fost la fel de incisivi ca și în partdele precedente, învingând cu un scor mai mult decât categoric, 117-84. Alexandru Macarov și-a păstrat titlul de cel mai prolific coșgheter, acumulând în acest meci 34 de puncte. Demnă de toată admirația a fost și evoluția lui Nicolae Sinițchii, care a acumulat 30 de puncte. Mihail Sidelnicov și-a înscris la activ 18 puncte. Astfel, după trei victorii consecutive, sorocenii au obținut dreptul de a juca în marea finală, cu medaliile de aur pe masă…Ce-i drept, încă nu se cunoaște numele adversarului pentru titlul suprem or, scorul dintre cele două rivale, BC Sângerei și Școala sportivă din Bălți este de 2-1, în favoare sângerenilor. Să mai menționăm și faptul că primul meci al finalei se va desfășura sâmbătă, 6 aprilie, la Soroca.

(Dan AOLEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.