”STEAUA” din Racovăț — CAMPIONI!

Câteva sute de spectatori au venit, duminica trecută, la stadionul din Racovăț, unde gazdele, deja în rang de campioni ai raionului, au primit replica echipei din Cremenciug… Meciul a fost unul foarte disputat, fapt despre care vorbește și scorul înregistrat la finele celor 90 de minute de joc, 5-3.

De altfel, debutul meciului a aparținut oaspeților, care, după câteva erori copilărești ale portarului „stelist”, au irosit două ocazii mari de a marca primii. Ce-i drept, până la urmă tot „Fulger”-ul a deschis scorul și din nou la o gafă a portarului, dar campionii au avut nevoie de doar câteva minute pentru a egala, din penalti, prin Nicu Ursu. La cabine (în sensul direct al cuvântului, fiindcă stadionul din Racovăț este unicul care permite fotbaliștilor un astfel de lux) elevii lui Petru Ciobanu au mers cu un avantaj de un gol… Repriza a doua a debutat la fel ca și prima, cu atacuri ale oaspeților, care au egalat în minutul 49. După aceasta au urmat trei goluri marcate de gazde și încă vreo 8-9 ocazii ca roata carului, ratate cu seninătate de atacanții gazdelor. De altfel, atacantul Mihai Nartea a avut adevărat ghinion, trimițând pe lângă poartă din diferite poziții și de la diferită distanță. Până la urmă, punctul pe „i” a fost pus de oaspeții, care s-au prezentat ca o echipă foarte bună în atac și cu perspective în următoarea ediție de campionat.

 

Componența lotului de aur al FC „Steaua” (Racovăț), ediția 2018:
* Mihai Nartea
* Stanislav Nartea
* Ion Ursu
* Mihai Ursu
* Vladimir Șram
* Mihai Țapu
* Gicu Găină
* Andrei Ciobanu
* Ion Borș
* Dumitru Borozan
* Marcel Mitrofan
* Ion Ciobanu
* Valentin Fedco
* Nicolae Țarălungă
* Petru Platon
* Tudor Șoltoian
* Denis Snegur
* Timofei Susițchii
* Marin Spoială
* Mihai Zaporojan
* Iurie Istrate
* Petru Ciobanu, antrenor.

În ceea ce privește campioana „Steaua”, un lucru este cert: elevii lui Petru Ciobanu au meritat pe deplin titlul și medaliile de aur. Să mai menționăm că această echipă este campioană al doilea an consecutiv și a treia oară în istoria contemporană a competiției. Dacă „scheletul” formației va fi păstrat și pentru sezonul viitor, sunt șanse mari ca racovițenii să se revadă din nou pe podium… Ba mai mult, primarul satului, Ion Borozan, mi-a confirmat un zvon conform căruia echipa „Steaua” intenționează să se înscrie în campionatul republican, Divizia B. Ce-i drept, unii diriguitori ai sportului din raion sunt sceptici și nu cred că acest vis poate deveni realitate, dar… vom mai reveni la această temă, cu siguranță.
Ultima etapă a campionatului va avea loc duminică, 7 octombrie. Prietenia Agro nu mai poate spera la un loc pe podium, or elevii regretatului Valeriu Tașnic au încheiat deja competiția și, deja tradițional, s-au oprit la doar un pas de medalii, iar cele două echipe care și-au asigurat un complet de medalii joacă după cum urmează: echipa din Șolcani într-o deplasare deloc ușoară la Cremenciug, iar sorocenii vor da piept cu revelația sfârșitului de campionat, echipa din Visoca. Campioana se deplasează la Ocolina, iar elevii lui Ilie Manea primesc pe terenul viitorului stadion raional replica formației din Bădiceni.

VEDEȚI O GALERIE FOTO LA ACELAȘI SUBIECT:

(GALERIE FOTO) Echipa „STEAUA” din Racovăț a primit medaliile de aur!

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.