La Racovăţ a fost inaugurat al 11-lea teren de mini fotbal!

Sâmbăta trecută, în satul Racovăţ a fost inaugurat un teren de mini-fotbal cu acoperire artificială. Evenimentul a avut loc în cadrul Proframului Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF) „Toţi împreună!”. La ceremonia oficială au fost prezenţi autorităţile raionale în persoana domnului preşedinte Mihai Mâţi, vice-preşedintele raionului Vladimir Nicuţă, preşedintele Asociaţiei raionale de fotbal (ARF) Radu Ghilas, secretarul general al ARF Andrei Jitniuc, primarul-interimar al satului Racovăţ Ion Cebotari, şeful Departamentului Protocol Administrativ al FMF Mircea Cojocari, directoare Gimneziului din satul Racovăţ Lilia Brăiescu, directorul Şcolii sportive Soroca Vsevolod Gâtlan, consilieri locali, oaspeţi, tineri fotbalişti.

Mihai MÂŢU: „Important nu este faptul ca raionul Soroca să se evidenţieze după numărul de astfel de terenuri, important este să crească numărul celor care se ocupă cu acest gen de spport şi, implicit, importante sunt rezultatele obţinute de tinerii fotbalişti”.

Rodion GHILAS: „Sunt foarte bucuros că în raionul Soroca a fost inaugurat încă un teren de mini-fotbal, fapt pentru care aduc cele mai sincere felicitări conducerii FMF şi administraţiei raionale. Sunt convins că acest teren bu este ultimul şi că bucuria va veni şi în alte localităţi sorocene”.

Vsevolod GÂTLAN: „În ultimii ani, datorită sprijnului acordat de FMF şi de autorităţile publice locale, în raionul Soroca au fost deschise 10 astfel de terenuri – trei în oraş şi şapte în satele raionului. Mini-stadionul din Racovăţ este al 11-le la număr, dar nu şi cel din urmă, cu suguranţă”.

Andrei JITNIUC: „Un mare merit şi în darea în exploatare a acestui stadion aparţine domnului Pavel Ciobanu, preşedintele FMF. Noi, cei de la ARF Soroca, alături de colegii din alte raioane din nordului Republicii Moldova dorim ca domnul Ciobanu să-şi înainteze din nou candidatura la funcţia de preşedinte a FMF, la alegerile din anul 2017”.

În aceeaşi zi, pe noul teren a fost desfăşurat un turneu la mini-fotbal cu participarea echipelor „Academia” (Floreşti), Drochia, Chetrosu, Zastânca, Cremenciug şi Racovăţ. În meciul pentru locul III, tinerii fotbalişti din Drochia au învins rivalii din Chetrosu, iar gazdele au devenit învingătoare, învingând în meciul decisiv „academicienii”.

Dan Aolei

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*