Un tânăr dezvoltă luptele “K-1” la Băxani

0
73

“Unul pentru toți și toți pentru unul”, acesta este deviza lui Baciu Ghenadie, antrenor  K-1 de aproximativ nouă luni. Tînărul a luat o decizie care a schimbat în modul de viață a copiilor din Băxani.

Ghenadie Baciu este un tânăr în vârstă de 30 de ani din satul Băxani. Întors de peste hotare și stabilindu-se în satul de baștină a găsit ocupație pentru copii din localitate care sunt pasionați de sport. Astfel în luna noiembrie anul trecut, împreună cu primarul satului, au ajuns la ideea de a deschide un cerc de lupte K-1. Cu ideea a venit primarul, iar Ghenadie Baciu, având experiența necesară, fiind un luptător K-1 de câțiva ani, şi-a asumat rolul de antrenor. Din motivul că nu au o sală specială, ca sală de sport le servește incinta clubului din sat.

Cu multă muncă și sârguință, la luptele K-1 au ajuns să participe 15 copii, cinci fete și 10 băieți. Antrenamentele au loc de trei ori pe săptămână, copiii și părinții lor sunt mulțumiți de antrenamente și se simt mândri.

Datorită efortului depus, copii au partucipat  la “Turneul raional la K-1”, pentru cadeți și juniori, ediția 2016, unde s-au prezentat destul de bine, ocupând locuri de frunte. Ei și acum vorbesc cu emoții de acele momente care vor rămâne în amintire pentru o perioadă îndelungată de timp.

Văluță Petru, unul dintre tinerii sportivi din Băxani opinează:“Mă simt mândru de reușitele mele, nu mă așteptam că voi lua primul loc”. Banari Iulian îşi aminteşte şi el cu drag de experienţele sale în ring:”Părinții au fost să ne susțină, cred că ei au avut emoții mai mari ca noi. Datorită faptului că ei ne-au fost alături am avut mai multă putere”.”Am avut cele mai mari emoții. Nu credeam că voi lua un loc, dar până la urmă am reușit să iau locul doi” ne povesteşte Tincu Cristian, un alt sportiv.

Din lipsa de bani în buget, copii nu au echipamentul necesar pentru luptătorii de K-1, dar asta nu îi împiedică să muncească zi de zi pentru pasiunea lor, motivarea de bază fiind munca depusă și obținerea rezultatelor maxime.

Privindu-i și analizându-i observi dorința unor copii, care neavând bani pentru ținutele și echipamentul corespunzător, au reușit să-și împlinească visul. Pentru asta ei nu au nevoie motivaţie deosebită, nici de echipamente corespunzătoare sau de o sală performantă, pentru ei există antrenamentele și sârguința de zi cu zi, este un mod de viață la care tind și speră pentru rezultate mai bune. Nouă ne rămâne să-i apreciem și să le urăm cât mai multe realizări și succese pe viitor.

Vrancean Gabriela, stagiara, anul I, FJŞC, USM

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.