Nichita Sprinci a adus “aurul” din Italia

Nichita Sprinci a cucerit medalia de aur
Nichita Sprinci a cucerit medalia de aur

Nouă tineri din Republica Moldova s-au învrednicit de medalii (4 de aur, 2 de argint şi 3 de bronz – n.a.) la Jocurile Sportive Internaţionale “Giochi del Tricolore” desfăşurate la sfârşitul lunii august în oraşul italian Reggio-Emilia. Anul acesta au participat sportivi din Olanda, Slovenia, Croaţia, Palestina, Spania, Germania, Paraguay, Africa de Sud, ş.a., iar printre câştigători este şi soroceanul Nichita Sprinci, care s-a clasat pe locul I la categoria U14. „Feciorul nostru face tenis de opt ani, de la vârsta de şase anişori, ne spune mândru tatăl băiatului, Serghei Sprinci. Pentru al treilea an este de sine stătător, învaţă la Şcoala de Tenis din Chişinău. Participă la turnee internaţionale de tenis, ne mândrim cu el, îl susţinem în alegerea sa şi ne dorim să-l vedem printre primii în acest domeniu” a declarat pentru “Observatorul de Nord” Serghei Sprinci. Competiţia internaţională numită şi Olimpiada Tricolorului a început în 1997 şi se află la cea de-a cincia ediţie. Conform Federaţiei de Tenis din Republica Moldova la cele 40 de probe sportive participă cel puţin 3000 de sportivi, cu vârstele cuprinse între 11 şi 19 ani.

Ion Brighidin

Comentarii

Preluarea știrilor, reportajelor și interviurilor de pe site-ul Observatorul.md se face doar până la 300 caractere cu indicarea sursei (www.observatorul.md – link activ la știrea respectivă ).

About OdN
fondat la 3.11.1998, înregistrat la Camera Înregistrărilor de Stat, membru al Asociaţiei Presei Independente afiliate WAN (Organizaţiei Internaţionale a Ziarelor) din anul 1999, este primul ziar din câmpia Sorocii, care este inclus în Catalogul ÎS "Poşta Moldovei", apare în limba română

Lasă un răspuns

*