În raionul Soroca sunt, oficial, peste o sută de locuri de muncă vacante, în timp ce numărul șomerilor înregistrați este de câteva ori mai mare. Tentaţi să plece după bani peste hotare, mulţi soroceni aleg totuși să-și caute un loc de muncă la baştină, aproape de familii. Lucru deloc uşor, spun cei care ne-au vorbit despre experiențele lor.
Șomer la 28 de ani
A început să lucreze în construcții când alți tineri de vârsta sa își planificau un viitor după facultate. Timp de câțiva ani, cu ajutorul fraților mai mari, Marin Boțoc, originar din satul Slobozia-Vărăncău, raionul Soroca, a însușit munca pe șantier, inclusiv executarea lucrărilor la înălțime, cu funii. O muncă ce implică multe riscuri și care presupune o condiție fizică bună și cunoștințe temeinice în domeniu. Este remunerată bine, însă nu suficient de bine în comparație cu alte țări, spune Marin, care în viitor se vede muncind peste hotare.
Pe parcursul ultimelor luni a avut mai multe propuneri de a se angaja în Soroca, dar nu-i convenea salariul ce i se oferea. „În plus, mi se cerea carnet de muncă şi toate documentele necesare. Dar, ca să ai toate acestea, trebuie să lucrezi legal în cadrul unei firme, însă acolo se plăteşte puţin. M-aş angaja în oraș dacă salariul ar fi de vreo 8000 de lei. Am lucrat în Soroca. Eu sunt din sat şi trebuie cumva să mă întrețin la oraș, să închiriez o cameră. În asemenea condiţii, la sfârşit de lună rămâi fără bani”, mărturisește tânărul.
Susține că doar cu ajutorul rudelor și prietenilor îți poți găsi un loc de muncă potrivit la Soroca: „Trebuie să vorbeşti cu mulţi oameni, poate că al şaptelea ți-ar putea spune despre vreo oportunitate. În construcții e greu să găseşti un loc de lucru stabil, pe o perioadă lungă”. Marin s-a gândit de multe ori că ar trebui să meargă la studii, să obțină vreo diplomă. Trebuie să muncească însă, așa că învățătura rămâne doar un vis. În prezent bărbatul își câștigă pâinea lucrând ocazional.
O alternativă pentru el și alți locuitorii de la sate ar fi să plece să lucreze pe parcursul săptămânii în capitală, iar sâmbăta și duminica să revină acasă. „Mulți dintre cunoscuții mei lucrează așa, de luni până vineri, iar la sfârșitul săptămânii sunt acasă, cu familia, cu copiii. La Chișinău îți poți găsi de lucru mai ușor și mai bine plătit, pe potriva cunoștințelor și puterii fiecăruia”, spune bărbatul.
În căutarea unui job, s-a adresat și la Oficiul pentru Ocuparea Forţei de Muncă, dar n-a acceptat ce i s-a propus. „Nu m-a satisfăcut salariul. Unii sunt de acord să lucreze la cariera de piatră din Cosăuţi, dar eu aș mai încerca în altă parte. Acum nu văd nimic interesant pentru mine”, afirmă Marin. Tot mai des îl bate gândul să-și încerce norocul peste hotare, unde, după cum a auzit, ar câștiga de câteva ori mai mult decât în Moldova. „De multe ori, trebuie să muncești în condiții foarte grele, dar ești plătit relativ bine. Unii revin acasă bolnavi și nu știu dacă e corect să-ţi pui sănătatea și chiar viaţa în pericol pentru niște bani, dar înţeleg că doar prin risc câștigi”, este de părere tânărul.
Potrivit lui, în Soroca este de lucru la construcția și reparația apartamentelor și caselor, există chiar o oarecare concurență între specialiști, doar că nu oricine poate prinde un loc bun. „Lucrând vreo cinci-șase ani în calitate de muncitor în construcţii, pot spune că la noi este mai convenabil să lucrezi cu ziua, decât cu program fix. Mulţi din cei pe care îi cunosc se ocupă de reparaţii în locuințe, inclusiv primesc comenzi de la romii din oraş, şi le merge bine. Depinde mult de persoană”, este convins Marin.
Împreună cu un grup de consăteni, Marin speră să plece la începutul verii la muncă în Rusia. „Aici nu văd nimic interesant pentru viitorul meu. În domeniul acesta contează experienţa, ca să-ţi fie încredinţat vreun obiect. Dacă nu ştii a da nici cu var, atunci… nu ai sorţi de izbândă… Nici acolo, nici aici”, spune tânărul.
Unde să lucreze o mamă tânără?
Cristina Pânzari, o tânără mamă singură, este în căutarea unui loc de muncă de aproape de doi ani. Recent a susţinut un interviu de angajare, al șaselea la număr, pentru postul de operatoare la magazinul unei benzinării din localitate. „La primul loc de muncă am lucrat două luni. Lucram câte 24 de ore fără întrerupere. Era foarte greu. Din punct de vedere fizic, era imposibil să rezişti”, spune tânăra, care a terminat două cursuri de instruire la specialitatea operator la calculatoare.
„La angajare, pentru mine este important să fie condiţii bune de lucru, să mă înţeleg cu colectivul, șefii să dea dovadă de o atitudine corectă faţă de mine. De fapt, nimeni, astăzi, nu se uită la diplome. Documentul nu înseamnă pentru angajatori nimic. Eşti acceptată cel mai des dacă ai legături, ești recomandată sau dacă ai experiență. Însă cum să o obții când nimeni nu te ia la lucru?”. Despre locurile de muncă disponibile din oraş Cristina se informează la Oficiul pentru Ocuparea Forţei de Muncă Soroca, dar şi de pe site-ul ziarului local.
După ce a încercat să-și găsească un post conform studiilor, femeia a lucrat o perioadă în calitate de cusătoreasă la o fabrică de încălțăminte. „Ceea ce m-a deranjat foarte mult acolo a fost atitudinea angajatorului. Uneori mergea printre rânduri şi ne numea cu cuvinte urâte. Nici astfel nu poți lucra. Aveam o frică deja când se apropia de mine. În colectiv mă simţeam ca cioara albă. În Europa pentru această muncă se plătesc sute de euro, la noi — vreo 3000 de lei”, spune Cristina. Acum e șomeră din nou, dar speră să-și găsească de lucru în timpul apropiat. „În viață trebuie să bați până ți se deschide”, este încrezătoare tânăra.
Rămasă fără lucru la 50 de ani
În ultimii zece ani, Alina Guzun, din Soroca, a lucrat în oraşul de baştină şi peste hotare în calitate de cusătoreasă. Acum un an a devenit şomeră. Când ești trecut de 50 de ani, este greu să găsești un loc de muncă, spune femeia, contabilă de specialitate. A încercat să se angajeze conform profesiei, însă la această vârstă însușește mai greu lucrul la calculator, chiar dacă a urmat şi nişte cursuri de perfecţionare. „O perioadă am fost nevoită să plec peste hotare. Acum lucrez în calitate de cusătoreasă la o firmă din Soroca și am renunțat la contabilitate. Prea multe s-au schimbat de atunci“, povestește Alina.
Mărturisește că s-a angajat cu mare greu, deoarece patronii preferă să ia la lucru persoane tinere sau cel mult de vârsta a doua. „Sunt stimată la serviciu, am un salariu decent. Câștigă și soțul, așa că ne ajunge pentru trai. Consider că tinerii au mai multe oportunităţi de angajare în Soroca, trebuie doar să vrea să depună efort și stăruință”, conchide soroceanca.
Potrivit datelor Oficiului Forţei de Muncă Soroca, în raion sunt luați în evidenţă 1321 de şomeri, o parte din ei fiind înregistrați încă anul trecut. În prezent, oficiul propune 150 de locuri de muncă, față de 345 câte erau la începutul anului. Cele mai multe locuri disponibile sunt pentru muncitori; la efectuarea unor lucrări sezoniere (prelucrarea fructelor şi legumelor de sezon), în industria confecţiilor (cusătorese, tehnologi şi altele), fiind mult mai puține posturile vacante pentru care este nevoie de studii superioare.