Ai de la 14 la 17 ani? Atunci locul tău este cu noi!

0
79
Sursa — Greatnews.ro

Tinerii motivați din Republica Moldova, inclusiv și din raionul Soroca, au posibilitatea în această vară să participe online la diverse ateliere, tabere sau cursuri. Printre aceste activități este și Școala de vară ONLINE Wave Week Moldova.

„Wave Week Moldova” a ajuns la cea de-a 12 ediție, iar tinerii sunt invitați la prima etapă a programului care începe cu școala de vară online, ce va avea loc la sfârșitul lunii iulie – 27 iulie – 1 august. 

„WWM 2020” reprezintă un program de liderism și voluntariat pentru tineri, care va întruni 100 participanți din întreaga țară. Programul este implementat de către Asociația pentru Dezvoltare Creativă, în parteneriat cu Spark the Wave din SUA și finanțat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova. Școala de vară ONLINE îşi va desfăşura activităţile în limba română, după care tinerii vor dezvolta propriile proiecte de voluntariat, atât la nivel local la ei în comunitate, cât și național” anunță organizatorii.

Ce câștigi în urma participării la programul WWM 2020?
1. Îți dezvolți abilitățile de lider și lucru în echipă;
2. Dobândești abilități de comunicare eficientă interpersonală și interculturală, managementul conflictului;
3. Acumulezi cunoștințe și experiență în planificarea și implementarea proiectelor de voluntariat;
4. Te inspiri din activitatea unor activiști extraordinari din domeniul drepturilor omului, dialogului intercultural, cetățeniei active și motivarea tinerilor.
5. Îți creezi o comunitate mare de prieteni din toată Moldova;
6. Vei descoperi diverse metode și aplicații creative în lucrul online;
7. Vei obține un certificat de participare într-un sistem online de recunoaștere a competențelor dezvoltate;
8. Ai parte de multă, multă inspirație!!!

Condițiile de participare sunt vârsta de 14-17 ani, locuitor al Republicii Moldova, să aplici împreună cu colegii și prietenii din comunitatea ta, să ai internet, cameră și microfon încorporate în telefon, tabletă, laptop sau calculator, ș.a. 

Află aici mai multe detalii și completează online formularul până la 15 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.