Rusia este gata să testeze vaccinul, iar România a lansat joi primul test rapid de depistare a noului coronavirus.

0
149

 Testul poate detecta anticorpii daţi de virus în doar cinci minute şi funcţionează ca un test de sarcină pe care se aplică mostre de ser sau plasmă din sângele recoltat intravenos.

Nivelurile de sensibilitate crescute ale testului rapid permit identificarea anticorpilor virusului în cazul celor care au luat contact cu el, inclusiv cazurile asimptomatice. Testul are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului pentru producţie şi comercializare.

50.000 de bucăţi zilnic pot produce companiile și există și posibilitatea de dublare rapidă a acestei cantităţi, în vreme ce, momentan, statul asigură, în general, cam jumătate din acest număr. Testele pot fi folosite pentru testarea în masă a populaţiei şi astfel se pot identifica potenţiali donatori de plasmă pentru tratarea cazurilor grave. În cazul în care apare vaccinul anti-Covid, cei care nu fac anticorpi ar putea fi vaccinaţi primii.

În curând, cei care produc vaccinul vor discuta cu autorităţile. „Are o sensibilitate de 90,60 %, acurateţea lui este de sută la sută, şi venim în completarea testelor PCR, şi deja ştim că aceste aparate sunt foarte aglomerate, sunt foarte multe probe şi durează, în majoritatea clinicilor, peste 48 de ore până să se ofere rezultatul pacienţilor. Aşteptăm de săptămâna viitoare să luăm legătura cu instituţiile de stat să vedem, nu ştiau că se fabrică încă în România”, a declarat pentru Mediafax, Sima Ioana, director general Romlab.

Pentru producerea testelor, companiile din România au beneficiat de finanţare de la investitori americani

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.