SOARELE UCIDE CORONAVIRUSUL

0
247

   Un studiu efecturat de Departamentul de Securitate al SUA arată că soarele ucide COVID-19. Potrivit cercetărilor, coronavirusul poate fi ucis de lumina soarelui în câteva minute. Astfel, noul studiu arată cum radiaţia emisă de lumina ultravioletă dăunează materialului genetic al virusului şi împiedică capacitatea acestuia de a se reproduce.

   Rezultatele cercetării le-au fost prezentate reporterilor de către un consilier din domeniul ştiinţei de la Casa Albă care a dezvăluit şi că temperatura crescută şi umiditatea sunt factori puternici care îi dăunează virusului. „Cel mai şocant lucru până în prezent este efectul puternic pe care lumina solară îl are asupra virusului, atât pe suprafeţe cât şi în aer liber. Avem mari speranţe că răspândirea virusului se va diminua în timpul verii”, a spus el, citează Mediafax. Studiul a fost realizat de un departament înfiinţat în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie pentru a studia ameninţările biologice.

   De multă vreme se ştie că razele UV au un efect sterilizant, însă oamenii de ştiinţă care au comentat studiul au declarat că razele ultraviolete nu vor fi utilizate ca terapie pentru pacienţii infectaţi pentru că lumina nu poate pătrunde în corp ca să ucidă virusul. „Ar fi bine să ştim cum s-a făcut testul. Nu că ar fi fost făcut greşit, doar că există mai multe moduri diferite de studia virusurile, în funcţie de ce aspect ne interesează”, susține dr. Benjamin Neuman, de la catedra de ştiinţe biologice a Texas A&M University. Alţi oficiali americani din domeniul sănătăţii cred că este foarte probabil ca rata infecţiei să crească din nou pe măsură ce se apropie iarna. Transmiterea gripelor obişnuite scad vara, în parte pentru că oamenii petrec mai puţin timp în interior şi în strâns contact cu ceilalţi.

SURSA: Timpul.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.