De la început de aprilie, numărul polițelor medicale procurate a crescut de șapte ori

0
92

  În primele două săptămâni ale lunii aprilie, numărul polițelor de asigurare medicală obligatorie procurate de cetățenii Republicii Moldova a crescut de șapte ori, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În primele 13 zile ale lunii aprilie au fost procurate 2100 de polițe de asigurare medicală, a comunicat, marți, președintele Igor Dodon, transmite IPN. „Toți cei care intră în țară semnează o declarație pe proprie răspundere că vor cumpăra polița în decurs de 72 de ore”, a precizat seful statului în cadrul unui briefing de presă.

  În altă ordine de idei, președintele a comunicat că Comisia pentru Situații Excepționale a decis să prelungească perioada de primire a cererilor din partea celor care vor să primească ajutor de șomaj. „La această etapă în Republica Moldova, conform datelor oficiale, sunt înregistrați 21 de mii de șomeri, dintre care în ultimele zile s-au înregistrat peste 3800 de persoane”, a menționat seful statului. Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a comunicat datele actualizate privind epidemia COVID-19. Pe parcursul zilei de marți au fost procesate în laborator 454 de probe, dintre care 86 s-au dovedit a fi pozitive. Un caz este de import și 85 cu transmitere locală. În total sunt 1799 de cazuri confirmate de laborator. 135 de persoane se tratează la domiciliu, fiind cazuri confirmate în baza criteriilor clinice epidemiologice, stabilite de medicul de familie, fără a efectua testul.

SURSA: IPN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.