Pneumonia – cea mai frecventă complicație pulmonară, care nu trebuie neglijată

0
232

Pe timp de iarnă, din cauza aerului rece şi umed, creștere riscul apariției afecțiunilor pulmonare, în mod deosebit a pneumoniei. Ce este pneumonia? Pneumonia constituie cea mai frecventă complicație pulmonară care constă dintr-o inflamare a uneia sau a ambelor alveole pulmonare.  Acestea se umplu cu mucus şi puroi, blocând accesul oxigenului în sânge.  Pneumonia apare ca urmare a unei infecții cu diverse bacterii, virusuri sau fungi, care acționează, mai intens, în perioadele reci ale anului. Boala se declanșează la persoanele cu un sistem imun slăbit, în urma inhalării microbilor, eliminați prin tuse sau strănut, de o persoană bolnavă. 

12 noiembrie- Ziua   mondiala a Pneumoniei  

Potrivit specialiștilor, pneumoniile sunt, în general, afecțiuni ce nu trebuie neglijate şi necesită supraveghere medicală atentă, pentru prevenirea complicațiilor. Anual în Republica Moldova suferă de pneumonie aproximativ 22 mii de persoane. La nivel global pneumonia cauzează cele mai multe decese printre copii de virsta 0-5 ani,comparativ cu alte boli   transmisibile                                                                                                                 

Tipurile pneumoniei

În funcţie de etiologia agentului patogen, există pneumonii bacteriene, virale, fungice şi parazitare. Pneumonia bacteriană. Printre cele mai frecvente bacterii care produc pneumonie, se numără Haemophilus influenzae, Staphylococcus aureus şi Streptococcus pneumoniae (pneumococ). Pneumonia pneumococică poate fi prevenită prin imunizare, care este destinată atât copiilor, cât şi adulţilor.

Pneumonia virală. Jumătate din cazurile de pneumonie sunt cauzate de virusuri, precum cele care produc răceală sau gripă. Forma virală a pneumoniei este prezentă mai ales la gravide şi la cei cu diverse boli, fie cardiovasculare sau respiratorii.

Factorii de risc

Oricine poate face, la un moment dat, pneumonie, dar trebuie sa reținem că anumite persoane prezintă un risc mai mare de infecție la plămâni. În această categorie intră copiii, persoanele în vârstă, cei cu boli respiratorii cronice, cu afecțiuni care slăbesc imunitatea sau care iau medicamente imunosupresoare. O probabilitate mai mare de îmbolnăvire au și cei care au o infecție respiratorie acută (răceală, gripă), fumătorii și personalul medical.

Simptomele pneumoniei:

  Acestea pot varia, de la ușoare până la simptome care pot pune viața pacientului în pericol. Cele mai frecvente sunt: tusele, în special cele care produc mai mult mucus; febră, transpirație şi frisoane, dificultate în respirație (dispnee), dureri în piept. Poate cauza o febră de peste 40 de grade Celsius, cu transpirație abundentă, buze şi unghii albastre și stări de confuzie. Mai mult copiii sub 5 ani pot avea o respirație rapidă, sugarii pot vomita, sau pot avea dificultăți în timp ce mănâncă sau beau lichide.Uneori vârstnicii pot avea o temperatură mai scăzută decât cea normală.

Diagnosticarea maladiei

 Pentru un diagnostic corect este necesară o anamneză profundă a bolii, efectuată de medicul de familie, un examen clinic, un examen radiologic al plămânilor, dar și alte investigații, inclusiv prelevarea analizelor de sânge.

Tratamentul   

 Acesta trebuie sa fie prescris doar de medicul specialist, pentru fiecare pacient în parte. De regulă, sunt administrate antibiotice, antivirale şi antifungice. Potrivit specialiștilor, marea majoritate a pacienților răspund bine la tratament, dacă acesta este administrat la timp. Pe lângă tratamentul medicamentos, pacientului i se recomandă şi tratament naturist, cum ar fi: ceaiurile, gargara şi alte proceduri.

 Complicațiile pneumoniei

 Chiar dacă majoritatea pacienților se recuperează destul de bine după o pneumonie, totuși, la unele persoane, infecția la plămâni poate să agraveze bolile cronice, cum ar fi: insuficiența cardiacă, diabetul, emfizemul, unde pneumonia poate crește riscul de a suferi un infarct pulmonar. Netratată la timp, pneumonia poate duce până la deces.

Prevenirea pneumoniei

În multe cazuri maladia poate fi prevenită, iar utilizarea vaccinurilor este prima linie de „apărare”, spun specialiștii. Pneumonia poate fi, adesea, o complicație a gripei, deaceia populația ar trebui să-şi facă vaccinul antigripal anual. Potrivit specialiștilor, vaccinurile împotriva pneumoniei nu vor preveni toate cazurile de boală, dar daca ești vaccinat, ai mari șanse să ai o formă mai ușoară sau mai scurtă a bolii şi să ai riscuri mai scăzute de a avea complicații de pe urma acestei infecții la plămâni.

Alte sfaturi şi recomandări pentru prevenirea pneumoniei

 Pe lângă vaccinare, există și alte măsuri de prevenire a maladiei, cum ar fi: renunțarea la fumat, spălarea pe mâini în mod regulat, cu apă și cu săpun, acoperirea gurii, cu un șervețel, atunci când tușești sau când strănuți, menținerea unui stil de viață sănătos, pentru întărirea sistemului imunitar. Odihna, alimentația sănătoasă și mișcarea în mod regulat este motto-ul unei vieți sănătoase. 

Mariana Perciun, medic de familie IMSP CS Racovăț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.