Sondaj: Biserica, prima în topul încrederii moldovenilor în instituții

0
61
Ea este urmată la acest capitol de Primărie, Președinție, Armată și mass-media.
Ea este urmată la acest capitol de Primărie, Președinție, Armată și mass-media.

  Biserica nu cedează poziția de lider la capitolul încredere. Cel puțin asta arată datele ultimului sondaj Barometrul Opiniei Publice, realizat de compania iData, la comanda Institutului pentru Politici Publice. Sociologii spun că nivelul de cunoaștere a societății civile în Republica Moldova este unul destul de scăzut, mai puțin de 20% au cunoștințe bune despre acest domeniu, în timp ce 34.3% nu cunosc ce înseamnă societate civilă, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

  Doar 12.5% cunosc într-o anumită măsură despre activitățile diferitor organizații non-guvernamentale și doar 11.6% din total au interacționat cu un ONG în ultimii 3 ani. Astfel, potrivit datelor, biserica se bucură de cea mai mare încredere și de cea mai mică neîncredere. Ea este urmată la acest capitol de Primărie, Președinție, Armată și mass-media.  La capitolul cea mai mică încredere în organizații pot fi menționate: Partidele Politice, Parlamentul și Guvernul, dar și Sindicatele, Justiția, Procuratura, CNA, CEC. Din organele de forță din Republica Moldova, cetățenii au cea mai mare încredere în Poliția de Frontieră – peste 50%, urmată de Inspectoratul General de Poliție – circa 45%, Inspectoratul Național de Patrulare – 40% și Procuratură – circa 35%. Cea mai mare neîncredere cetățenii o au față de Inspectoratul Național Patrulare – peste 60%. Sondajul a fost efectuat în perioada 7- 23 decembrie, pe un eșantion de 1187 de persoane. Marja de eroare fiind de +/- 2,84%.

unimedia.info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.