Coaliția de salvare pentru PSRM și PDM de la conducerea actuală în Republica Moldova

0
149

Colacul de salvare pentru conducerea de vârf în Republica Moldova este crearea coaliției între partidele PSRM și PDM de la guvernare numai cu scopul de a-și salva propria piele de păcatele trecute și prezente. Acest lucru ne demonstrează a câta oară că dânșii nu reprezintă interesul propriului popor, care le este, de fapt, menirea, ci urmăresc propriile interese meschine, elaborând legi în apărarea lor, căutând să scape de răspundere într-un stat bazat pe dreptul justiției, drept prevăzut de Constituția RM. Necredincioșii  de la conducerea de vârf în RM contemporană huzuresc, în mare parte, în lumea aceasta și-și adună bogății pe cale nelegitimă.

Din păcate, aceste tendințe ale sus-pușilor servesc un exemplu foarte prost pentru omul simplu și cinstit, care-și agonisește existența în mod integru. E cazul și vremea să ne întoarcem cu adevărat la religie, la credința în Dumnezeu, în special se referă la partidele actuale de la conducere: Fiul Omului, Iisus Hristos, n-a venit în lume să I se slujească, ci ca să slujească El și să-și dea sufletul răscumpărare pentru mulți, să ne lumineze mințile în favoarea tuturor. ”Lumina se conturează drept ”nucleu dur”, al cărui metaforă este descrisă prin trecerea de la fizic la psihic, de la lumină la iluminare”.

O societate bine dezvoltată mereu coordonează acțiunile dintre familie, grădiniță, școală de toate rangurile ca toate împreună să tindă la vindecarea neștiinței, care, după afirmațiile lui Vasile cel Mare, ”rațiunea pornește de la cunoaștere și ajunge la credință”, de unde concluzionăm că ”rădăcina tuturor răutăților este neștiința”. ”Lipsa de carte, sărăcia spirituală este cauza principală a sărăciei noastre materiale, a morbidității și mortalității sporite.” Datoriră cunoștințelor contemporane omenirea progresistă își rezolvă cu succes majoritatea problemelor apărute la ordinea de zi, iar în țările cu mentalitate comunistă (socialistă) nu cunoștințele, ci cunoscuții contează, din păcate, fenomen care se manifestă până în prezent în RM și prevalează fie interesul personal, fie de grup și nicidecum interesul întregii societăți.

La moment avem mare nevoie de lumină vie, care este aducătoare de pace și tămăduire de neștiință. Fiecare ființă vie omenească, înzestrată cu lumină vie, este obligată să tindă spre desăvârșire, avansare în primul rând în spirit duhovnicesc, spiritual și mai apoi să se îngrijească de strictul material necesar obținut prin efort zilnic. Prin muncă cinstită atât pentru sine, cât și pentru întreaga societate vom obține cele dorite: „cea mai scumpă comoară pentru om este munca”.

Nu ne rămâne altceva decât să rugăm electoratul să-i voteze pe oamenii onești și cinstiți, cu interes republican și global, lor să le încredințăm viitorul întregii națiuni a RM. De asemenea, comisiile electorale centrală și pe sectoare prompt să intervină asupra cumpărării votului, implicațiilor, falsificării numărării, pedepsindu-i pe făptași cu privarea de libertate etc. De altfel, ”nu ne conduc cei care merită, ne conduc acei pe care îi merităm”, cum în prezent îi avem în fruntea țării pe socialiști, premergătorii comunismului, adică două orânduiri sociale compromise. Conducerea de vârf actuală (PSRM și PDM) din RM nu sunt în stare să se reformeze pe sine în sens pozitiv, adică să slujească poporul cinstit și onest, de aceea nici într-un caz la următorul scrutin să nu-i realegem. Să-i stopăm pe aventurieri. Rămâne să ne trezim spiritual.

Vasile Popușoi, pensionar, mun. Soroca, Cetățean de onoare al municipiului Soroca 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.