Slavă Domnului – a mai apărut încă un partid!

0
339

 *În perioada 6-12 iulie, Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a înregistrat 12.761 solicitări. Astfel, la instituțiile spitalicești din țară au fost transportați 4.925 pacienți – 4.208 maturi și 717 copii.

 *La finele anului 2019 în Italia se aflau 124.545 de moldoveni, cu peste 4.300 mai puțin decât erau la finele anului 2018 și cu aproape 18.000 comparativ cu anul 2015.

 *Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de la începutul anului 2020, 37 de persoane, printre care 4 minori, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară.

 *Deşi este o ţară tânără, Republica Moldova are o populaţie îmbătrânită. Din cei 2,6 milioane de locuitori — 48% sunt bărbaţi, iar 52% femei, arată datele BNS.

 *Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor a derulat, în premieră pentru Republica Moldova, campania de vaccinare antirabică a vulpilor. Acest program este cofinanțat de Uniunea Europeană și sprijinit de România.

 *Guvernul Marii Britanii a anunţat un set de investiţii de 705 milioane de lire sterline pentru a instala sisteme de control post-Brexit la frontierele sale. Investițiile vor fi realizate înainte de încheierea anului 2020.

 *Pandemia COVID-19 și carantina impusă de autorități în legătură cu noul coronavirus i-a făcut pe moldoveni să recurgă mai des la plățile fără numerar. Astfel, cifrele arată că plățile fără numerar, în perioada carantinei, au crescut de la 15% la 32%.

 *În Republica Moldova a mai apărut un partid — Partidul Politic NOI, care se poziționează ca fiind o formațiune politică nouă, de centru-stânga, de orientare pro-moldovenească. Formațiunea e condusă de Vladimir Dachi.

 *Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a prelungit până la 20 iulie perioade de depunere a actelor la concursul pentru funcția de director în cadrul instituțiilor teatrale subordonate ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.