Mihaela Baran. A fi pedagog…

0

Din an în an, în domeniul educației tot mai multe locuri rămân vacante. Deși mai puțini decât sunt așteptați, tinerii pedagogi revin în sate și în orașele din raioane pentru a contribui la educarea noilor generații de copii. În acest an școlar, ne-am propus să vă prezentăm câteva istorii ale pedagogilor din raionul Soroca, pentru a descoperi împreună motivele din care și-au ales această profesie și să vedem cum s-au adeverit așteptările lor profesionale, după ce au gustat din această “bucată de pâine” dulce-amăruie.

− Domnișoară Mihaela Baran, ce te-a marcat în ultima săptămână de lucru?
− Sunt la sesiunea de iarnă acum, iar înainte de sesiune mi-am anunțat elevii că plec pe scurt timp și m-a marcat reacția lor. Au fost surprinși că plec, de asta mi-a fost și mie greu să mă despart de ei.

− Știu că ai absolvit Colegiul “Mihai Eminescu” din Soroca. Acum ce studiezi?
− Studiez Economia, Business și Administrare la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu frecvență redusă. Ulterior cred că voi aplica la a doua facultate pentru a obține licența de studii superioare în pedagogie clase primare, după care voi face masterat în limba română sau alt domeniu.

  • „După ce am absolvit clasa a noua, mama a vrut ca eu să aplic la medicină, dar am spus că nu mă văd medic. Am decis împreună atunci că aplic la colegiu, la pedagogie. În prima jumătate de an plângeam, era greu, programul era foarte încărcat și mă temeam că nu voi face față. Însă cu susținerea bunicii și a părinților care mă încurajau să rămân, am reușit să depășesc toate greutățile. Nu credeam că voi lucra pe profesie, iar când profesoara noastră ne întreba câți dintre voi vor munci pe tărâmul pedagogiei, cred că doi-trei din clasă ridicau mâinile. Când am început practica în școală, a început să-mi fie interesantă profesia, deși toți spuneau că profesia de pedagog este una foarte grea.”
     
    Învățătoarea Mihaela Baran și elevii clasei a III-a la gimnaziul „Gheorghe Nastase” s. Hristici. Foto: arhiva personală

− De ce nu ai aplicat la pedagogie acum, dar ai amânat?
− După ce am absolvit colegiul, am fost categoric împotrivă să lucrez învățătoare și să fac facultatea în același domeniu. Bunica și mama mă vedeau învățătoare și spuneau că după absolvirea colegiului voi reveni să lucrez în sat. Iar eu eram categorică, spuneam nu. Am absolvit colegiul. Am făcut o pauză de un an și am aplicat la facultate, iar în următorul an am revenit în sat în postura de învățătoare. Din această cauză am pierdut și indemnizația unică ce se oferă tinerilor pedagogi.

− Te rog să-mi spui mai detaliat despre asta…
− Făcând practica în sat, am primit propunerea de la directoarea școlii să scriu cerere ca să vin în sat la lucru, după absolvirea colegiului. Aveam să beneficiez de o indemnizație unică pentru tineri specialiști, plus statul achita lumina, căldura. Eu refuzam categoric să lucrez pedagog și am ratat șansa. În următorul an această indemnizație nu era valabilă. Regret acest moment, dar îmi dau seama că aveam nevoie de o pauză, eram obosită după stagiul de practică și credeam că nu voi rezista să revin din următorul an. Astfel am decis să iau o pauză, să mă liniștesc, să acumulez noi puteri și din următorul an am pornit cu încredere.

− Care a fost totuși impulsul de a reveni în școală?
− M-am mai gândit, am zis: de ce să nu încerc? Îmi place să lucrez cu copiii, îi iubesc, când intri în clasă și îi vezi bucuroși, uiți de toate problemele ce le ai pe suflet.

− Cum au fost primele tale zile de muncă în calitate de învățătoare de clase primare la Hristici?
− De la început, când mi s-a încredințat clasa întâi, mă gândeam: ce le voi spune? Ce o să fac? Cum mă vor privi? Aveam emoții. Toată vara mă gândeam cum să încep activitatea mea cu elevii. La întâi septembrie, când am intrat în clasă, am văzut privirile lor, am simțit că mă încurajează. Aveam nouă elevi, a căror susținere am simțit-o din start. De asemenea m-a încurajat mult directoarea școlii, Larisa Tanas, care a crezut în mine. Și părinții copiilor m-au ajutat. Spuneau că sunt un pedagog bun și că voi reuși totul. După asemenea vorbe chiar prinzi curaj.

  • „Când am auzit pentru prima dată în adresa mea expresia „Doamnă învățătoare!”, mă simțeam atât de împlinită! Eu sunt învățătoare, îmi ziceam. Copiii mă numesc învățătoare, ceea ce este un alt statut. E foarte plăcut.”

− Poți face o comparație, din experiența pe care o ai, cum e să lucrezi cu o clasă din nouă elevi și cu una din 20-30 de elevi?
− Am făcut stagiul practic la Liceul “Petru Rareș”, unde în clase erau câteva zeci de elevi. Era foarte interesant să lucrezi, puteai lesne să organizezi lucrul în grup, în echipe. În clasa cu nouă elevi cert este că e mai ușor de lucrat, materiale se folosesc mai puține. Însă când te uiți în clasă — o mână de copii. Și pentru copii este mai interesant când sunt mai mulți elevi în clasă. În schimb, cu nouă elevi am timp pentru fiecare, pot să-i trec și de două-trei ori la tablă în timpul lecției, pe când la o clasă din 35 de elevi foarte puțini reușeam să-i chem la tablă.

− În opinia ta, care este numărul optim de elevi într-o clasă, ca pedagogul să-și facă lucrul bine, iar copiilor să le fie utilă lecția?
− Cred că într-o clasă e bine să fie până la 20 de copii, ca să reușești să lucrezi cu fiecare, să revii în caz de necesitate.

− Ai reușit să înveți caracterul, firea elevilor tăi? Îi cunoști după fețe care și-au pregătit temele și care nu sau când vrea să te întrebe ceva, dar ezită?
− În trei ani am reușit să le învăț caracterele. Atunci când nu-și fac temele, stau cu capul în jos și ezită să mă privească. Iar când vor să mă întrebe ceva, dar unii se rușinează, eu observ ezitările acestea.

− Ești învățătoarea severă care notează cu doi la prima ocazie sau ești învățătoarea care mai oferă o șansă elevului?
− Cred că sunt învățătoarea care mai oferă o șansă. Copiii care însușesc mai repede materia reușesc să se integreze mai repede în activitate. Însă sunt copii care, din diferite cauze, însușesc mai greu materia. Decât să-l notez deodată cu „insuficient”, mai bine mai explic o dată, mai arăt, iar dacă a doua, a treia oară nu-și face tema pentru acasă, cred că merită un calificativ „insuficient”, ca să fie o motivație pentru el, să se pregătească data viitoare.

Discipolii Mihaelei sunt ascultători și sârguincioși. Foto: arhiva personală

− La trei ani de activitate, ce concluzii ai tras despre profesia de pedagog?
− În timpul practicii mi se părea ușor, dar de când lucrez am înțeles că nu este deloc ușor. Foarte mult timp ne iau proiectările, verificarea caietelor. Am tras concluzia că profesia îmi ia foarte mult timp, dar este interesantă.

− Cât de des reușești să te implici în activități pentru pedagogi — conferințe, treninguri etc.?
− De fiecare dată când aflu despre un seminar, o conferință, aplic și particip cu mare plăcere, mă întâlnesc cu alți colegi, facem schimb de informații și experiență, discutăm metodele de lucru etc.

− Prin ce te atrag domeniile business și administrare pe care le studiezi la universitate?
− Mi s-a păruit un domeniu interesant, iar pe viitor nu exclud că îmi voi lansa propria afacere. Acum însă nu las pedagogia, nu-mi imaginez să lucrez în altă parte.

− Te-ai gândit să combini aceste două profesii în viitor, spre exemplu, deschizând un centru de educație, meditații pentru elevi?
− M-am gândit, dar încă nu sunt sigură.

− Din interviurile cu alți colegi ai tăi am aflat că a crescut salariul. În opinia ta, ce salariu ar trebui să aibă un pedagog tânăr ca el să se simtă bine, motivat să lucreze mai mult de cele opt ore de lucru și să nu fie tentat să lase profesia pentru a pleca peste hotare, la bani mulți?
− La început, într-adevăr, salariul era foarte mic. Acum este un pic mai atractiv, însă eu cred că pentru munca pe care noi, învățătorii, o depunem, merităm un salariu mai mare. Cred că 6000 de lei ar oferi siguranța zilei de mâine. La câtă muncă facem și câte materiale utilizăm, suntem plătiți puțin.

− Ai fost tentată vreodată să pleci peste hotare pentru a câștiga mai mulți bani?
− Da. În al doilea an de activitate, când salariul era un pic mai mic, aveam asemenea gânduri. Dar nu am putut lăsa copiii. Eu m-am atașat de ei, iar ei de mine și nu am putut rupe această legătură.

− Și dacă pedagogii ar pleca…
− Ar fi un dezastru în țară, deoarece la bază a fost și va fi educația. Știm că totul pornește din familie și din școală. În școală copiii obțin cunoștințe, abilități practice, sfaturi care îi ajută să fie cetățeni destoinici în societatea noastră.

− Tu la fel ești în situația să reușești să te împarți între familie și profesie, precum mulți colegi de-ai tăi?
− Încă nu sunt căsătorită, mă pot dedica mai mult profesiei. Probabil, când ai familie și copii, e mai complicat, deoarece copiii necesită mai mult timp, atenție și grijă.

− Ce reușești să faci în timpul liber, din ceea ce îți place?
− Puținul timp liber care îmi rămâne îl petrec împreună cu familia, fiindcă pe parcursul săptămânii e dificil să găsesc timp. Ies cu prietenii. Mă odihnesc în casă…

– Cum te detașezi de grijile profesiei și unde îți încarci bateriile sau cum ți-ar plăcea să o faci?
− Mi-ar plăcea să plec la odihnă peste hotare. La mare sau într-o excursie prin câteva țări, unde să adun noi impresii și energie pozitivă.

− Spuneai că vrei să mai aplici la o facultate. Câți ani din viață ești gata să dedici învățăturii?
− Nu foarte mulți ani. Patru ani, până îmi iau licența pentru clasele primare, care mă va ajuta ca să cresc în domeniul profesional. În plus, se simte și la salarizare.

− Elevii tăi știu că ești studentă. Ce dialoguri apar în legătură cu asta?
− Când i-am anunțat că plec la sesie, exclamau că doamna Mihaela învață, râdeau și întrebau dacă sunt și eu în clasa a treia, ca și ei.

− Ce spun acum bunica și mama, când te văd învățătoare?
− Sunt fericite, se bucură pentru mine și mă încurajează în continuare în activitatea mea.

− Mulțumesc mult pentru interviu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.