(Video/foto) Gimnaziul din Racovăț a primit oaspeți de peste Prut

0

Luna trecută, Gimnaziul Racovăț și Liceul Tehnologic din Vernești, județul Buzău, au pus temelia unui parteneriat. La data de 8 martie cele două instituții s-au înfrățit prin semnarea unui Acord de parteneriat pe o perioadă de cinci ani, timp în care cadrele didactice și elevii se vor cunoaște mai bine, vor face schimb de experiență și vor învăța lucruri frumoase unii de la alții. Și dacă oficializarea parteneriatului a avut loc la Vernești, unde au participat pedagogi din Racovăț, apoi recent, doi pedagogi de la instituția parteneră au venit într-o vizită de răspuns.

Livia Brăiescu, directoarea gimnaziului Racovăț: ”Ne-am dorit foarte mult acest parteneriat de ani de zile și ne pare foarte bine că ei ne-au răspuns cu un ”da” la chemarea pe care am făcut-o. Obiectivul acestui parteneriat este, în primul rând, schimbul de experiență, să vedem realitatea vieții de peste Prut și ei să vadă niște copii ca ai lor, dar totuși aici sunt și lucruri mai diferite. Vrem ca elevii noștri să se ducă în vizită la instituțiile lor și, de ce nu?, pentru viitor să învețe, să vadă partea bună a lucrurilor. Ne dorim schimb de experiență între cadrele didactice, fiindcă avem ce lua de la ei, dar avem și ce demonstra. Pe parcursul vizitei în România am văzut școlile și, o spun cu mândrie, școlile noastre sunt foarte dotate, răspund timpului și undeva chiar poate mai bine ca la ei. Copiii noștri se bucură de condiții extraordinare, dar avem și ce lua de acolo, cum ar fi calitatea studiilor. Totodată, am văzut copii setoși de carte, foarte dotați. Am asistat la o activitate extracurriculară în care un elev de clasa a VIII-a m-a frapat prin faptul că a prezentat un recital de poezie a lui Grigore Vierul și totodată a dramatizat-o tot el. Mi s-a spus că mama lui este basarabeancă, iar tatăl din România și atunci am zis: uitați-vă că talentul moldoveanului a trecut Prutul! Copiii din România sunt mai descătușați, noi mai avem frica de a vorbi, de a gesticula, prea mult cântărim înainte să punem întrebări, avem complexe. La activitatea curriculară am văzut cum elevii sunt prețuiți de către maturi, oricare poezie recitată primea reacții frumoase. Noi parcă avem așteptări și cerințe prea mari de la copii. Trebuie să învățăm să prețuim munca copilului”.Lucica Croitoru, directoarea Liceului Tehnologic Vernești, unde studiază 380 de elevi, și Sorin Ghiorghișor, profesor de istorie la aceeași instituție de învățământ, au fost mult așteptați de pedagogii și elevii din Racovăț. Aceștia i-au întâmpinat în fața școlii, aranjați în două coloane, cu toții țineau în mâini baloane în culorile drapelului român și cel al Republicii Moldova.Oaspeții au trecut prin coridorul improvizat, care amintea de cele două maluri de Prut. Ulterior pedagogii au făcut o tură prin gimnaziul Racovăț, au vizitat mai multe clase și biblioteca instituției, pentru a vedea condițiile de învățământ ale elevilor și cele de muncă ale pedagogilor noștri. Vizita a continuat în sala de festivități, unde elevii au prezentat o șezătoare tradițională, dar dedicată lui Ion Creangă și personajelor din poveștile marelui scriitor român.
Astfel, publicul spectator, printre care pedagogi, elevi și părinți, au urmărit cum se face o șezătoare ca pe timpurile buneilor noștri, dar și secvențe din poveștile ”Soacra cu trei nurori”, ”Punguța cu doi bani” și altele. “Astăzi am prezentat o șezătoare tradițională dedicată scriitorului Ion Creangă, cunoscut, iubit și valoros pentru toată lumea pe ambele părți ale Prutului. Pe parcursul șezătorii se alătură și alți oaspeți, elevii clasei a IX-a cu cântece, dansuri, dar și ansamblul ”Vatra” cu un buchet de dansuri populare. Vrem să arătăm ce avem mai frumos. În vizita pe care am făcut-o la Vernești, am avut parte de asemenea de o primire călduroasă, am văzut cum activează liceul tehnologic. Avantajul instituției partenere este că absolvenții primesc și o meserie. Partenerii noștri au propus elevilor de la noi să meargă la studii, unde vor putea beneficia de cazare, bursă și alte facilități. Ne-am dorit mult acest parteneriat, drumul spre el a fost lung și anevoios, dar suntem bucuroși că ne-a reușit și sperăm să avem rezultate cât mai frumoase pentru ambele părți”, a menționat Veronica Șoimu, învățătoare la gimnaziul Racovăț, organizatoare.Oaspeții s-au arătat plăcut surprinși de ceea ce au văzut la gimnaziul Racovăț și, la fel ca racovițenii, speră că acest parteneriat va fi util ambelor părți. „Citeam pe o carte aici la dvs. că libertatea și progresul vin de peste Prut. Noi am zice mai mult decât atât: prietenia și înțelegerea vin de peste Prut. Se leagă astăzi o punte de legătură peste Prut prin înfrățirea celor două unități de învățământ. Mă bucur în acest cadru solemn, festiv, că suntem deosebit de încântați de ceea ce am văzut astăzi aici. Aveți o școală mare, cu copii mulți, cu posibilități. Cea mai importantă resursă este omul și pentru viitor această resursă este importantă pentru Republica Moldova și pentru România, pentru că într-un viitor fără granițe noi vom fi cei care împreună vom construi o lume așa cum o vom dori noi. Doar împreună vom putea reuși să aducem ceva în plus în viața noastră. Acest parteneriat este benefic nu doar pentru a ne cunoaște, ci pentru a ne regăsi după un timp îndelungat în care, poate, am trăit fără a ști unii de alții sau, poate că, am trăit despărțiți de istorie”, a opinat profesorul Sorin Ghiorghișor.“Pentru noi acest parteneriat este o experiență nouă, unică până la acest moment, pentru că este primul parteneriat pe care îl legăm în afara României, a subliniat Lucica Croitoru, directoarea Liceului Tehnologic Vernești. Avem proiecte de mobilitate a cadrelor didactice, încercăm pentru mobilitatea elevilor, pentru a face practică în alte țări, dar să ne legăm și să ne înfrățim cu o școală și să facem schimb de experiență, copiii dvs. să vină la noi, copiii noștri să vină aici și fiecare să învețe ceva bun de la celălalt nu am mai făcut până acum. Este o oportunitate și pentru noi și să dea Dumnezeu să o îmbunătățim, să o înmulțim ca să putem să arătăm tuturor că suntem oameni, profesori, că predăm același lucru, presupun că folosim aceleași metode. Copiii sunt la fel de bucuroși să primească oaspeți, să arate ce au mai bun, manualele sunt aproximativ la fel și este un lucru care ne bucură mult”.Primarul satului Racovăț, Ion Borozan, prezent la eveniment, i-a felicitat pe toți cei prezenți și le-a dorit ca parteneriatul dintre cele două instituții să se dezvolte într-o prietenie frumoasă de lungă durată.

Amintim că, în ultimii ani, mai multe școli din raionul Soroca s-au înfrățit cu instituții de învățământ din România, printre care sunt Liceul “Ion Creangă” din Soroca, gimnaziul „Alexandru Lupașcu” din Volovița.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.