„Să nu se aștepte lumea că se va reveni la ce a fost înaintea pandemiei”

0
435

Raed Arafat, secretarul de stat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a României a vorbit la Digi24 despre măsurile de relaxare de după 15 mai. Șeful DSU atrage atenția că acestea nu vor fi majore. „Să nu se aștepte lumea că vor fi măsuri de relaxare prin care se va reveni la ce a fost înaintea pandemiei”, a spus secretarul de stat. De asemenea, Raed Arafat spune că relaxarea va fi graduală și dă câteva exemple.

Raed Arafat: Mesajul președintelui a fost clar. Orice anunț privind relaxarea restricțiilor va fi făcut după 15 mai. Până atunci avem obligația să respectăm toate regulile care au fost impuse până în acest moment. Deci nu vorbim de măsuri de relaxare până după 15 mai și până nu se face o analiză serioasă.

Aceste măsuri vor fi graduale. Să nu se aștepte lumea că vor fi măsuri de relaxare prin care se va reveni la ce a fost înaintea pandemiei. Nu despre asta este vorba. Vor fi măsuri graduale, atent decise, atent alese și cu monitorizare între măsuri.

Adică iei anumite măsuri, aștepți să vezi impactul lor, după care mai anumite măsuri, aștepți iar să vezi impactul lor. Dacă vezi că din nou crește numărul cazurilor poți să mai iei alte măsuri compensatorii sau să revii la anumite măsuri de restricție. Nu este o chestie de „one way”, de o singură direcție.
 

De pinde totul de cum se va comporta virusul și depinde de noi foarte mult. Pentru că măsurile de relaxare, indiferent care sunt ele, vor veni și cu măsuri compensatorii. S-a menționat de purtatul măștii, de reguli pentru anumite spații.

Aici se mută responsabilitatea către populație. Dacă nu respectă aceste măsuri, dacă nu respectă măsurile compensatorii, riscul devine mai mare.

Vă dau un exemplu de relaxare graduală, fără să se înțeleagă că așa va fi. Oamenii vor putea ieși din casă fără declarație pe propria răspundere, dar în același timp poate va trebui respectat numărul maxim de persoane (grup de maxim 3 persoane – n.red.), nu se organizează festivități, nu se organizează concerte, nu se merge la restaurant. Cam așa ar putea arăta.

Asta înseamnă măsuri graduale. În niciun caz, în prima zi a relaxării toată lumea este în stradă. Poate se redeschid parcurile, dar nu locurile de joacă din parcuri. Astea rămân închise. Astea nu doar exemple de măsuri, nu vreau să fie folosite că așa va fi.

Mall-urile nu se vor deschide în prima fază, părerea mea. Se va ajunge și aici, dar nu în primă fază. Va mai dura un pic, mall-urile, zonele de restaurante, nu cred că se vor deschide imediat după 15 mai. Trebuie să mai așteptăm și să vedem evoluția. Dar cum v-am spus, nu-mi place să speculez. Așteptăm să vedem analiza care se face.

Trebuie să ne așteptăm că măsurile de relaxare nu vor fi masive. Vor fi măsuri de relaxare cu risc controlabil, minim și care vor fi urmate de altele, dacă lucrurile merg bine.

sursa: www.digi24.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.