Aflați cine sunt cei mai harnici agricultori din raion?

0
68

La Soroca a fost strâns „Ultimul Snop”. Producătorii agricoli din raion au făcut totalul campaniei de recoltare a culturilor cerealiere și leguminoase de grupa I. În cadrul unei sărbători, devenită tradiție la finalul lucrărilor, autoritățile publice raionale au împărțit colaci, diplome și premii bănești tuturor celor care au adunat cerealele de pe câmpuri.

Deși în acest an suprafața de cereale și leguminoase de prima grupă este mai mică (15 784 ha), în comparație cu anul precedent (peste 17 000 ha), recolta este mai bogată (peste 63 000 tone), a menționat președintele raionului Ghenadie Muntean. Acest fapt a situat raionul Soroca pe locul doi în nordul țării, după volumul de producție, după raionul Florești, a menționat Ghenadie Munteanu. Președintele raionul a felicitat producătorii agricoli că au trecut cu bine peste această etapă, mai cu seamă că acest an este unul foarte complicat din punct de vedere climateric.

Aliona Andriuța, șefa Direcției Agricultură Soroca, a prezentat o dare de seamă, în care a vorbit despre rezultatul campaniei de recoltare. De pe cele aproape 16 000 ha, 14620 ha au fost semănate cu cereale, iar 1059 ha de rapiță, suprafață de două ori mai mică în comparație cu anul trecut, a comunicat Aliona Andriuța. Recolta medie de culturi cerealiere este de 41,2 tone/ha, iar la rapiță — 2,13 tone/ha. Deși suprafețele semănate au scăzut, volumul de recoltă s-a mărit (de la 51 000 tone la cca 61 000 tone cereale), fapt care se datorează creșterii productivității culturilor la hectar, a mai menționat șefa Direcției Agricultură.

Întreprinderile agricole, dar și lucrătorii angajați: mecanizatori, combaineri, șoferi, au fost menționați cu diplome și premii bănești, iar la final au avut parte de un concert.

Constantin Melniciuc, șofer la “Crister Agro” SRL, Căinarii Vechi: ”Activez de 31 de ani în agricultură. Lucrul în câmp este greu, e cald și praf. Ziua de lucru începe la ora 11.00, după ce se termină seara târziu. Rezultatul bun al procesului de recoltare depinde de toată echipa și de fiecare în parte. În acest an avem o recoltă peste așteptările noastre”.

Vitalie Furdui, combainer la “Prietenia Agro” SRL, Vărăncău: ”26 de ani lucrez la ”Prietenia Agro” în calitate de mecanizator, iar de 12 ani și de combainer. În acest sezon am lucrat la recoltare vreo 27 de zile, timp în care lucrăm aproximativ 24 din 24 de ore. Aceasta e soarta agricultorului. Noi ne odihnim iarna. Pentru a reuși la timp contează mult pregătirea echipei, a tehnicii și organizarea bună a muncii în câmp”.

Vasile Platon, combainer la „Oclanda-Agro” SRL, Oclanda: ”Peste 35 de ani în agricultură, dintre care 17 activez la „Oclanda-Agro” SRL. Acest an este foarte greu. La începutul lucrărilor era cam verde masa, dar pe urmă a mers normal. Recolta bucură foarte mult, nu ne pare rău că ne trezim dimineața devreme și ajungem acasă seara târziu. La iarnă ne vom bucura și ne vom odihni”.

Comisia raională pentru organizarea și desfășurarea concursului ”Cel mai bun echipaj la recoltarea culturilor de I grupă” și a decis premierea după cum urmează:

Detașamentele de recoltare care au obținut cea mai înaltă roadă de culturi de prima grupă la hectar

*Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare peste 1000 ha:

Locul I — SRL ”AMG Kernel”

Locul II — SRL ”Prietenia Agro”

Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare de la 600 până la 1000 ha:

Locul I — SRL ”Oclanda Agro”

Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare de la 400 până la 600 ha:

Locul I — CAP ”A. Gusacinschi”

Locul II — SRL ”Crister Agro”

Locul II — SRL ”Visagromag”

Locul III — SRL ”Tehrubsor”

Mențiuni:

GȚ ”Cebotari Mihail”, conducător Cebotari Mihail

SRL ”Alfa Nistru”, conducător Petrovici Oxana

*Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare de la 200 până la 400 ha:

Locul I — SRL ”Brichet Prim”

Locul II — SRL ”Soragrovis”

Locul III — SRL ”Bucuria Saturn”

Mențiuni:

SRL ”Milen Agro Prim”

GȚ ”Bacalîm Vitalie”

SRL ”Rai Agro Invest”

GȚ ”Marciuc Valentina”

SRL ”Diamax Agro”

SRL ”Scripta Prim”

*Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare de la 100 până la 200 ha:

Locul I — SRL ”Limburg”

Locul II — CP ”CVA Virocagro”

Locul III — SRL ”Silvitrans”

Mențiuni:

SRL ”Agroselect Vădeni”, conducător Sochirca Haralambie

SRL ”Agraria”, conducător Bostan Iurie

GȚ ”Solovei Victor”, conducător Solovei Victor

SRL ”Vam For Agro”, conducător Pascaru Ion

Gospodăriile agricole cu suprafața de recoltare de până la 100 ha:

Locul I — SRL ”Cobgeanca Sor”

Locul II — SRL ”Alvire Sor”

Locul III — SRL ”Furdui Mihail”

Mențiuni:

SRL ”Agroselect Vasilcău”, conducător Cebotărean Iurie

SRL ”Regina Cîmpiilor”, conducător Donțu Petru

Colegiul Tehnic Agricol, director Nesterenco Constantin

 

Pentru echipajele combainerilor, între combinele de marca SC-5 „NIVA”:

Locul I — Medinschii Mihail, SRL ”Oclanda Agro”

Locul II — Cîrțîca Andrian, CAP ”A. Gusacinschii”

Locul III — Babițchii Mihail, CAP ”A. Gusacinschii”

Mențiuni:

Tataru Vitalie, SRL ”Tehrubsor”

Rotari Ion, GȚ ”Bacalîm Vitalie”

Între combinele de marca DON, SAMPO, CLAAS și alte mărci străine:

Locul I — Furdui Vitalie, SRL ”Prietenia Agro”

Locul II — Borozan Petru, SRL ”Prietenia Agro”

Locul III — Moruz Veaceslav, SRL ”AMG Kernel”

Mențiuni:

Sîrghi Marcel, SRL ”AMG Kernel”

Șerepitco Andrei, SRL ”Crister Agro”

Mihailov Andrian, SRL ”Scripta Prim”

Cebotari Veceslav, GȚ ”Cebotari Mihail”

Costachi Ion, SRL ”Tehrubsor”

Culacov Boris, SRL ”Oclanda Agro”

Revenco Ion, SRL ”AMGKernel”

Ivanov Valerii, SRL ”Soragrovis”

Paladenco Vitalie, SRL ”Visagromag”

Spinei Matvei, SRL ”Brichet Prim”

Platon Vasile, SRL ”Oclanda Agro”

Rusu Gheorghe, SRL ”Limburg”

Vartan Vitalie, SRL ”Rai Agro Invest”

Ghibulschi Gheorghe, GȚ ”Cebotari Mihail”

Nerușciac Constantin, CA ”A. Gusacinschi”

Brinza Vladimir, SRL ”Diamax Agro”

 

La transportarea cerealelor, cu automobilele KAMAZ, MAZ, mașini grele de marcă străină și tractoarele T-150, K-700:

Locul I — Pascari Valerii din SRL ”AMG Kernel”

Locul II — Melniciuc Constantin din SRL ”Crister Agro”

Locul III — Culica Aurel din SRL ”Prietenia Agro”

Mențiuni:

Chiroșca Petru, SRL ”Tehrubsor”, care a transportat 838 tone

Vacari Mihail, SRL”Limburg”, care a transportat 865 tone

 Cu automobilele GAZ, ZIL și cu tractoarele MTZ, IUMZ:

Locul I — Burlacu Valerii din SRL ”Prietenia Agro”

Locul II — Caciuc Mihail din SRL ”Scripta Prim”

Locul III — Ursu Eduard din SRL ”Visagromag”

Mențiuni:

Spinei Mihail din SRL ”Brichet Prim”

Dolghii Mihail din SRL ”Soragrovis”

Tarasiuc Valentin din SRL ”Oclanda Agro”

Trocinel Dumitru din SRL ”Tehrubsor”

Bruma Mihail din SRL ”Diamax Agro”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.