Statul a trebuit să piardă ca să câștige. Cum am găsit un exemplu relativ bun de privatizare

0
45

Pe timpul URSS, structura economiei moldovenești a fost planificată astfel încât ea să poată funcționa normal doar în cadrul imensului Imperiu Sovietic. După declararea independenței, Republica Moldova s-a pomenit cu o economie deformată și profund dependentă de resursele energetice și de piețele de desfacere aflate la sute de kilometri depărtare. Mai mult, majoritatea întreprinderilor aveau utilaj uzat și învechit, incapabil să producă mărfuri competitive. 

Astfel, în perioada anilor 90, Moldova a suferit cea mai prelungită și adâncă recesiune economică, în anii 92-97 producția industrială fiind în scădere cu 36%. Peste două treimi din întreprinderi funcționau la o capacitate de doar 10-20 la sută. Era clar că fără restructurarea întreprinderilor și privatizare, acestea nu aveau cum să facă față economiei de piață.

În această situație, statul începe pregătirea de procesul de privatizare a celor mai mari întreprinderi. 

Procese netransparente și privatizări defectuoase

Pentru mulți din cetățenii din Republica Moldova privatizările întreprinderilor de stat se asociază cu ilegalități și interese de grup. În ultimii zece ani, mass-media publică periodic investigații în care sunt prezentate încălcări grave în procesul de vânzare a proprietății de stat. 

În 2019 Parlamentul a creat și o comisie care a analizat modul de organizare a privatizării proprietății publice în anii 2013-2019. Aceasta a scos la iveală încălcări grave la concesionarea Aeroportului Chișinău, dar și schemele de privatizare a întreprinderilor de stat AIR Moldova și Gările și Stațiile Auto prin care a fost lezat interesul statului. Suspiciuni de fraudă la evaluarea patrimoniului, decizii arbitrare ale comisiei de concurs și mai multe carențe în procesul de privatizare au fost depistate și de Curtea Conturi, care a examinat privatizarea patrimoniului public din aceeași perioadă.

La o simplă analiză a procesului de privatizare din cei 30 de ani de independență se creează impresia că în acest domeniul există mai multe exemple negative, decât pozitive, multe companii de stat fiind vândute pe bani mult mai puțini decât valoarea lor.

Cu toate acestea, Moldova.org și-a propus să identifice un exemplu de privatizare a unui bun al statului, când statul a dat pe mâini bune o întreprindere și a avut de câștigat atât economia țării, cât și investitorul. 

Un astfel de caz este privatizarea Societății pe Acțiuni „Ciment”, care a fost privatizată de grupul internațional Lafarge. Dar și aici experții spun că, deși a venit un investitor cu renume mondial care și-a onorat pe deplin obligațiunile contractuale și a investit în tehnologii moderne, însăși procesul de privatizare a fost unul netransparent. 

Care era situația S.A. Ciment înainte de privatizare

În anul 1994, pe baza fabricii de ciment din Rezina cu cariera de calcar în satul Ciorna și a întreprinderii Moldțemremont, a fost înființată Societatea pe Acțiuni Ciment. Din cauza faptului că datele privind starea economică a întreprinderilor din perioada anilor 90 nu au fost digitalizate, iar structurile de stat responsabile de gestionarea acestor date demult nu mai există, nu am putut identifica informații concrete despre situația financiară a întreprinderii. Cert este că aceasta era una destul de dificilă, întrucât în 1997 Guvernul a decis să ia mai multe măsuri pentru a redresa situația, printre care:

  1. Încheierea unui acord-memorandum cu Consiliul Creditorilor, prin care, începând cu 1 august 1997, datoriile să-i fie înghețate și reeșalonate până în luna decembrie 2000. 
  2. Stingerea datoriei creditare a S.A. Ciment față de Compania de Asigurări ASITO prin transmiterea acțiunilor în valoare de 14,1 mln lei din pachetul ce aparținea statului. 
  3. Introducerea, începând de la 1 iulie 1997, a unui tarif preferențial de 388 lei per 1000 metri cubi (fără TVA) pentru gazele naturale livrate către S.A. Ciment pe termen de cel mult un an, până la fondarea unei întreprinderi mixte sau comercializarea pachetului de acțiuni ale statului.

În 2015, fostul ministru al Economiei, Alexandr Muravschi, susținea că în 1997, în calitate de vicepreședinte al Comisiei parlamentare pentru economie, industrie și privatizare, a vizitat fabrica de ciment din Rezina pentru a stabili fezabilitatea privatizării acesteia. „Vizita a lăsat o impresie deprimantă. Devastarea în toată splendoarea ei. Ceva care amintea de scenele din filmul «Stalker». Un gigant mort, cuptoare care se prăbușesc, liniște… Era clar că dacă nu găsim un investitor, uzina se făcea una cu pământul”, a comentat fostul ministru.

Uzina de ciment din Rezina, vândută francezilor

Până în 1999, uzina de ciment din Rezina a fost propusă spre vânzare de trei ori, dar fără succes. Într-o analiză a Centrului de Investigații Strategice și Reforme din 1998 se menționa că Guvernul era învinuit atunci de faptul că stabilea un preț prea mare pentru această întreprindere. 

Pentru a preveni falimentul, întreprinderea a încercat să obțină facilități fiscale, însă nu a reușit să redreseze situația cu forțele proprii. Guvernul a intervenit atunci anunțând un concurs investițional. 

Spre deosebire de concursul comercial, unde condiția principală este prețul maxim propus, în cazul concursului investițional cumpărătorul, pe lângă prețul maxim propus, își asumă și obligații investiționale, preponderent capitale.

În 1999, Guvernul anunță că grupul internațional Lafarge, prin intermediul companiei franceze Finarge-26, a cumpărat 52% din acțiunile S.A. Ciment cu 200.000 de dolari. Compania se obliga să achite datoriile întreprinderii față de stat (impozite) și alți creditori în sumă totală de 47 milioane lei (pe atunci, circa 4 milioane de dolari), precum și să realizeze un program investițional de 12 milioane dolari. 

Una din puținele întreprinderi privatizate cu succes

După privatizarea întreprinderii, investitorul străin a lărgit gama de produse, punând în funcțiune stația automată de încărcare a cimentului în vrac și a echipamentului modern de ambalare, paletizare și înfoliere automată a cimentului. A modernizat o parte a filtrelor existente și au fost instalate și filtre noi care permit reducerea emisiilor nocive. 

După 10 ani de la preluarea uzinei, Lafarge anunța în 2008 că cifra de afaceri a întreprinderii pentru prima dată a depășit un miliard de lei (91,2 milioane dolari la cursul de atunci). Profitul a ajuns la 271,97 milioane lei (24,7 milioane dolari), iar plățile la buget – 75,04 milioane lei. 

În 2008, președintele Consiliului S.A. Lafarge-Ciment promitea la o întrevedere cu premiera Zinaida Greceanîi să majoreze producția de ciment de la 800.000 tone la 1,2-1,4 milioane tone pe an. De asemenea, el susținea că investițiile în dezvoltarea producției ar putea ajunge la 150-200 milioane euro, ajungând astfel la indicatorul anual pe cap de locuitor din Franța – 400 kg de ciment.

În 2009, Lafarge Ciment Moldova a câștigat premiul mare „Mercurul de Aur” în cadrul concursului „Marca Comercială a Anului 2009”.  

În 2013, compania avea deja o cifră de afaceri de 832 milioane de lei, iar profitul întreprinderii practic s-a triplat, majorându-se de la 66 milioane de lei în 2012 până la 189 milioane lei în 2013. 

Anul trecut vânzările au constituit 815,1 milioane lei, cu un profit de 127,5 milioane lei. În ultimii ani, la întreprindere lucrează peste 180 de muncitori. 

În prezent, Lafarge Moldova este lider pe piața cimentului din țară. Compania aduce pe piață cimenturi inovative și diferențiate și lianți hidraulici pentru proiectele de infrastructură a drumurilor, precum și o gamă largă de soluții și servicii pentru clienții săi din industria construcțiilor.

Privatizarea a fost un succes, dar cu puțină transparență

Igor Grigoriev, fost director general al Agenției Proprietății Publice în anii 2007-2009, susține că însăși procesul de privatizare a S.A. Ciment nu poate fi neapărat prezentat ca un exemplu bun de privatizare, în schimb este un exemplu foarte bun în ceea ce privește atragerea unui investitor străin.

„Compania este în prezent una din cele mai principale surse de completare a bugetului local. Creează locuri de muncă și este gestionată la cel mai înalt nivel. Investitorul a modernizat întreprinderea, a adus specialiști în domeniu, dar cel mai principal – a investit în instruirea angajaților și le-a dat calificarea cea mai înaltă”, spune Grigoriev.

Iar atunci când zice că procesul de privatizare nu a fost bun, Igor Grigoriev are în vedere lipsa de transparență în acest proces. „În anul 1999, această privatizare a trezit multe dubii și semne de întrebare”, spune fostul funcționar, adăugând că acestea se refereau în special la prețul cu care a fost vândută întreprinderea. 

Autoritățile de atunci așa și nu au explicat de ce S.A. Ciment a fost privatizată cu doar 200.000 de dolari. De altfel, în 2008, procuratura a deschis și un dosar penal împotriva conducerii Departamentului privatizării de la sfârșitul anilor ’90, pe când director era Vladimir Filat, bănuită că ar fi comis ilegalități la privatizarea uzinei de ciment din Rezina. 

În 2015, acuzațiile au reapărut, ex-președintele PPCD, Iurie Roșca, afirmând că la privatizarea Uzinei de Ciment din Rezina statul ar fi fost fraudat cu peste 14 milioane de dolari. Potrivit lui, la concursul de privatizare a întreprinderii ar fi participat și compania moldovenească „Enercom” SRL, care ar fi propus 15 milioane de dolari, „Finarge-26” (filiala Lafarge) venind cu oferta de 10 milioane. În final, potrivit lui Roșca, valoarea contractului de vânzare-cumpărare ar fi fost de numai 200 de mii de dolari.

Fostul premier Ion Sturza, în timpul căruia a avut loc tranzacția, a contracarat de fiecare dată aceste atacuri, spunând că în 1999 s-a optat pentru investitorul străin, întrucât Lafarge era și este una din cele mai mari companii din lume. El a numit această privatizare „un mega-succes al industriei locale”. 

De altfel, mai mulți experți economici amintesc că venirea Lafarge în Moldova, dar și a companiei de telefonie Voxtel a avut loc după vizita președintelui francez Jacques Chirac în 1998. Acesta a fost primul lider al unei mari puteri europene care a vizitat țara noastră.

Nu există o soluție universală în privatizare  

În 30 de ani de independență, procesul de privatizare în Moldova a mers prost, deoarece statul nu a avut niciodată o politică de proprietate clară sau principii de guvernanță și gestionare a companiilor publice. Astfel, nici privatizarea acestor bunuri publice nu a putut merge conform unui plan concret și bine pus la punct, consideră economistul Stanislav Madan, Expert-Grup. „Un exemplu relevant recent este încercarea de privatizare a depozitului farmaceutic (Sanfarm-Prim) la început de pandemie”.

Un alt factor, care în opinia expertului a dus la privatizările defectuoase și pe bani puțini, a fost și evidența proprietăților publice. Fiind gestionate de mai multe ministere, acest lucru permitea crearea diferitor scheme de privatizare, prin care statul a avut doar de pierdut. „Abia în 2017 s-au făcut modificări la legea cu privire la întreprinderea de stat și municipală și o mare parte din proprietatea de stat a trecut centralizat în subordinea APP”, explică Stas Madan. 

Un al treilea factor a fost gestionarea defectuoasă a companiilor de stat. „Avem numeroase exemple când companiile au fost gestionate prost și aduse la o stare aproape de faliment, când societatea a fost pusă în fața faptului împlinit și când singura șansă de a remedia lucrurile rămânea privatizarea, care avea loc, de cele mai multe ori, la preț de nimic”, afirmă expertul. 

Cât privește modalitatea de privatizare a întreprinderilor, Stanislav Madan susține că „nu există o soluție universală în procesul de privatizare, mai ales la companiile mari, unde trebuie o abordare individualizată”. Acesta consideră că, din experiența altor state în cazul întreprinderilor mari, cel mai înțelept este contractarea unei companii specializate, a unui consultant investițional profesionist, care poate să facă tot procesul de privatizare mai atractiv și să maximizeze valoarea ce poate rezulta din privatizarea întreprinderii.

Pe de altă parte, el precizează că venirea unui investitor cu renume internațional crește ratingul investițional al țării, întrucât noii investitori analizează situația și prin prisma experienței altor investitori de aici. „Ceea ce a demonstrat și practica ulterioară – după ce a venit grupul Dräxlmaier la ZEL Bălți, a venit și Gebauer-Griller, care e furnizor pentru prima companie. Investițiile atrag alte investiții. Și e și normal ca autoritățile să promoveze investitori notorii”, explică expertul.

Totodată, Stanislav Madan spune că atunci când analizăm procesul de privatizare a unor companii din Republica Moldova, cadrul analitic ar trebui extins. „Noi ar trebui să ne întrebăm ce s-a întâmplat cu alte întreprinderi similare, unde nu s-au făcut investiții străine. Răspunsul e simplu – multe din acestea au falimentat”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.