Anul 2020: nu doar cel mai infectat, dar și cel mai călduros din istorie

0
123

  După cum afirmă ecologistul Marten Scheffer de la Universitatea Wageningen, co-autor al unui studiu publicat pe site-ul phys.org.,  peste 50 de ani, între 2 și 3,5 miliarde de persoane de pe glob vor trăi în zone climatice în care se va înregistra o căldură insuportabilă. Printre cei care vor avea de suferit din cauza căldurii nu se regăsesc și țările europene, inclusiv Republica Moldova.

Altfel, o scăpare ar fi aerul condiționat, dar..  numărul celor care vor avea de suferit din cauza căldurii depinde și de faptul cum omenire va reduce emisiile de carbon și care va fi rata de creștere a populației la nivel global. Scenariul cel mai sumbru denotă că, circa 3,5 miliarde de persoane sau o treime din populația globului în anul 2070, vor ajunge să trăiască în zone extrem de calde.

    Pe de altă parte, lumea s-a adaptat deja la temperaturi ridicate or, aproximativ 20 de milioane de persoane (unu la sută fiind din deșertul Sahara) trăiesc în zone cu temperaturi medii anuale de peste 29 de grade Celsius. Către anul 2070  zonele insuportabil de calde vor reprezenta o mare parte din Africa, Asia, America de Sud și Australia.

   Și încă ceva. Meteorologii afirmă că anul 2020 are toate șansele să fie cel mai călduros din istorie. Cel puțin, că prima lună a anului 2020 a fost cea mai călduroasă din istorie, iar în Antarctica s-au înregistrat 20,7 grade Celsius, în timp ce bucăți imense de gheață s-au rupt din ghețari. Ianuarie 2020 a fost cea mai călduroasă lună ianuarie din ultimii 141 de ani. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.