ARDEREA VEGETAȚIEI USCATE POATE DUCE LA PIERDERI CONSIDERABILE!

0
71

 Statistica incendiilor din ultimii ani arată că în perioada primăvară-vară, în Republica Moldova, se înregistrează un număr sporit de arderi necontrolate ca urmare a acțiunilor de igienizare a terenurilor. De la începutul anului curent pe teritoriul raionului Soroca au fost înregistrate 10 intervenții la stingerea ierbii uscate, în urma cărora au fost afectate  5 ha de teren.

În unele cazuri, cetățenii ard miriștile, resturile managere ori vegetația uscată, fără a asigura supraveghea, în lipsa măsurilor de apărare împotriva incendiilor, în condiții de vânt ori amplasând grămezile ce urmează a fi distruse prin ardere în apropierea șoproanelor locative, adăposturilor de animale sau furajelor, ceea ce conduce la propagarea rapidă  a focului la gospodării și anexele acestora, înregistrându-se pagube mari.  Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada dată, Direcția Situații Excepționale Soroca îndeamnă cetățenii, conducătorii obiectivelor economice cît și primarii satelor, comunelor să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor: Să nu utilizați focul deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt; Să nu utilizați focul deschis la o distanță mai mică de 50 m față de clădiri, instalații, materiale sau substanțe combustibile; arderea miriștilor, resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile să se facă în locuri special amenajate; cetățenii să se adreseze la primării în ceea ce privește planificarea zilelor și locurilor special amenajate pentru adunarea resturilor menajere și vegetației uscată din localitate în scopul arderii; să asigurați supravegherea permanentă a arderii și să stingeți jarul după încetarea acesteia; de a întreprinde măsuri de delimitare prin fășii de protecție (arate) a localităților, ocolurilor silvice, obiectivelor și drumurilor fașă de câmpurile de vegetație uscată ce prezintă pericol de incendiu; de a realiza acțiuni privind lichidarea gunoiștilor neautorizate, cosirea ierbii uscate, cu transportarea deșeurilor în locuri special destinate, întru evitarea aprinderii acestora de la diferite surse de foc; antrenarea tuturor forțelor și mijloacelor din subordine întru asigurarea executării prevederilor de apărare împotriva incendiilor pe teritoriul subordonat. Respectând măsurile de prevenire a incendiilor, Vă protejați viața și bunurile materiale.

Doga Eugeniu,

șef  al Serviciului prevenție a Direcției Situații Excepționale Soroca, maior al s/intern

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.