Spre atenția pescarilor! Aflați când și unde este interzis la pescuit în acest an

0

Agenția de Mediu a stabilit perioadele şi zonele de prohibiţie a pescuitului sportiv, amator și de agrement pentru toate speciile de hidrobionţi în obiectivele acvatice piscicole naturale din Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat emis de Inspecția pentru Protecția Mediului Soroca, în temeiul prevederilor art. 36 și art. 40 din Legea nr. 149-XVI din 8 iunie 2006 privind fondul piscicol, pescuitul și piscicultura, perioadele de prohibiție sunt:

Timp de 62 de zile consecutive, de la 15 aprilie până la 15 iunie 2019, inclusiv:

  • în fluviul Nistru pe sectorul de la satul Naslavcea până la oraşul Camenca;
  • în lacul de acumulare Dubăsari;
  • în fluviul Nistru în sectoarele de la barajul Centralei Hidroelectrice Dubăsari până la satul Palanca (km 28) şi în braţul Turunciuc;
  • în lacul Cahul.

Timp de 60 de zile consecutive, de la 11 aprilie până la 09 iunie 2019, inclusiv:

  • în râul Prut de la intersecţia lui cu frontiera de nord a Republicii Moldova cu Ucraina până la satul Teţcani;
  • în lacul de acumulare Costeşti-Stânca; în râul Prut pe sectorul de la barajul nodului hidrotehnic Costeşti-Stânca până la satul Giurgiuleşti.

Timp de 62 de zile consecutive, de la 15 aprilie până la 15 iunie 2019, inclusiv:

pe râurile Ciorna, Răut, Ichel, Bâc şi Botna, afluenți ai fluviului Nistru, cu excepţia obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele; pe râurile Larga, Vilia, Lopatnic, Racovăţ, Ciuhur, Camenca, Gârla Mare, Delia, Nîrnova, Lăpuşna, Sarata, Tigheci, afluenți ai râului Prut, cu excepţia obiectivelor acvatice piscicole artificiale construite pe ele; în bălţile Manta; pe râurile Cogâlnic, Cahul, Ialpug, cu excepţia obiectivelor acvatice artificiale construite pe ele.

În afară de aceasta, este interzis pescuitul pe tot parcursul anului:

la 100 m în amonte şi în aval de podurile de peste fluviul Nistru şi râul Prut; în fluviul Nistru şi râul Prut pe sectoarele de 100 m în amonte şi în aval de la gurile canalelor de alimentare a bălţilor şi lacurilor.

Control și sancțiuni

În conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1515-XI din 16 iunie 1993 privind protecţia mediului înconjurător, controlul privind respectarea prevederilor prezentului ordin îi revine Inspectoratului pentru Protecţia Mediului și subdiviziunilor sale teritoriale. Încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole şi a regulilor de pescuit se sancționează conform art. 114 Cod contravențional al R. Moldova cu amenzi în mărime de la 6 până la 90 u.c. (300-4500 lei) aplicată persoanei fizice și 120-500 u.c. (6000-25000 lei) aplicată persoanei juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.