Cei mai activi părinți, premiați cu diplome de merit de Direcția Învățământ Soroca

0
598

În ajunul zilei profesorului, 12 părinții din diferite localități ale raionului Soroca au fost premiați la Consiliul Raional de Direcția Învățământ Soroca. Aleși au fost acei părinți care au mers pe perioada studiilor online împreună cu copii săi la diferite concursuri și evenimente. Printre participanți s-au numărat și câțiva părinți-profesori, care au rămas uimiți de evenimentul organizat.

„Eu ca tânără mamă am ales să susțin parteneriatul dintre școală și părinte. Am decis să mă implic. Anume implicarea mea duce la succesele copilului meu, dar și la creșterea unei societăți responsabile. Vreau să spun că Direcția Învățământ a depășit multe așteptări. În domeniul online, a reușit să țină activă comunitatea de elevi pe perioada pandemică. Trebuie să recunoaștem că în tot acest timp tot sistemul de învățământ a suportat schimbări. Dacă până acum a fost unul statornic, atunci în pandemie a trebuit să se mobilizeze, să rămână frumos și accesibil pentru elevi”, spune Doina Galben.

Eforturile pe care le depun părinții în consolidarea parteneriatelor cu instituțiile de învățământ sunt văzute în primul rând ca un avantaj pentru propriii copii. „Întâlnirea de astăzi chiar a fost una motivantă. În calitate de președintă a Comitetului Părintesc, timp de aproximativ trei ani am organizat multe activități frumoase împreună cu Direcția de Învățământ și părinții din raion. Acest an chiar este unul deosebit și cu evenimente deosebite, inclusiv pentru noi, acei părinți, care am fost implicați direct. Mulțumiri și aplauze celor care organizează astfel de evenimente și ne motivează. Cred eu că va fi un îndemn bun pentru restul părinților să se implice în viața copiilor și a școlii”, adaugă Liliana Gâscă.

Responsabilii de la Direcția de Învățământ Soroca le sunt recunoscători părinților pentru implicarea și grija de care dau dovadă. „În premieră Direcția de Învățământ a decis în acest an să le ofere diplome de recunoștință părinților care se implică în procesul educațional și celor care au fost în ajutorul învățătorilor în aceste timpuri complicate, când procesul educațional a fost organizat la distanță. Sunt părinți care își motivează copii să participe la concursurile organizate de Direcția de Învățământ. La capitolul părinți avem resurse extraordinare, iar misiunea noastră e să ne implicăm și să le solicităm experiența, expertiza în tot ceea ce facem. Le suntem foarte recunoscători părinților că rămân alături de copiii lor în aceste timpuri grele”, menționează șefa Direcției de Învățământ Soroca, Angela Mușenco.

Șefa Direcției de Învățământ Soroca le-a mai propus părinților să îndemne școlile, profesorii și ceilalți părinți să susțină ideea deschiderii un fond bănesc pentru copii din familii nevoiașe, pentru a le oferi câte un dejun micuților. Amintim că, în aprilie anul curent, Direcția de Învățământ a lansat Campania Conectați la Educație. Atunci a fost creat un fond pentru a cumpăra tehnică de care aveau nevoie cei peste 400 de elevi din familii nevoiașe, care de mai bine de doi ani nu aveau posibilitatea să participe la lecțiile online.

Valeria Prisacari

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.