În discursul său inauagural de la Parlament, președinta Maia Sandu a vorbit despre construcția Stației de epurare la Soroca

0
396

Problema asigurării Republicii Moldova cu apă potabilă, în opinia șefei statului Maia Sandu, este una deosebit de importantă. În discursul său inaugural de la Parlament, președinta a pledat pentru gestionarea responsabilă a resurselor de apă și pentru construcția, „într-un final”, a stației de epurare de la Soroca. Moldova face parte din categoria țărilor cu insuficiență de apă potabilă și cu risc sporit la impactul schimbărilor climatice.

„Trebuie să avem un plan național de asigurare a localităților cu apă și servicii de canalizare. Să construim, într-un final, stația de epurare la Soroca și în alte orașe ale țării pentru a nu mai contamina Nistrul și alte râuri din care bem apă cu toții”, a declarat Maia Sandu în discursul său inaugural.

Bazinul Nistrului acoperă peste 70.000 de kilometri pătrați, cu opt milioane de oameni, fiind principala sursă de apă potabilă pentru R. Moldova.

Cu toate acestea, potrivit unei anchete jurnalistice realizată de reporterii Centrului de Investigații Jurnalistice în comun cu colegii lor din Ucraina, pe teritoriul Republicii Moldova funcționează eficient doar o singură stație de epurare din cele aproximativ 100.

Mai mult, deși se insistă foarte mult pe lipsa unei stații de epurare la Soroca, Stația de Epurare a SA Apă-Canal Chișinău, de fapt, este cel mai mare focar de poluare a Nistrului pe teritoriul Republicii Moldova.

Acuzate de extinderea nocivă a Complexului Hidroenergetic Novodnestrovsk, autoritățile ucrainene, la rândul lor, învinuiesc Chișinăul de poluarea pe care o provoacă orașul Soroca din cauza lipsei unei stații de epurare.

În același timp, cel mai poluat punct al Nistrului, pe teritoriul Ucrainei, este lângă orașul Mohyliv-Podilskyi, situat vizavi de orașul moldovenesc Otaci.

„Trebuie să curățăm albia râurilor mici. Trebuie să încurajăm folosirea grijulie a apei în sectorul rezidențial. Schimbările climatice ne afectează deja țara. Va trebui să fim mai bine pregătiți de vreme secetoasă, precipitații abundente neprevăzute, schimbări imprevizibile de temperatură, ninsori târzii și grindină”, a adăugat șefa statului.

Trebuie precizat că fluviul Nistru este principala sursă de apă potabilă pentru 70% din populația Republicii Moldova. Cea mai mare parte din apă în Nistru, 70 la sută, vine de pe teritoriul Ucrainei, în timp ce 30% din apa fluviului provine de pe teritoriul Republicii Moldova.

În ultima vreme, această din urmă cantitate continuă să se reducă, Moldova devenind tot mai dependentă de apa din Nistru de pe teritoriul Ucrainei.   (Ilie GULCA. Foto #diez.md))

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.