Visoca din Câmpia Sorocii

2
1453

Numele topic Visoca apare în cartea domnească de la Ștefan al II-lea, fiul lui Alexandru cel Bun, emisă la 10 mai 1439. Însă, documentar, satul Visoca este atestat la 13 iunie 1599 (DIRA, XVI-IV, 261). Nu există vreun document care s-ar referi direct la numele satului Visoca. ”Dealul înalt” — acesta a fost numele inițial al satului Visoca, însă toponimul a fost mai întâi slavizat și ortografiat ”Visokii deal”, apoi substantivul ”deal” a fost omis, în documente lăsându-se doar adjectivul ”Visokaia”, acesta având în limba slavă sensul de Dealul înalt, s-a transformat mai apoi în toponimul pe care îl cunoaștem deja ”Vîsoca”, apoi ”Visoca”.

Există și o altă variantă la numele satului Visoca. Adică, denumirea satului [moșiei] se trage de la numele de botez al unei persoane concrete cu numele Visoca care, desigur, a stăpânit acest pământ. Cuvântul ”Visoca” constituie un derivat al numelui de botez străvechi, traco-dac, ”Vis[u]”. Etimonul cuvântului ”Visoca” a fost ”Vis”. Către 1594, în patrimoniul onomastic al strămoșilor noștri mai persista [pre]numele de botez ”Visul”. Conform lui N. A. Petrovschi, autorul lucrării ”Словарь русских личных имён”, numele ”Vis” în limba latină înseamnă ”forță”. Satul Visoca este situat în Valea Fetei, între s. Crișcăuți, Teleșeuca, Dărcăuți și Cotova, lângă râul Căinari, la 43 km nord-vest de Soroca și 30 km până la gara Vălcineț.

La nord-vest de sat, în Valea Curecheriei [zisă și Valea Sărăturii], se ridică delușorul compus din calcar, denumit Varnița. Piatra din cariera de acolo este un valoros material de construcție. Spre est de sat, în direcția Nistrului, se ridică Dealul Geamăna, având înălțimea de 320 m deasupra nivelului mării. La poalele Geamănei începe Valea Hârtopului. Unindu-se cu valea care traversează satul dinspre nord, ele formează Valea Fetei, ce se deschide în Valea Căinar, la Cotova. Pe fundul ei curge pârăul Fetei, care în ultimii ani a secat din cauza secetei cumplite. La sud, satul trece într-o vâlcică, zisă Valea Pietrelor, deoarece sunt niște mormane de pietre mari, care își dezgolesc frunțile încă de pe timpuri sarmatiene.

La 14 noiembrie 1703, moșia Visoca e dăruită de către Tofana șetrăroaia Mănăstirii Neamț, în proprietatea căreia se va afla până în sec. XX, anul 1921. După ocuparea Moldovei de Est de către Rusia în 1812, începând din 1818 și până în 1835, satul Visoca s-a aflat în ținutul/județul Hotin, apoi din nou în județul Soroca. Prin Visoca, pe șleahul turcilor, în Valea Peleniei, treceau două drumuri de poștă spre orașul Otaci. În 1817, a fost înregistrat și cătunul ”Poșta Visoca”. Pe aici treceau două rute: prima — Chișinău — Teleșeuca — Verejeni — Sângerei — Bălți — Căinari — Visoca — Otaci — Briceni — Hotin și a doua — Chișinău — Sculeni — Bălți — Visoca — Otaci.

Aceste rute au servit și în timpul războiului ruso-turc din anii 1877-1878. După război, acest drum nu mai era necesar armatei țariste și, încetul cu încetul, a fost dat uitării. În 1814, s. Visoca avea 62 gospodării. În 1817, aici locuiau 2 preoți, câte un dascăl și palamar, 62 gospodari, 4 văduve, 28 burlaci… Conform recensământului din anul 1835, la Visoca s-au înregistrat 125 de gospodării: 315 persoane de sexul masculin și 263 de sexul feminin.

La cumpăna veacurilor
Ce prezenta satul Visoca la finele secolului XIX și începutul sec. XX? Vom răspunde în mod cronologic:
1878. La Visoca a fost stabilit punctul de adunare a soldaților și ofițerilor inferiori aflați în rezervă pentru a merge de aici la punctele de mobilizare.
1889. La Visoca erau 1624 de locuitori, s-au născut 74 de copii, au decedat 34 persoane.
1890. În Visoca erau 325 de gospodării, cu 843 de persoane de sex masculin și 722 — de sex feminin. S-au născut 45 de băieți și 42 de fete. Au decedat 55 de bărbați și 65 de femei.
1896. An secetos. Țăranii au luat de la zemstvă un împrumut de 2.608 puduri de porumb pentru 1160 de suflete.
1897. Se efectuează recensământul general al populației din Imperiul Rus. La Visoca au fost înregistrați 916 bărbați, 863 femei, în total 1.779 de suflete, dintre care 1.733 erau de religie creștină ortodoxă.
1889. Populația satului este în creștere: 974 de bărbați și 885 de femei. Punctul medical se află la Zgurița. Conform confesiunilor: ortodocși — 952 de bărbați și 862 de femei, catolici — 4 bărbați și 3 femei, iudaici — 18 bărbați și 20 de femei. Conform stărilor sociale: nobili — 9 bărbați și 8 femei, odnodvorți — 7 bărbați și 3 femei, mic burghezi — 23 de bărbați și 20 de femei, țărani — 933 de bărbați și 850 de femei. În sat erau 6 comercianți, 3 meșteșugari și 8 funcționari.

1902. Se înregistrează 26 cazuri de tuse convulsivă și 24 cazuri de rujeolă.
1903. Lipsa de pământ îi făcea pe mulți țărani să-și părăsească vetrele strămoșești și să plece tocmai în Siberia, unde guvernul țarist al Rusiei le promitea atâta pământ, cât își vor dori. S-au pus pe această undă și o seamă de visoceni.
1905-1906. Bântuie scarlatina.
1908. 12 familii din Visoca au purces în căutarea unei palme de pământ și au ajuns tocmai în ținutul Amur. Dar peste un an-doi, majoritatea au revenit la baștină.
1910. Satul Visoca avea 380 de gospodarii cu 2162 de suflete. Țăranii stăpâneau 2668 de desetine de pământ. În septembrie 1910, se deschide școala bisericească parohială de 2 trepte, unde era și o mică bibliotecă.

28 mai 1913. Fondarea punctului agronomic Visoca, în prezent Centrul de Stat Visoca din cadrul Comisiei de Stat a Republicii Moldova pentru încercarea Soiurilor de Plante.
1914-1918. Primul Război Mondial, la care au participat și zeci de visoceni.
21 noiembrie 1917. Constituirea Sfatului Țarii.
24 ianuarie 1918. Sfatul Țarii proclamă independența Republicii Democratice Moldovenești.
27 martie 1917. Ziua Unirii Basarabiei cu România. Timp de 22 de ani (1918-1940) satul Visoca a trăit conform legilor statului roman: a fost introdusă obligatoriu limba română (28 iunie 1918); A fost introdusa unitatea monetară românească — ”leul” (18 aprilie 1918); A fost introdus obligatoriu Drapelul de Stat al României — Tricolorul.
1922-1924. În cadrul reformei agrare basarabene, 544 de visoceni au fost împroprietăriți cu 1324 ha 7600 m.p. de pământ.

22 decembrie 1928. Data înființării serviciului medical la Visoca.
28 iunie 1940. Ziua ocupării Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Puterea Sovietică se instaurează și la Visoca.
13 iunie 1941. Primul val de deportări staliniste. Iată numele primelor victime de la Visoca: Romanciuc Stefan — deportat 1941, reabilitat 1991; Bîcu Eremia, cu soția — deportat 1941; Catlabuga Fiodor — condamnat în 1941 la 8 ani de detenție din motive politice; Catlabuga Elena, cu fiica Nina — deportate în 1941, reabilitate în 1990; Ciuntu Nistor — deportat în 1941, reabilitat în 1990; Ciuntu Alexandra — deportată în 1941, reabilitată în 1991, și încă alte 9 persoane.

1941-1945. Războiul dintre Germania fascistă și Uniunea Sovietică. Pe câmpul de luptă au căzut peste 120 de visoceni. În total din Visoca au participat la război 210 bărbați. Numele celor căzuți pe front a fost scris pe Monumentul Eroilor căzuți în lupte, care a fost ridicat în centrul satului, în 1975. O parte din visoceni participanți la cel de-al Doilea Război Mondial au fost mai norocoși și s-au întors acasă. În 2017, în satul Visoca a rămas în viață un singur veteran de Război — Rotari Arsenie, născut în 1922.
1946-1947. Ani de secetă și foamete. Foametea a făcut ravagii și la Visoca. Mulți săteni au căzut răpuși de coasa foametei, însă nimeni nu a ținut evidența lor.
1 ianuarie 1948. La Visoca a fost organizată SMT (stația de mașini și tractoare). Către anul 1951 stația dispunea de acum de 18 tractoare și 8 combine, care deserveau colhozurile formate în satele din jurul Visocii.

Colectivizarea gospodăriilor țărănești
28 ianuarie 1949. La Visoca este înființat colhozul sovietic ”Andreev”, în care s-au înscris 186 de gospodării țărănești cu un număr de 554 de persoane. Din 1956 colhozul a purtat denumirea de ”Pravda”.
5 spre 6 iulie 1949. Deportarea în Siberia a celor mai buni gospodari din Visoca. Au fost ridicate 43 familii de visoceni, circa 160 de persoane. Iată numele lor:
1. Avricenco Filip D. (a. n. 1910) cu soția Ana (1910) şi fiul Andrei (1935);
2. Avricenco Nazar D. (1882) cu soția Efrosinia;
3. Bocu Cozma N. (1831) cu soția Anastasia (1899), fiul Vasile (1926) şi fiicele Maria (1928), Efrosinia (1930), Cristina (1933), Vera (1936) şi fiul Ion (1940);
4. Boico Anton I. (1895) cu soția Tatiana (1899) şi fiul Petru (1929);
5. Borosean Alexei I. (1888) cu soția Elena (1890) şi fiica Maria (1924);
6. Borosean Eudochia T. (1894) cu nora Nadejda (1921) şi nepotul Gheorghe (1940);
7. Botezatu Alexei V. (1891) cu soția Maria (1899);
8. Buzilă Simion F. (1896) cu soția Parascovia (1896), fiul Gheorghe (1927), fiicele Valentina (1930) şi Elena (1932), nora Nina (1930);
9. Catlabuga Filip Gh. (1900) cu soția Xenia (1905), fiicele Ana (1929), Eleonora (1936), Nina (1938) şi Raisa (1940);
10. Ciuntu Daniel A. (1873) cu soția Efrosinia (1883);
11. Ciuntu Maria Gh. (1914) cu fiul Ion (1941);
12. Ciuntu Parascovia E. (1903) şi Ciuntu Maxim P. (1935);
13. Codreanu Ecaterina Gh. (1906) cu fiii Ion (1932), Leontie (1934), Victor (1940) şi fiicele Lidia (1936), Eudochia (1944) şi Nadejda (1946);
14. Codreanu Efim G. (1896) cu soția Eudochia (1899), fiii Arsenie (1933), Vasile (1935) şi fiica Nadejda (1940);
15. Codreanu Ion G. (1888) cu soția Elena (1909), fiicele Eudochia (1936) şi Eugenia (1941);
16. Codreanu Mihail G. (1888) cu soția Eufrosinia (1889) fiii Gavril (1918) și Ilie (1932) nora Lidia (1924) și fiica Vera (1936);
17. Codreanu Vartic G. (1888) cu soția Ana (1889) și fiica Zinaida (1936);
18. Cojocaru Nicolae V. cu soția Parascovia (1904), fiicele Nadejda (1933) și Vera (1934);
19. Cormoci Liubov M. (1912) cu mama Maria (1870), fiicele Eleonora (1935) și Eugenia (1940), fiul Victor (1942);
20. Dementiuc Petru S. (1892) cu soția Elizaveta (1895), fiii Valentin (1930) și Anatolie (1933);
21. Ilaș Alexandra N. (1898) și Ilaș Gheorghe Gh. (1929);
22. Ilaș Mihail N. (1893) cu fiul Grigore (1927), soția Agafia (1896) și celălalt fiu, Sofronie (1929), au fost deportați în aceeaşi regiune Kurgan (Siberia), în 1951, pentru întregirea familiei;
23. Lanic Efrosinia (1914) și fiica Claudia (1937);
24. Lanic Sova I. (1896) cu soția Maria (1898) și fiul Andrei (1928);
25. Procopie Trofim C. (1909) cu soția Eugenia (1908), fiii Alexei (1934), Vasile (1930) și fiica Serafima (1932);
26. Rotaru Ulian С. (1902) cu soția Anastasia (1897), fiii Alexandru (1933), Dominte (1925) și Simion (1929), fiica Parascovia (1940);
27. Spătărel Gheorghe S. (1899) cu soția Parascovia (1920) și fiul Serghei (1946);
28. Statnic Dionisie S. (1877) cu soția Parascovia (1879);
29. Statnic Elena N. (1914) cu fiii Alexei (1935), Fiodor (1941) şi fiica Valentina (1937);
30. Taran Daniel F. (1912) cu soția Sofia (1915), fiica Nina (1934) și fiul Iurie (1940);
31. Familia lui Taran Gheorghe F. (1912), arestat ca membru al organizației ”Arcaşii lui Ştefan”: soția Elena (1909), fiicele Eudochia (1936) și Eugenia (1941) și fiul Constantin (1944);
32. Taran Luchian I. și Taran Alexandra (1906) cu fiica Maria (1931);
33. Taran Vasile L. (1891), Taran Cristina I. (1894) cu fiicele Efrosinia (1927) și Valentina (1934), fiul Nicolae (1936);
34. Trofăilă Claudia P. (1910), cu fiii Romeo (1933), Boris (1935), Levit (1942) și fiica Aurelia (1939);
35. Trofăilă Gheorghe M. (1876) cu soția Agafia (1878);
36. Trofăilă Ignat C. (1912) cu soția Irina (1914), fiicele Eugenia (1944) și Claudia (1948);
37. Trofăilă Maria V. (1908) cu fiii Alexei (1930), Mihail (1932) și fiica Maria (1943);
38. Trofăilă Nichita V. (1905);
39. Țaulean Ion I. (1877) cu soția Parascovia (1880);
40. Unu Fiodor I. (1881) cu soția Efimia (1889);
41. Usatîi Nicolae S. (1884) cu soția Ana (1884);
42. Vrabie Eudochia A. (1900) și copiii săi Maria (1931), Fiodor (1938), Sofronie (1937) și Vera (1944);
43. Vrabie Iacob V. (1889) cu soția Sofia (1893).
Iulie 1951. Se înființează spitalul de circumscripție Visoca
1952. Satul Visoca a fost radioficat.
1953. La spitalul din sat a fost deschisă secția ”Maternitate”.

Pe timpul colhozului s-au construit mai multe clădiri importante pentru sat: o clădire pentru școala medie, alta — pentru școala auxiliară, pentru copii cu dizabilități, casă de cultură, magazine, librăria ”Luminița”, baia, ambulatoriul, s-a asfaltat strada centrală, s-a lărgit spitalul de circumscripție.

Biserica
Biserica a existat încă prin 1772. În 1803, e atestată biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, clădire din lemn, acoperită cu paie, dotată suficient cu veșminte, obiecte sacre și cărți necesare pentru slujbele religioase. În 1826, a fost construită clădirea din piatră a bisericii ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. În 1996-1998, biserica a fost reparată capital și sfințită de protoiereul Mihail Sîrbu, pe atunci protopop de Soroca, însoțit de un sobor de preoți. În satul Visoca biserica a activat fără întrerupere, chiar și pe timpurile comuniste. Visocenii au luptat ca lăcașul sfânt să nu fie închis.

Școala
Prima școală elementară bisericească a fost deschisă în 1862. La 29 octombrie 1874, s-a deschis o școală bisericească parohială de o singură treaptă, închisă în 1900. În 1902 începe construcția clădirii școlii de zemstvă, dată în folosință la 30 octombrie 1904. În 1910 se deschide a doua școală — cea bisericească parohială de două clase și un curs de 6 ani. În 1914-1915, aici învățau 110 copii. Predarea se făcea în limba rusă. În 1918, se trece la predarea în limba română. În 1930, în sat erau 30,3% știutori de carte.

În 1940, a fost deschisă o școală primară sovietică. În 1941-1944, a funcționat și școala română de 7 ani, din 1944 — școala sovietică de 7 ani. În anul de studii 1948-1949, școala din Visoca capătă statut de școală medie de cultură generală. Ea cuprindea 378 de elevi, repartizați în 12 grupe. În același an de studii, 1948-1949, la Visoca funcționa și a doua școală — cea primară. Ea cuprindea 233 elevi în 7 complecte de clasă, avea 7 învățători. În 1970, se construiește clădirea-tip a școlii medii. În 1971, școala medie s-a transferat în clădirea nou construită.

În clădirile vechi, în 1971, se deschide școala auxiliară pentru copii orfani și cu dizabilități, care a activat până în anul 2015. În anul 2007, școala medie din sat obține statut de Liceu Teoretic, care activează până în anul 2017, și datorită acestui fapt Visoca din nou a devenit un centru de atracție pentru satele din împrejurimi. La Liceul Teoretic Visoca în anul de studii 2017-2018 învățau 280 de elevi din satele Visoca, Teleșeuca, Niorcani, Tătărăuca Veche, Tătărăuca Nouă, Rudi, Dărcăuți, Mălcăuți, Bădiceni.

Casa de cultură
Casa de cultură și-a început activitatea în anul 1975 și a activat până în anii 2000. După anii 2000, era nevoie de o reparație capitală. Abia în anii 2009-2012, conform unui proiect aprobat de către Guvernul RM, a fost efectuată o reparație capitală care a costat peste 3000000 lei. Din 2012, Casa de cultură și-a reluat activitatea. Activează următoarele cercuri: ”Cercul dramatic — copii”, ”Cercul dramatic — maturi”, Ansamblul Folcloric ”Visoceanca” — maturi, ”Ansamblul vocal — copii”. În incinta casei de cultură se află Biblioteca Publică Comunală, care dispune de 6731 exemplare de cărți, publicații periodice și alte documente. La 1 ianuarie 2017, în satul Visoca locuiau 1850 de cetățeni. Fondul funciar al Primăriei cuprinde 4.111 ha, din care 2.436 ha — pământ arabil, 168 ha — livezi, 570 ha — pășune, 406 ha — păduri.

Pe teritoriul satului Visoca mai activează: SRL ”Kernel-Grup”, SRL ”Leptun”, 10 gospodării țărănești, oficiul poștal, punct veterinar, Asociație de Economii și Împrumut, Centrul de Stat Visoca pentru încercarea soiurilor de plante, 7 magazine.

Selecție de Emilia Trofăilă, șefa bibliotecii din Visoca, din cartea “Visoca din câmpia Sorocii” de Vasile Trofăilă

Articolul este scris în cadrul concursului raional “Istoria satului meu”, organizat de Secţia cultură şi turism a Consiliului Raional Soroca.

2 COMENTARII

  1. Multumesc pentru articolul “ Istoria satului meu”, ca am aflat multe lucruri noi despre satul de baștina Visoca. Sunt plecată din anul 1961 după finisarea celor 7 clase.Am citit cu plăcere și cu mult interes. Recunosc,ca foarte multe n- am știut.
    Va doresc un an binecuvântat!
    Calmic Eudochia(Avricencu)

  2. Multi nu stiu de inaltimea Jeamana :au fost 2 dealuri (inaltimi),dupa o alunecare de teren un deal a alunecat la vale ,altul a ramas unde cindva era un semn geodezic spus in popor „”la ocheana”,drumul existent trece printre cei 2 frati (gemeni ).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.