O femeie riscă 2 ani de închisoare pentru că „nu a vrut”

0
1010

   În orașul Bălți a avut loc, la mijlocul lunii august, un incident ci consecințe grave – un copil de 13 ani a fost grav accidentat de o femeie la un aquapark. Adolescentul ar fi fost lovit de o femeie care, fără a se asigura, a alunecat de pe un tobogan în apă. În rezultat, băiatul a fost internat timp de aproape o lună în spital, iar acum are nevoie de o perioadă îndelungată de reabilitare. Mama adolescentului, care își crește singură băiatul, spune că femeia care i-a lovit copilul nu i-au acordat nici măcar un leu pentru tratament. Femeia speră ca vinovații să fie trași la răspundere, transmite primelestiri.md.

Momentul în care Nichita este lovit de o femeie care a alunecat în apă de pe un tobogan a fost surprins de o cameră de supraveghere. El a fost scos din piscină de cîțiva oameni. „Am simțit o durere insuportabilă în burtă. Am fost scos din bazin. Mă țineam de burtă. Oamenii care se odihneau acolo mi-au acordat primul ajutor medical.” Băiatul spune că femeia care l-a lovit nici măcar nu s-a apropiat să vadă cum se simte. Administratoarea aquaparkului a fost cea care a sunat la 112. „Ea a spus din start… în apă am auzit că ea a spus „eu nu am vrut” și gata, nu am văzut-o.” „Femeia este vinovată că nu i-a acordat primul ajutor medical și, potrivit martorilor, aceasta a fugit. Oamenii spun că acesteia i s-a propus să meargă cu băiatul meu la spital, însă ea a refuzat.” Băiatul a fost transportat de urgență la spital. Medicii au constatat că în urma loviturii puternice, el s-a ales cu ficatul și plămînii afectați. La două zile de la producerea nenorocirii, acesta a fost supus unei intervenții chirurgicale. ” Pe lîngă problemele cu ficatul, medicii au constatat că acesta are deformată diafragma, dar și un plămîn. Pe fondul acestor probleme de sănătate, copilul a făcut pneumonie. Apoi a început să se adune lichid în plămîni.”.

   Pentru că starea adolescentului s-a agravat, mama acestuia a insistat ca el să fie transferat la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. „Băiatul a fost internat o săptămîna la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău. Aici el a fost supus mai multor investigații, dar și unui curs de tratament. Adolescentul a fost deja externat însă are nevoie de o perioadă lungă de reabilitare.” În data de 20 august, la două zile de la producerea incidentului, am încercat să realizăm o știre, însă nu am putut obține o confirmare oficială a cazului, iar reportajul așa și nu a intrat pe post. Mama băiatului a fost de negăsit, poliția ne-a spus că nu cunoaște nimic despre acest caz, iar administrația zonei de agrement a refuzat să ne ofere un interviu. De cealaltă parte, cei de la Spitalul din Bălți au fost succinți în declarații și ne-au comunicat doar despre starea de sănătate a copilului. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție din Bălți, Eugenia Molceanov, oamenii legii au aflat despre acest caz după cinci zile de la producerea incidentului. „Poliția s-a autosesizat pe cazul dat aflînd de pe rețelele de socializare la data de 22 august. La data de 23 august, am primit o înștiințare de la Spitalul Municipal Bălți precum că minorul este internat la ei”. Reprezentanții Spitalului Clinic din Bălți au însă o altă versiune. Ei spun că au anunțat poliția la două zile de la internarea băiatului, adică în data de 20 august. „Atunci cînd a fost internat minorul, medicul de gardă a sunat la poliție, însă nimeni nu a răspuns la telefon. Peste două zile, medicul curant a anunțat organele competente”.

  Mama băiatului susține că administrația aquaparkului a încercat să-i ofere 19 mii de lei pentru tratamentul băiatului, însă ea a refuzat. Femeia spune că își dorește ca persoanele vinovate să fie pedepsite prin lege. De cealaltă parte, reprezentanții zonei de agrement spun că sînt dispuși și în continuare să acopere toate cheltuielile pentru tratament. ”Chiar ne pare rău că situația dată a avut loc cu acest băiețel. Suntem gata să dăm 20 de mii de lei la etapa inițială, ca ulterior să oferim tot ce e necesar pentru Nichita. Pe parcurs, pînă la 18 ani, noi sîntem gata să ajutăm și să întreținem băiatul cu tot ce este necesar.” Mama băiatului afirmă că femeia care i-a lovit fiul nu și-a cerut scuze nici pînă în ziua de azi. Oamenii legii au inițiat o cauză penală, iar peste cîteva zile, materialele acumulate urmează să fie expediate Procuraturii. Dacă va fi găsită vinovată, femeia care l-a accidentat pe băiat riscă pînă la 2 ani de pușcărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.