2600 de grădinițe de copii vor primi ajutoare de la UNICEF

0
52

  Peste 68.000 de litri de săpun lichid, 454.000 de bucăți de săpun solid și circa 136.000 de litri de dezinfectant pentru mâini vor fi livrate școlilor și grădinițelor din Republica Moldova. În total, peste 2.600 de instituții educaționale, care includ aproape 23 de mii de clase și grupe de grădinițe vor beneficia de aceste produse, care vor satisface necesitățile pentru o perioadă de trei luni.

Produsele de igienă vor fi livrate în două tranșe. Circa o treime din întreaga cantitate va ajunge în școli și grădinițe până la 28 august, iar restul, până la finele lunii septembrie.  În prezent, reprezentanții a 31 organe locale de specialitate din domeniul învățământului au recepționat produsele de dezinfectare și igienă. Până la data de 28 august, în toate direcțiile raionale de învățământ vor fi distribuite produsele de igienă de primă necesitate și dezinfectanți… „Cele mai importante și eficiente modalități de a preveni răspândirea virusului este spălarea frecventă pe mâini cu apă și săpun și menținerea distanței de 1,5 metri față de alte persoane”, spune Angela Capcelea, coordonatoarea programelor de sănătate UNICEF Moldova. „Prioritatea UNICEF este să ne asigurăm că fiecare copil are acces la educație de calitate. În perioada pandemiei de COVID-19, este de o importanță majoră limitarea expunerii copiilor la virus și asigurarea că școala este un spațiu sigur ”, a declarat Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF în Moldova.

„Exprim gratitudine partenerilor noștri UNICEF și USAID pentru suportul oferit instituțiilor de învățământ din țară prin asigurarea cu dezinfectanți și produse de igienă atât de necesare contextului în care ne aflăm”, a afirmat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.

Donația face parte din Programul de prevenire și răspuns la COVID-19, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Asistență Internațională (USAID) și implementat de UNICEF Moldova. Proiectul face parte din asistența de 2,2 milioane de dolari oferită de Guvernul SUA, prin intermediul USAID, pentru a stopa răspândirea COVID-19 în Moldova. (SURSA: jurnal.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.