Oare să avem noroc să se ieftinească gazele după 1 septembrie?

0
76
 Acordul Rusia-Ucraina expiră la finalul anului 2019
 

   SA „Moldovagaz” va iniția reducerea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorul final, din luna septembrie a anului curent. Despre aceasta a fost informat președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, de către Vadim Ceban, președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, transmite MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al instituției prezidențiale, interlocutorii au examinat problemele ce țin de aprovizionarea cu gaze și, în general, securitatea energetică a Moldovei. De asemenea, părțile au discutat despre inițierea negocierilor cu „Gazprom” cu privire la semnarea unui contract de trei ani privind livrarea carburanților în țara noastră. În acest context, în cadrul ședinței s-a menționat faptul că există premise pentru micșorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatori în trimestrul IV al anului 2020. Totodată, Igor Dodon și Vadim Ceban au discutat despre ajustarea programului de investiții și de gazificare a localităților țării în anul 2020, unde suma planificată a fost majorată cu 34 milioane de lei – de la 18 până la 52 milioane de lei.

De asemenea, părțile au discutat despre problema datoriilor pentru gazele naturale, inclusiv ale regiunii transnistrene, dar și chestiunile ce țin de implementarea celui de-al treilea pachet energetic al Uniunii Europene.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.