Căinarii Vechi: O comunitate dezvoltată e posibilă cu tineri activi

0
147
facebook.com/CRTDACIA

Tinerii din localitatea Căinarii Vechi au participat la un training cu genericul „Comunitatea și participarea cetățenească”. În calitate de traineri au fost membrii Consiliului Local al Tinerilor Căinarii Vechi și membrii Grupului de Inițiativă „Noua Generație”.

 

Potrivit unui comunicat publicat pe pagina de Facebooc a CRT DACIA, tinerii s-au împărtășit cu experiențele acumulate cu colegii săi, au povestit despre activităţile de voluntariat în care au fost implicaţi şi despre acelea care le-au organizat.

Voluntariatul, ca parte a democrației, reprezintă o formă de includere socială şi de integrare, sunt convinși participanții. El contribuie la dezvoltarea unei societăţi unitare, care generează legături de încredere, solidaritate şi, implicit, capital social.

Voluntariatul și participarea civică reprezintă o sursă puternică de consolidare şi reconstrucţie a unei societăţi dezbinate, contribuie la dezvoltarea și implementarea politicilor unui stat și poate fi folosit ca instrument de stimulare a cetăţeniei active şi responsabile, se mai spune în comunicat.

 

Activitatea a fost organizată de Centrul de Resurse pentru Tineret DACIA, filiala Căinarii Vechi, în cadrul Planului de activități în domeniul tineret din cadrul Raionului Soroca pentru anul 2020.

***

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „E timpul să fii activ!” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.