Militari din România și Republica Moldova, antrenament comun

0
21

  Militari din subunitățile de artilerie ale Armatei din Republica Moldova şi ale Armatei din România participă, în perioada 5-10 iulie curent, la exercițiul „Scutul de Foc — 20.1”, care se desfășoară la Centrul Secundar de Instruire pentru luptă de la Smârdan, România. 

Aplicaţiile au ca scop asigurarea interoperabilității și capacității de interacțiune întrunită, îmbunătățirea procesului de coordonare a operațiilor militare în cadrul multinațional, specific misiunilor de menţinere a păcii, antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între contingentele celor două armate.

În cadrul antrenamentelor, cei 25 de artilerişti din Republica Moldova, alături de peste 100 de militari din România, execută trageri din diferite tipuri de armament, printre care tun obuzier de calibru 152 mm şi aruncător de calibru 120 mm, fiind antrenați şi în misiuni în teren specifice domeniului de activitate.Alexandru Pînzari, ministrul Apărării de la Chișinău, a menţionat că înainte de plecare, contingentul a fost monitorizat cu stricteţe de medicii militari din Brigada „Dacia”. „M-am asigurat personal de starea de sănătate a artileriştilor, detaşaţi la exerciţiul din România, în contextul situaţiei epidemiologice de astăzi. Aceştia au fost supravegheaţi zilnic şi instruiţi de specialiştii noştri din Armata Naţională cum să se protejeze de COVID-19”, a adăugat Pînzari.

Participarea artileriștilor din Republica Moldova la exerciţiul „Scutul de Foc 20.1” în România face parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.