CNSM nu este de acord cu modul de recuperare a zilelor libere

0
85

   Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) consideră că prevederile proiectului hotărârii Guvernului cu privire la modul de recuperare a zilelor declarate ca zile libere sunt în contradicție cu prevederile Codului muncii. 

După cum consideră CNSM, recuperarea orelor de lucru echivalente cu 10 zile libere, prin majorarea, începând cu 18 mai 2020, a timpului zilnic de muncă cu o oră şi reducerea pauzei de masă cu 30 de minute, vine în contradicţie cu prevederile Codului muncii. Obiecțiile și propunerile CNSM se conțin într-un aviz expediat anterior Ministerului Sănătății, Muncii şi Protecției Sociale.

În aviz se menționează că, potrivit prevederilor alin. (5) al art. 111 din Codul muncii, în scopul utilizării optime de către salariați a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, Guvernul este în drept (doar) să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile. ”Totodată, majorarea timpului zilnic de muncă cu o oră sau reducerea pauzei de masă cu 30 de minute, sunt prerogative stabilite pentru angajator şi salariat care se negociază şi se consfințesc în regulamentul intern al unității, în contractul colectiv şi în contractul individual de muncă”, menționează CNSM.

CNSM propune să fie stabilită recuperarea tuturor zilelor declarare libere (adică 22 de zile) prin zilele de sâmbătă, pe parcursul anilor 2020-2021. De asemenea, sindicaliștii se referă și la prevederea inclusă în proiectul menționat cu privire la reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaților faţă de angajator, potrivit căreia, în caz de încetare a contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu, până la recuperarea deplină a zilelor libere, angajatorul va reține din plățile ce se cuvin angajatului salariul achitat pentru zilele nerecuperate. CNSM propune ca această prevedere să fie exclusă pentru neadmiterea contradicţiilor dintre prevederile hotărârii Guvernului şi Codul muncii, precum şi în scopul evitării eventualelor situaţii litigioase.

Potrivit proiectului aprobat de Guvern, bugetarii vor ieși la muncă pentru recuperarea zilelor declarate libere de Comisia pentru Situații Excepționale în 12 zile de sâmbătă. Totodată, pentru că în perioada stării de urgență orarul zilei de muncă a fost prescurtat, bugetarii vor recupera și acele ore – ziua de muncă va fi prelungită cu o oră, de luni până vineri, iar pauza de masă va fi scurtată cu o jumătate de oră și va avea durata de doar 30 de minute.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.