Nadejda Smirnov: “Noi nicidecum nu am fost eliberați, cum ni se zicea, dar ocupați. Totul a fost o minciună”

1
143

Pe mătușa Nadejda am întâlnit-o luni în curtea Colegiului de Arte “Nicolae Botgros”, unde face parte din personalul auxiliar al instituției. Despre ea am aflat de la profesorul de istorie Mihai Zeamă și fiica acestuia, Mariana Zeamă-Mischevca, așa că mi-am propus să o cunosc pe cea care s-a născut și a copilărit la vreo cinci mii de kilometri de Țară.

− Cum s-a întâmplat ca matale să te naști atât de departe de casă?

− Eu m-am născut în regiunea Tomsk, dar nu sunt rusoaică, tatăl și mama au fost moldoveni. În 1941, au venit într-o noapte câțiva soldați și cu de-a sila i-au luat pe părinții mei. Mai mare pe ei era maiorul Grucov, iar cu el era și căpitanul Savcenco, toți erau din Tiraspol, ca și ceilalți funcționari veniți atunci la Soroca. Au luat familia mea și au dus-o și nici măcar nu le-au permis să ia o plapumă. Familia mea nu era în lista celor care trebuiau să fie deportați, nici nu au fost judecați, nimic. Motivul a fost că în ajun autoritățile au organizat la Schineni un miting cu comsomoliștii și activiștii partidului, iar mama a fost implicată în organizare. Căpitanul Savcenco a vrut să violeze fiica unui profesor din sat, iar mama a sărit în apărarea ei. Atunci Savcenco i-a spus că o să-i arate unde iernează racii și mama a rupt portretul lui Stalin cumpărat pe banii ei. A doua zi au venit și i-au deportat. Eu cu fratele ne-am născut acolo, dar când au fost deportați părinții aveau deja trei băieți, cel mai mic de 3 luni, unul de 5 ani și cel mai mare de 7 ani. Lângă Poltava bărbații erau coborâți din tren și despărțiți de soții. Mama a pus piciorul în ușa vagonului ca să nu o închidă și a coborât, s-a pus în genunchi la un subcolonel ca să-i permită să nu-l ia pe tata. I-a zis că are trei copii și unul de sân, cum să trăiesc acolo doar cu ei. Atunci el i-a permis ca tata să rămână. Alte femei strigau că a mai rămas un bărbat și făceau scandal, dar ofițerul le-a spus că el va rămâne. Pe drum spre Siberia trenul nostru s-a întâlnit cu cel în care erau duși bărbații, ei erau goi goluți, așa cum i-a născut mama.


− Părinții dumneavoastră erau originari din Soroca?

− Da, mama mea s-a născut la Soroca, aveam foarte multe rude aici, în special din familiile Cociorva și Pascari. Pe mama o chema Claudia Pascari, iar pe tatăl meu Tudor Căldare, el era născut în Popeștii de Sus. Pe tata îl chema Tudor, dar după ce le-au rupt documentele, sovieticii le-au făcut altele și l-au scris Fiodor. Tatăl a fost profesor de limbi străine, cunoștea engleza, franceza și germana și a fost director la școala din Schineni. Bunelul meu de pe mamă a fost șef de gară și a lucrat în mai multe orașe ale Ucrainei, apoi a fost alungat, fiindcă au venit specialiștii sovietici. Bunelul a plecat la Tiraspol, unde s-a angajat ca inginer ameliorator la o gospodărie. Mama a fost agronom și a trăit mai mulți ani la Tiraspol, unde a învățat la Colegiul Agricol. Bunelul a venit pe urmă la Hristici, iar aici juca deseori cu tatăl meu șah și iată așa s-au întâlnit părinții mei.


− Nouă ni se spune că am fost eliberați de sovietici…

− Noi am fost ocupați. Fratele mai mare îmi povestea că sovieticii umblau prin gospodării, luau boroanele de la oameni și le duceau la Prut. Pe malul râului le puneau cu colții în sus, ca să nu treacă mașinile românești încoace. Noi nicidecum nu am fost eliberați, cum ni se zicea, dar ocupați. Totul a fost o minciună. Dar oamenii s-au deprins cu Uniunea Sovietică și-i votează tot pe cei cu steaua, secera și ciocanul. Dar eu am scris o scrisoare la Parlament și le-am spus că sunt pentru Unirea cu România. Noi trebuie să ne unim, fiindcă limba noastră aici se pierde, suntem deznaționalizați și peste câțiva ani nici pomenire nu va fi de limba română. Eu nu vreau Unirea ca să trăiesc mai bine, nu-mi pasă, fiindcă m-am deprins în sărăcie, dar îmi pasă de națiunea noastră.


− Cum au trăit părinții dumneavoastră în Siberia?

− Mama a cerut ca să fie agronom în acel sat unde au fost duși, iar un funcționar de acolo i-a spus: voi ați fost aduși aici pentru a fi zătriți de pe fața pământului, dar tu vrei așa profesie. Și nu i-a dat de lucru. Fiindcă mama nu era primită acolo, ea broda și făcea alte lucruri frumoase, iar fetele din sat plăteau câte cinci ruble și le cumpărau. Apoi a fost angajată ca apicultoare, era pe locul doi în acea regiune. Rușii nu sunt răi, acolo, în Siberia, oamenii simpli i-au ajutat pe ai noștri în satele în care au fost duși. Deportații au fost mutați pe urmă, fiindcă populația locală se împăca cu basarabenii. Eu nu am nimic împotriva rușilor, dar contra politicii sovietice și rusești. În anii ’60 ne-am întors din Siberia, am mers la Popeștii de Sus, la bunica mea. Eu aveam vreo 13 ani și m-am mirat când am văzut că aici tot era iarnă, dar nu mai era omăt până la gât ca acolo, ci doar unele pâlcuri și pășteau oile. Atunci nouă nu ne-au dat voie să trăim în Moldova, așa că tata și frații mai mari au căutat de lucru la Țekinovka și șase ani am trăit acolo.


− De ce credeți că acum lucrurile nu merg bine?

− În primul rând, oamenii trebuie să se gândească la familie, dacă te gândești la familie, te gândești și la Țară. Eu așa cred. Aici este bine, fiindcă locul este bun, clima nu este rea, crește tot, nu ca în Siberia. Numai că nu știu cine va trăi aici, tot tineretul fuge, cu atitudinea pe care o au guvernatorii noștri. Au fost și alte state colonii ale unor imperii, așa cum este SUA, India, unele țări din Africa de Sud și altele, dar toate s-au eliberat de sub jugul cuiva și au scăpat, iar acum trăiesc mai bine decât cei care i-au ocupat. Noi am scăpat de Uniunea Sovietică, dar nu trăim bine. Chiar și Rusia este săracă, numai Moscova și Sankt Petersburg huzuresc, dar mai mult cine? Aproape toate țările din fosta Uniune Sovietică sunt sărace.


− Pentru dumneavoastră este sărbătoare de 8 mai, ziua în care v-ați născut, nu și 9 mai. De ce?

− 9 mai pentru mine nu este sărbătoare, eu mereu lucram în această zi, eram în grădină sau făceam altceva. Nu-i nimic sfânt în această sărbătoare a lor, pe Dumnezeu l-au lăsat la o parte. Atunci când Ștefan cel Mare sau Ivan Groznâi câștigau un război, construiau o biserică sau o mănăstire în cinstea biruinței. Dar la sovietici Dumnezeu și Maica Domnului nu erau. Acum eu merg de sărbători la biserica “Sfânta Cuvioasa Parascheva”, unde slujbele sunt mai cu suflet. Părintele Ștefan Eftodii este un om de cultură, interesant la vorbă, care găsește cuvinte duhovnicești pentru noi. Cândva și eu am fost comsomolistă și credeam în puterea sovietică, dar când am citit în ziare și am aflat că svastica este alături cu secera și ciocanul, mai nu am amețit. Am aflat de la estonieni aceasta. Ceea ce a fost nu era comunism. Comunismul trebuia să fie fără bani, fără închisori, fără poliție, dar închisorile erau pline, iar în casele de nebuni erau și mulți oameni sănătoși, iar asta nu este comunism. Trăiau tare bine acei care furau, iar restul nu prea.


Iulie. 2018

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.