ECO ȘI STILATE: Cum încearcă atelierele de croitorie să acopere lipsa măștilor de protecție

0
170
Foto: nordnews.md

Au renunțat la articole vestimentare și au început să coase măști de protecție. Este vorba despre câțiva agenți economici din nordul Republicii Moldova, care confecționează la comandă măști din material ecologic. Asta în condițiile în care, în farmacii aproape că nu găsești măști. Agenții economici cu greu fac față solicitărilor, scrie nordnews.md.

Lidia Bârsanu, din orașul Sîngerei, a început să confecționeze măști de protecție după ce administrația Spitalului Raional Sîngerei, care  i-au solicitat ajutorul. Modelul măștilor a fost creat împreună cu medicii. Aceștia au solicitat 1500 de măști de protecție.

”Ele au un buznar special unde se pune filtrul. Acesta poate fi din tifon sau șervețel de unică folosință. După două ore, se aruncă șervețelul. Ele se folosesc două ore, seara se spală la 90 de grade, se calcă și a doua zi pot fi folosite din nou”, explică croitoreasa.

Mai multe instituții au solicitat articolele create la atelier.

”Vedem că nu avem măști în farmaciile noastre, este o problemă, dar noi la Sîngerei suntem bucuroși că s-a găsit o soluție.  Este o mască eco, e dintr-un material natural. Chiar din prima m-am adresat, în calitate de primar și am comandat de la dumneaei și am împărțit la toți colaboratorii noștri”, a spus edilul de Sîngerei, Arcadie Covaliov.

Și unii agenți economici din Bălți s-au reprofilat, mai scrie sursa. Într-un atelier dint oraș sunt vândute măști de protecție stilate. Măști din bumbac duble, care pot fi purtate la fel ca și măștile din farmacii.

”Acestea sunt mai dense decât cele obișnuite, din tifon. Au un preț simbolic, acoperă doar cheltuielile de producție. Noi pe baza la aceste măști nu câștigăm bani. Ieșim cu mare greu la zero”, a menționat agentul economic pentru nordnews.md.

Prețul unei măști de protecție din bumbac variază între 8 și 20 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.