AȘA LE TREBUIE! Salariu mai mic pentru deputații care vor lipsi nemotivat de la ședință

0
17
Reluarea achitării plăților se va face numai din momentul participării deputatului la ședințe
Reluarea achitării plăților se va face numai din momentul participării deputatului la ședințe

Deputații care vor lipsi de la ședințe nemotivat riscă să primească un salariu mai mic și să le fie tăiat din indemnizații, conform modificării introduse de Biroul Permanent în Hotărârea privind statutul de funcții de demnitate publică a Parlamentului.

Conform modificărilor operate, aflarea deputatului în arest la domiciliu sau arest preventiv conduce de asemenea la suspendarea de drept a achitării plăților salariale și a altor indemnizații, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.  Reluarea achitării plăților se va face numai din momentul participării deputatului la ședințe, revocării arestului, la propunerea Comisiei juridice pentru numiri și imunități, prin dispoziția Președintelui Parlamentului. În cazul în care deputatul este scos de sub urmărire penală sau achitat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, deputatului i se compensează toate plățile salariale, suspendate de drept. Suspendarea plăților va fi făcută după evaluarea activității deputatului de către Comisia juridică, numiri și imunități, la sesizarea Președintelui Parlamentului.

SURSA: tv8.md