„Cum să te iubești pe tine însuți?” – au discutat elevii de la un liceu din Soroca

0
Echipa de mentori include elevii care învaţă în liceu şi funcţia lor este de a dezvolta tema acordată într-o manieră cât mai veselă şi distractivă.
Echipa de mentori include elevii care învaţă în liceu şi funcţia lor este de a dezvolta tema acordată într-o manieră cât mai veselă şi distractivă.

De curând, un Centru de agrement au deschis elevii LT „C.Stere” din Soroca, care este condus de profesoara de geografie Ariadna Mazniuc. 

Liceul Teoretic “Constantin Stere” dispune de o mulțime de activități pentru tineri, inclusiv centre speciale pentru elevi. Unul din ele este Centrul de Recreere. Acest centru a fost creat cu scopul de a oferi elevilor posibilitatea de a aborda diferite teme sociale, dar în acelaşi timp să se odihnească şi să savureze momentul.

Conducătorul centrului din liceu este profesoara de geografie Ariadna Mazniuc, care a adunat o echipă de voluntari-mentori pentru a putea coordona activitatea flexibil şi la diferite niveluri concomitent. Echipa de mentori include elevii care învaţă în liceu şi funcţia lor este de a dezvolta tema acordată într-o manieră cât mai veselă şi distractivă. De obicei, se organizează lecţii obişnuite la care sunt invitaţi elevi de diferite vârste pentru a participa şi a învăţa ceva nou şi util de la mentori. Fiind un mentor, am organizat printre primele activități ale acestui centru, abordând tema: “E important să te iubești pe tine însuți”. Invitaţii de onoare au fost elevii clasei a X-a “B” şi aceştia au participat foarte activ la lecţie, implicându-se în jocurile propuse de mentorii Valeria Mînzat, Cristina Cazac şi Mihaela Ciobanu. Elevii au fost serviţi cu ceai şi prăjituri, pentru a “încălzi” atmosfera şi a le oferi o oportunitate de a discuta între ei şi de a aprecia lecţia din plin.

Întrebând opinia elevilor la finalul lecţiei, aceştia recunosc că Centrul de Recreere este o idee bună în combinarea utilului cu plăcutul în dezvoltarea elevului ca personalitate informată şi responsabilă.

Valeria Mînzat, elevă în clasa a X-a „B” la Liceul Teoretic “Constantin Stere” din Soroca

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.