Bătrânețe mai ușoară pentru zeci de vârstnici din raionul Soroca

0

Bătrâni și neputincioși, mulți oameni din țara noastră se descurcă cum pot când ajung la vârsta a treia. Unii dintre ei așteaptă cu săptămânile să le deschidă cineva poarta pentru a schimba o vorbă sau a le întinde o mână de ajutor. Sute de vârstnici din nordul țării au însă o bătrânețe mai ușoară, grație Asociației Obștești „CASMED” din municipiul Bălți, care dezvoltă și implementează proiecte sociale pentru persoanele în etate şi cu dizabilități.

Ludmila Braniște este de câțiva ani lucrător social în satul Racovăț, datorită ei și altor lucrători social de la AO CASMED, vârstnicii au o viață mai ușoară

De câțiva ani, organizația activează și pe teritoriul raionului Soroca, astfel că bătrânii din satele Dărcăuți, Băxani și Racovăț se bucură de servicii socio-medicale la domiciliu.
În satul Racovăț, spre exemplu, 43 de persoane beneficiază de asemenea servicii. Printre acestea este și Maria Cebotari, în vârstă de 81 de ani. Pentru fosta profesoară, care toată viața a fost înconjurată de copii și colegi, vizitele lucrătorilor sociali de la AO „CASMED” sunt o mare bucurie. Femeia spune că are mare nevoie de ajutor prin casă și gospodărie, dar și o vorbă bună cu Ludmila și Boris Braniște îi fac ziua mai frumoasă, mai cu seamă că de scurt timp a rămas văduvă. „Și eu, și regretatul meu soț ne-am obișnuit foarte mult cu lucrătorii sociali. Zaharia îi aștepta și întreba mereu, oricine ar fi călcat pragul: a venit Borea? Eu sunt străină în acest sat. Copilul meu e la Chișinău, ai soțului sunt la Soroca, în raionul Florești și în Grecia. Au familii, serviciu, lucrează toți și au problemele lor. Vin când pot sau la sărbători. Așa că cel mai des ne vizitează Ludmila și Boris, sunt de mare ajutor! Căldările sunt întotdeauna pline cu apă, frunzele măturate, mi-au adus lemne, mă ajută la cumpărături. Suntem permanent în legătură telefonică și ei știu mereu de ce am nevoie în zilele următoare”, povestește doamna Cebotari, în timp ce lucrătorul social Ludmila Braniște îi aduce două găleți cu apă.

Ludmila Braniște: „Oamenii ne întâmpină cu bucurie și zâmbet pe buze. Ne simțim fericiți că îi putem ajuta”

Și Chiril Mitrofan din aceeași localitate beneficiază de servicii sociale la domiciliu. În vârstă de 79 de ani, racovițeanul nu mai are puterile pe care le avea în tinerețe, așa că o mână de ajutor îi prinde bine. După ce lucrătorul social Boris Braniște l-a frezat, beneficiarul s-a dat cu părerea: „Boris și Ludmila ne ajută în toate: fac curat, au grijă să fie toate la locul lor în gospodărie, mă ajută la tuns și la bărbierit. Oamenii aceștia până ajung în casă să ne vadă, aduc apă, mătură prin ogradă și tot așa. Știu mai bine decât noi ce trebuie de făcut în gospodărie. Suntem bătrâni și ne este greu fără ajutorul cuiva. Suntem foarte mulțumiți că există CASMED și oferă așa servicii pentru bătrâni”.

Serviciile sociale prestate beneficiarilor:

  • îngrijiri personale de bază;
  • suport pentru activităţi de menaj;
  • ajutor la spălarea şi călcarea rufelor;
  • ajutor la pregătirea şi servirea mesei;
  • ajutor la încălzirea încăperii;
  • sprijin în rezolvarea problemelor administrative şi comunale;
  • însoţire la medic/plimbare;
  • antrenarea beneficiarului în activităţi sociale şi culturale.

În satul Racovăț sunt doi lucrători sociali și un lucrător medical, care vizitează beneficiarii la domiciliu de cel puţin două ori pe săptămână și acordă servicii de îngrijiri medicale la domiciliu și ajutor în îndeplinirea activităților casnice. „Oamenii ne întâmpină cu bucurie și zâmbet pe buze. Ne simțim fericiți că îi putem ajuta. Datorită mașinii de tuns, pe care am primit-o de la CASMED, le putem face și câte o ședință de frumusețe. Tare mai arată împliniți când se uită în oglindă”, povestește Ludmila Braniște. „În zilele de marți, când la Racovăț se face piață, mergem cu beneficiarii la piață, unde ei își fac unele cumpărături și se mai plimbă cu această ocazie, mai ies din ogradă și comunică unii cu alții”, menționează Boris Braniște.

Chiril Mitrofan, la o ședință de înfrumusețare, ajutat de lucrătorul social Boris Braniște

Datorită proiectului „Servicii sociale mai bune în r-nul Edineț și r-nul Soroca”, implementat de AO „CASMED”, serviciile sociale de îngrijiri la domiciliu pentru persoanele vârstnice şi cu dizabilităţi din raioanele Soroca şi Edineţ sunt diversificate și îmbunătățite, iar munca lucrătorilor sociali este ușurată. În cadrul proiectului au fost achiziționate maşini de spălat, biciclete şi ustensile profesionale de tuns, care vor facilita condiții de muncă mai bune pentru lucrătorii sociali.

Inessa Druță, lucrător social în s. Dărcăuți, spune că de când a primit o bicicletă, îi este mult mai ușor să se deplaseze la beneficiari, iar în timpul pe care îl economisește îi poate ajuta pe vârstnici și mai mult: „Bicicleta e foarte de folos. Imaginați-vă câți kilometri adun într-o zi, vizitând beneficiarii din Dărcăuți, mai cu seamă că ei locuiesc departe unii de alții. Sau se mai întâmplă să ajungi la beneficiar și el își amintește că îi trebuie pâine de la magazin, care se află departe de casa lui. Atunci mă urc fuga pe bicicletă și plec la magazin. E foarte util acest transport în activitatea noastră”.

Beneficiarii sunt admişi în Serviciu în baza evaluării necesităţilor efectuată de echipa multidisciplinară de specialişti din cadrul organizaţiei. Pentru fiecare beneficiar este elaborat un plan individual de îngrijiri în dependenţă de nevoile şi solicitările beneficiarului. Lunar beneficiarul sau rudele acestuia achită o taxa simbolică pentru serviciile prestate. Serviciile de îngrijiri sociale la domiciliu sunt asigurate în proporţie de 30% din bugetul APL şi 60% din sursele donatorilor externi.

Acest articol a fost scris în cadrul proiectului „Suport şi asistenţă pentru sectorul social din Republica Moldova 2017-2019”, finanţat de Agenţia Cehă pentru Dezvoltare, implementat de Caritas Republica Cehă în cooperare cu People in Need Moldova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.