Familia lui Victor Osadciuc și-a scris numele în istoria satului Iorjnița!

0

Paștele din acest an a fost unul deosebit pentru locuitorii satului Iorjnița, care au fost plăcut surprinși de gestul făcut de omul de afaceri Victor Osadciuc și familia sa.

Din surse proprii, cu o dragoste și pietate profund creștinească, acești oameni frumoși au făcut o faptă inedită care, cu siguranță, le va înscrie numele în istoria acestei localități. Prin străduința familiei Osadciuc, intrarea în cimitirul din Iorjnița a căpătat un nou aspect, fapt ce poate fi descris doar prin imaginile alăturate acestui text. „Pentru noi, iorjnițenii, este o mare bucurie că s-a găsit cineva care să se gândească și la cele veșnice, nu doar la îmbogățirea personală. Faptul că domnul Victor s-a gândit la dormitorul de veci al fiecăruia dintre noi — cimitirul, îl caracterizează ca pe un om care slăvește memoria celor plecați nu doar prin vorbe, dar și prin fapte. Nu știu dacă mai există în alte sate o intrare în cimitir și un gard ca la noi… În numele sătenilor mulțumesc familiei Osadciuc pentru acest gest și îi doresc sănătate și tot binele din lume”, ne-a spus doamna Raisa Spinei.
De altfel, ca și orice om care face o faptă bună pentru că așa îi dictează conștiința, dar nu pentru a fi lăudat, domnul Victor Osadciuc s-a limitat la doar câteva cuvinte: „…Consider că am făcut ceea ce trebuia să facă orice creștin. Meritul nu este al meu, meritul este al întregii mele familii, fiindcă împreună am decis să finanțăm această lucrare. Dacă ne-a reușit să facem ceva frumos pentru satul natal — ne bucurăm!”.
La ceremonia de sfințire a acestui adevărat complex de o spiritualitate aparte au participat înalte fețe bisericești, locuitori ai satului Iorjnița și oaspeți. Părintele Vasile: „În numele tuturor creștinilor, în numele meu personal mulțumesc familiei Osadciuc pentru această lucrare deosebită. Această frumoasă cruce înălțată la intrarea în cimitir simbolizează viața și biruința binelui asupra răului. Crucea este purtătoare de putere și eu îi doresc domnului Victor și familiei dumisale putere în tot ceea ce face. Fiecare dintre noi îi suntem recunoscători și ne rugăm lui Dumnezeu să păzească și să ocrotească această frumoasă familie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.