Cartofii, în topul scumpirilor şi în pieţele din România

0

Cartofii sunt regii scumpirilor din pieţele şi din România, nu doar din R. Moldova. Preţurile de peste Prut au crescut cu peste 30% de la începutul anului. Numai luna trecută, majorările au fost de 5 procente. Producătorii români avertizează că tendinţa se va menţine până spre sfârşitul lunii iunie, când va ajunge la vânzare noua producţie. Şi celelalte legume s-au scumpit cu mai mult de 20%, după cum arată statistica oficială. Nu e de mirare, aşadar, că şi inflaţia creşte încet, dar sigur.

În pieţele din Bucureşti, kilogramul de cartofi noi se vinde cu 5 sau 6 lei româneşti. Pentru cei de anul trecut, preţul este, în medie, de 4 lei pe kilogram, cu 30% mai mult decât la finalul lui 2018. Pentru românii obişnuiţi să consume des cartofi, preţurile sunt dezarmante. Producătorii spun că, acum, pe piaţă se vând mai ales cartofi de import, pentru că stocurile româneşti s-au terminat încă de anul trecut. Preţul cartofilor a crescut de 6-7 ori în sezonul agricol 2018-2019 la nivel european. Însă fermierii români care nu au spaţii de depozitare şi care au vândut recolta încă de toamna trecuta au câştigat doar 70-80 de bani pe kg.

Potrivit statisticilor, un român consumă, în medie, peste 90 de kilograme de cartofi pe an. Doar jumătate din cantitate este acoperită din producţia naţională.

(tvrmoldova.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.