Reguli noi privind fabricarea și circulația producției alcoolice

0

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a elaborat un proiect de hotărâre privind modificarea Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice, care ar avea drept scop excluderea concurenței neloiale în domeniul produselor alcoolice.

  În proiect se propune excluderea din Lege a unui articol care prevedea că ”se permite fabricarea producţiei alcoolice pentru consum personal în condiţii de casă”, scrie bizlaw.md. În nota informativă la proiect, autorii argumentează excluderea acestei prevederi prin faptul că contravine art. 3, alin. (2), lit. b) din aceeași lege, care prescrie că Legea nu se răsfrâng asupra fabricării producției alcoolice în condiții de casă, fabricate pentru consum personal. Totodată, autorii invocă prevederile Legii nr. 78/2004 (abrogată în noiembrie 2018 n.a.), care stabilea că fabricarea producției alcoolice în condiții de casă, pentru consum personal, nu este reglementată de acte normative. Autorii notează că în aceste condiții, instituțiile statului, abilitate cu atribuții de supraveghere și control asupra producerii și circulației producției alcoolice, nu au acces în gospodăriile populației, deoarece producerea în condiții de casă pentru consum propriu nu este o activitate luată în evidență (înregistrată în Registrul vitivinicol și/sau licențiată) și nu cade sub incidența Legii cu privire la fabricarea și circulația alcoolului etilic și a producției alcoolice.  În cazul în care persoana fizică intuiește să comercializeze produsul fabricat (vinul), aceasta urmează să se conformeze cerințelor stabilite în actele normative ce reglementează domeniul (dotarea cu utilaj, asigurarea calității produsului, înregistrarea în Registrul vitivinicol) fiind luat în evidență de către organele statului.

 Prin proiect se mai propune excluderea tuturor prevederilor ce țin de ”dopul cu dispersie”. Potrivit Ministerului, menținerea în continuare a obligativității de aplicare a dopului cu dispersie, la îmbutelierea produselor alcoolice tari, împiedică agenții economici din țară să fie competitivi pe piață, deoarece nu se cunoaște altă practică în lume care ar aplica dopul cu dispersie. Autorii consideră că utilizarea în exclusivitate a dopurilor cu dispersie constituie o barieră în calea comerțului și a progresului privind utilizarea noilor tipuri de ambalaje, ceea ce diminuează capacitatea de concurență a producătorilor și importatorilor. Producătorii autohtoni nu pot să opereze noi tehnologii de îmbuteliere cu dopuri din plută, lemn, sticlă. În document se mai propune să fie considerate producţie alcoolică: berea şi băuturile pe bază de bere; produsele vitivinicole; băuturile slab alcoolice; băuturile alcoolice cu un conţinut redus de alcool; băuturile alcoolice; băuturile alcoolice tari.   Totodată, se propune ca Legea cu privire la fabricarea şi circulaţia alcoolului etilic şi a producţiei alcoolice să reglementeze și relaţiile care apar în domeniul fabricării şi circulaţiei vinului, exceptat în redacția actuală. Noi reguli se propun și în privința etichetării producţiei alcoolice. Astfel, pe etichetă sau pe ambalajul de desfacere vor trebui să fie prezentate obligatoriu, pe lângă informațiile prevăzute în prezent, denumirea indicaţiei geografice protejate și menţiunea ”indicaţie geografică protejată”, pentru produsul cu indicaţie geografică protejată.

(bizlaw.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.