În Republica Moldova se vor introduce noi reguli la declararea valorii în vamă

0

Ministerul Finanțelor propune optimizarea procedurii de verificare a valorii declarate în vamă prin operarea completărilor în actul normativ în vederea îmbunătățirii transparenței procesului decizional ce ține de aspectul valoric. În cazul în care organul vamal va avea suspiciuni întemeiate că valoarea de tranzacție declarată reprezintă cuantumul total plătit, declarantului i se va solicita să furnizeze informații suplimentare. Aceste modificări se conțin în Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, propus de Ministerul Finanțelor spre consultări publice, scrie Sputnik.

  Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor stabilește modul de determinare şi declarare a valorii în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal al Republicii Moldova precum şi procedura de control al corectitudinii determinării valorii în vamă. Potrivit documentului, în cazul în care suspiciunile nu sunt eliminate, sau în absența unui răspuns, organul vamal nu va accepta determinarea valorii în vamă a mărfurilor în conformitate Legea cu privire la tariful vamal. ”La cererea scrisă a declarantului, decizia luată de către organul vamal este comunicată în scris. Dezacordul cu privire la decizia organului vamal nu scutește declarantul de obligativitatea conformării la cerințele stabilite”, se menționează în document. Prin suspiciuni întemeiate se înțelege neconcordanțe sau nereguli constatate în documentele sau informațiile prezentate pentru vămuirea mărfurilor;  identificarea riscului în baza Sistemului de administrare a riscurilor.

  Potrivit responsabililor de la Ministerul Finanțelor, proiectul a fost elaborat în urma consultărilor desfășurate cu mediul de afaceri în cadrul cărora s-a stabilit necesitatea optimizării procedurii de verificare a valorii declarate în vamă prin operarea completărilor în actul normativ în vederea îmbunătățirii transparenței procesului decizional ce ține de aspectul valoric. ”Îmbunătăţirea procesului de control a valorii în vamă constituie unul din principalele domenii de intervenţie, orientate spre armonizarea integrală a cadrului legal național la principiile Organizației Mondiale a Comerțului și Uniunii Europene”, susțin specialiștii de la minister. Prin promovarea acestui proiect se urmărește informarea declarantului referitor la motivul justificat de neacceptare a prețului declarat; îmbunătățirea procesului de prezentare a dovezilor suplimentare în susținerea prețului declarat; dezvoltarea și definitivarea sintagmei ,,suspiciuni întemeiate”; acordarea dreptului la replică, atunci când declarantul nu este de acord cu decizia organului vamal și acordarea dreptului de solicitare a bazei de calcul a valorii în vamă determinate prin aplicarea metodei de rezervă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.